Scaunul cald de angajat m-a aşteptat neclintit de vineri, de când l-am abandonat cu bucuria şi energia specifică, ştiind că începând cu ora 16:00, weekend-ul îmi curge prin vene.
Am condus relaxată şi veselă spre birou, fiindcă la radio mi-a cântat Michael Jackson- Heal the world. Am fredonat afon melodia şi am apăsat pedala de acceleraţie cu gândul că mi-aş dori tare mult să cunosc şi să atrag de acum încolo oameni mai puţini egoişti, ce se preocupă de binele celorlalţi.
Încă sunt naivă (şi chiar sper să nu-mi dispară vreodată latura asta) având în vedere că lucrez într-o firmă cu peste 200 de angajaţi care mai de care preocupaţi de ce face “vecinul”.
Mi-am dorit şi am trăit mereu cu sentimentul că m-am născut şi dezvoltat să fac lucruri măreţe… Cu sinceritate vă spun, însă, că, pe plan profesional, momentan, nu revoluţionez nimic şi nici nu mă aflu în punctul în care mi-aş fi dorit să fiu.
Viaţa m-a învăţat să am răbdare şi să nu mă lupt cu sistemul, căci dacă ar fi să pariem pe învins, eu voi fi cea care primeşte “medalia”.
Aştept de aproximativ un an de zile, îmbrăcată sub acoperire într-o uniformă de angajat mediocru şi leneş, “festivitatea de premiere” la care să fac un pas în faţă şi să îmi exprim convingerile, dar se pare că evenimentul întârzie să apară. Sunt sub acoperire fiindcă entuziasmul meu de început, cunoştinţele acumulate şi traseul profesional au trezit câteva intrigi în firmă şi aşa am ajuns să fiu percepută precum cutia Pandorei.
Am un rid în plus sub ochi de la încercări eşuate şi inima parcă pulsează mai leneşă sângele ce odinioară clocotea în vene, dornic să pornească motoarele pentru orice nouă experienţă.
Un eşec te învaţă o lecţie, dar îţi face şi cunoştinţă cu ingrată Doamnă numită FRICĂ.
Uneori, din cauza fricii, ne punem vieţile “on hold” şi vizionăm pasiv sceneta în care noi avem rolul principal. Ciudată şi plictisitoare punere în scenă. Interesantă şi regenerantă perioadă, dar eu am optat să nu dureze prea mult aceste perioade fiindcă simt că se pune praful pe neuronii mei.
Am fugit mereu de mediocritate şi deseori am reacţii ciudate când mă simt incompatibilă cu un om, un loc sau o situaţie.
Nici acum cu aceste rânduri nu am revoluţionat lumea, dar să ridice o mâna cei care îşi doresc mai mult.
Săptămâna inspirată vă doresc!
Guest post by Bianca Cernescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Povestea pantofilor portocalii
Trei lucruri pe care se întemeiază o relație de cuplu sănătoasă
Visează, gândește și acționează – deschide-ți o afacere!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
