Alexandru Petria: – Adina Chirica, cine sunteți?
Adina Chirica: – Numele meu este Adina Chirica fără diacritică peste “a” – un aspect foarte important pentru soțul meu, care se supără de fiecare dată când cineva îi pune căciula “a”-ului final din nume. El este poreclit “sobiță” și e foarte rezistent la frig. Așa că nu suportă să poarte căciula. 🙂
– Am înțeles. Cum am înțeles că sunteți copywriter. Ce ar merita să mai știe cititorii despre dumneavoastră?
– Lăsând gluma la o parte… e foarte greu să vorbesc despre mine, în general. Pot să vorbesc mai mult despre mine cea de acum… pentru că, indiferent câte episoade interesante am avut sau nu până acum în viață (bursa de studiu în Italia de un an, experiența traiului de zi cu zi în buricul New York- ului la o vârstă fragedă, imediat după căderea comunismului), toate nu m-au adus decât în momentul de față. Important este ce sunt acum. La fel ca în publicitate, unde cea mai importantă este ideea ta cea mai recentă. Nu prima, nu cea mai de succes… Ci ultima. Cea mai recentă.
Acum-ul meu este unul tumultous, în care zilnic mă revolt și încerc să mă regăsesc într-o lume care simt că își pierde din valori și adevăruri, într-o lume în care comunicarea este înlesnită până la apogeu și, cu toate astea, se comunică cel mai puțin. Cred că am avea nevoie, toți, de o mică întoarcere în copilărie, din când în când…
– De la publicitate la cărțile pentru copii, la volumul ”Sarinne si Elenore”, ilustrat de Anda Ansheen, care trebuie să iasă de sub tipar la editura Adenium…
– Munca în publicitate rareori îți dă acel sentiment că lași ceva în urmă pentru umanitate. E o muncă creativă, dar într-un scop material, uneori chiar meschin.
Îmi țineam carnețelul la cap într-o noapte, că poate visele îmi vor da o idee productivă pentru ziua următoare la muncă. În schimb mi le-au dat pe Sarinne și Elenore, două personaje magice, a căror poveste am scris-o în versuri, a doua zi, dintr-o suflare. A fost un moment de inspirație cumva “superioară”, în scopul de a mă îmbogăți spiritual pe mine și imaginația lumii, nu pe altcineva, companie, agenție etc.
– Ați scris cu gândul la Sara, fetița pe care o aveți?
– Acum 4 ani, când am scris-o, ea era în plan, dar nu cel imediat. A fost scrisă, în primul rând, pentru copilul din mine, care a vrut neapărat să iasă la iveală după o zi de maximă maturitate, respectiv – o zi foarte grea la agenția în care lucram atunci.
– Presimt că povestea o să se continue într-o altă carte.
– Da. Acum că s-a născut fiica mea, și e deja măricică, simt nevoia să continui povestea alături de aceste două personaje, care mai au multe alte lucruri frumoase de descoperit și învățat. Pentru mine, sunt povești în care mă regăsesc și m-am “regândit”, și sper să fie povești folositoare și pentru ea. I-am dedicat ei această carte, pentru că ea mă inspiră zi de zi. Scriu pentru Sara, pentru a-i transmite din experiența mea de viață, într-un mod mai plăcut și eficient decât “așa da!”, “așa nu!”. Cealaltă ființă căreia i-am dedicat-o este pisoiul nostru, Bosfi, care semăna incredibil de mult cu personajul imaginat de Anda și pe care l-am pierdut, vara asta, mult prea devreme și prea dureros. Pisicile aduc mereu povestea în viața celor care le iubesc, iar Bosfi a fost o pagină foarte importantă din viața noastră. Limbajul pisicilor este unul al libertății totale, trebuie să știi cum și când să le stai aproape, și când să îți păstrezi distanța, din respect pentru lumea lor.
Povestea va continua desigur și în funcţie de ceilalți copii. În casa mea, ele vor continua pentru Sara, în stadiu publicat va depinde foarte mult și de ei. De copiii de pretutindeni. Din casele cât și din sufletele tuturor…
Copiii sunt sursa noastră de puritate. Pentru că ei întruchipează imaginația în starea ei brută, necenzurată… Practic, imaginația lor este diamantul acela pe care, în timp, uităm să îl prețuim și îl șlefuim până îl stricăm, îi știrbim strălucirea. Dacă stai să asculți atent cum povestește un copil ceva, dacă studiezi desenele lui, vei avea parte de o călătorie fantastică. Ți se deschide un univers incredibil. Ar trebui să încurajăm copiii să scrie cărți sau să facă filme… Mi se pare o perspectivă minunată! Prin cărțile mele aspir la niciun sfert din potențialul lor. De aceea, ei vor fi cei mai importanți “critici” ai mei și vor avea un cuvânt greu de spus cu privire la continuare…
– ”Sarinne si Elenore” e scrisă în engleză. De ce?
– Multe edituri mi-au respins cartea din acest motiv, dar eu am insistat să las povestea exact asa cum mi s-a “arătat” în noaptea aceea… Aveam în cap clar imaginea personajelor, am vizualizat fiecare scenă până la detalii de umbre și lumini, iar versurile mi-au “venit” în engleză. Nu minimalizez contribuția Andei, cu care am colaborat minunat. Ea a însuflețit povestea, într-un mod plin de pasiune și încredere și o să o am mereu la suflet pentru asta.
Nu sunt vreo snoabă care a stat doi ani în State și nu mai știe să vorbească românește. Am stat doi ani în State, vorbesc engleza foarte bine, uneori chiar gândesc în engleză, dar cred, în continuare, că “limba noastră-i o comoară… un izvor de piatră rară”, iar meseria pe care o practic mă face s-o iubesc mai mult pe zi ce trece, cu toate provocările ei. Pur și simplu, e vorba de un moment de inspirație pe care am vrut să îl păstrez așa cum mi-a fost dat…, fără adaptări și modificări. Destul am parte de ele la job, în meciurile de ping- pong cu clienţii sau alți membri ai echipei, care, uneori, șlefuiesc o idee mai necoaptă, însă alteori îți tocesc pur și simplu inspirația și reduc o idee genială la un discurs banal cu mult “call to action!”.
Nu am înțeles rezistența editurilor la ideea de carte în engleză scrisă de un român. Suntem un popor “foarte” vorbitor de limbă engleză…, mult peste medie. Copiii o vorbesc uneori de la creșă, părinții o caută în produsele de pe piață (cărți, jocuri, filme nedublate) și, totuși preferăm să o “cumpărăm” la preț de import, în loc să o producem la noi în țară…, alături de oameni care știu să o folosească fluent și creativ, poate la fel de bine ca un nativ. Editura Adenium și-a asumat ceea ce ceilalți au considerat un risc, însă mie îmi pare… un pas înainte, bine gândit și intenționat. Le mulțumesc mult pe această cale.
– Și eu vă mulțumesc și vă urez succes cu ”Sarinne si Elenore”!
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
