Mă chinui să îi învăţ pe copiii mei să se comporte cu bun simţ în toate împrejurările vieţii. Şi… ajung la concluzia că nu ştiu dacă, până la urmă, procedez corect. Bunul simţ te plasează azi pe poziţii de vulnerabilitate pe care cei din jurul tău nu ezită nicio secundă în a o exploata. În a profita de ea pentru propriul câştig, ignorând faptul că aparţin (cel puţin teoretic) unei societăţi civilizate. Politeţe, respect, decență sunt tot mai des întâlnite mai degrabă la nivel teoretic decât practic. Iar cei care încă le „profesează” sunt văzuţi azi ca oameni cu slăbiciuni, invitându-i astfel pe ceilalţi la zeflemea şi bătaie de joc. Cumva, paradoxal, primeşti respect atunci când dai dovadă tocmai de lipsa sa. Şi, deşi la nivel teoretic nu ai nevoie de respectul celor care funcţionează în baza acestui mecanism, aceştia tind să devină majoritari şi astfel să dicteze legile nescrise ale convieţuirii.
Pe de altă parte, dacă renunţ să-i mai educ în spiritul bunului simţ, să le permit să vorbească urât, să țipe, să se comporte agresiv cu ceilalți copii, să facă ce îi taie capul, inclusiv prin magazine – cum am fost deja martoră a unei întâmplări când niște copii au spart de la secția de instalații două chiuvete de bucătărie și au rupt alte două baterii de bucătărie, iar părinții lor doar au ridicat din umeri și au trecut mai departe, nepăsători – atunci, ce se alege de viitorul lor? Probabil că lipsa de bun simţ de azi va lua proporţii înfricoşătoare. Iar asta mă sperie terbil de mult, pentru că atunci restul tarelor, cu care şi astăzi ne descurcăm greu, vor exploda… Nu văd multă lumină în viitorul copiilor noştri, dacă lucrurile continuă în aceeaşi direcţie…
Iar eu mă găsesc singură în mijlocul iureşului şi întrebându-mă cum să îmi pregătesc copiii pentru toate cele ce vor urma? Cum să nu-i transform în victime sigure, cum să nu-i transform în monştri? Desigur că există nuanţe şi lucrurile nu sunt chiar atât de simple, dar acest antagonism tinde să se desluşească tot mai mult la baza relaţiilor sociale de azi şi de mâine.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Am fost crescută de o mamă narcisistă și un tată complet absent emoțional
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
