După 28 de ani de căsnicie cu colegul meu din liceu F, eu, mama a doi copii mari acum, după amantele lui şi dezamăgirile mele, am spus pas. Poate pentru că nimeni, nici chiar eu nu mă credeam în stare să o fac sau poate pentru că avusese dreptate Urania când spusese sâmbătă, la horoscop, că peştii aflaţi într-o relaţie de minim 28 de ani vor evada din acvariul călduţ, din mâlul în care au stat până acum şi vor face un salt incredibil afară din peisaj. Cert este că mi-am luat fiul cel mic (care abandonase anul trei de facultate, prins în vraja jocurilor de noroc), am plecat din oraşul natal cu două genţi şi ne-am mutat în gazdă la o contabilă în Bucureşti, chiar lângă Inter. Ne-am căutat de muncă amândoi, fiecare refuzând ajutorul lui F. Mi-am găsit ceva provizoriu la un restaurant, în centrul vechi.
Duminică merg la interviu, mă întreabă patroana ce vârstă am, îi zic 48, dar eu împlineam chiar 49. Curioasă, cuprind cu privirile atmosfera de acolo, erau mai mulţi tineri, unii chiar foarte tineri… Unul dintre ei m-a privit insistent şi chiar când m-am ridicat să plec după scurtul interviu, i-am zărit privirea ochilor negri în reflexia geamului de la intrare.
De luni de dimineaţă am început munca, un carusel de nopţi nedormite, de ture interminabile şi stat în picioare, astfel că dimineaţa de abia îmi târam picioarele până acasă. Privirile lui V – neagră catifea pe o faţă incredibil de albă şi perfect bărbierită mereu -, mă urmăreau tot timpul. Am început să ne plăcem pur şi simplu, făcea ce făcea şi era lângă mine când aveam nevoie, făcea gesturi incredibile doar pentru mine, într-o discreţie ce mă uimea. Până la urmă, i-am zis într-una din nopţile de muncă, că nu mă pot odihni din cauza lui şi că îmi bântuie visele. El care era incredibil de serios a râs într-un fel care mi-a dat foc pur şi simplu, era incredibil când râdea aşa, din toată inima. Multe lucruri ne erau împotrivă, în primul rând, locul de muncă, căci nu erau permise relaţiile între colegi; apoi era, evident, o diferenţa prea mare de vârstă între noi, nu a vrut mult timp să îmi spună ce vârstă are până în ziua când a împlinit 30, erau practic vreo 19 ani între noi… prea mult, mult prea mult.
Ştiam că nu va dura această relaţie, ştiam că nu puteam aştepta nimic de la el şi totuşi inima avea altă părere. Soţul meu, când nu era pe mare, venea uneori în vizită să vadă băiatul, să mă vadă şi pe mine. Mâncam toţi trei la restaurant şi discutam ce planuri avem, ce planuri are el… La una dintre întâlniri mi-a povestit ceva de o italiancă pe care o avusese cadetă pe vapor, era clar că îl suna şi când eram la masă, iar el sărea ca ars să îi răspundă. Nu mă mai afecta deloc ceea ce făcea soţul meu.
Aveam cu totul altceva în minte şi nicidecum o reconciliere cu el.
Frumosul şi tânărul meu coleg V este sportiv, nu bea, nu fumează şi nici măcar cafea nu bea. Într-una din seri s-a întrerupt curentul, afară ploua şi fulgera; am prins un moment când eram doar noi doi, colegii ieşiseră pe terasă să fumeze şi i-am zis ce mă fac eu cu tine?? El m-a privit şi a zis ce vrei să spui ? Păi, nu ai niciun viciu, nici măcar la o cafea nu te pot invita! L-a bufnit râsul ăla contagios şi a zis dar putem merge la o îngheţată…
Şi am mers la prima îngheţată, am mers şi la prima întâlnire adevărată, ne-am iubit ca nebunii vreo două ore, apoi m-a condus unde stăteam cu fiul meu. A fost una dintr-un lung şir de experienţe sexuale incredibile, dar mai ales emoţionale, căci fiecare noapte de luni când aveam liber de la muncă ne-o petreceam împreună. Tot ceea ce trăisem în 28 de ani de căsnicie era palid şi neînsemnat în comparaţie cu ceea ce experimentam noi acum. Aveam multe, foarte multe momente de telepatie, ştiam când se trezeşte din somn, căci primul lui gând era la mine şi eu sughiţam o singură dată, dar violent, adânc în stomac… Ştiam când urma să mă sune, dar şi el ştia când îi va suna telefonul sau când îi voi da sms, ne trimiteam în serile în care nu ne întâlneam şi 50 de sms-uri. Trăiam ceva cu totul excepţional şi nu regretam nicio clipă. Mi-a povestit despre mama lui moartă de cancer când el avea doar 16 şi despre sora lui care a stat în comă după moartea mamei lor, iar acum face dializă. Mi-a povestit că cea mai mare fobie a lui sunt spitalele, când intra într-un spital parcă da mâna cu moartea.
Şi-a venit şi finalul, nimic nu l-a prevestit, nimic nu m-a avertizat că se va sfârşi. Miercuri seară, după o tură de 13 ore de muncă, un taxi apărut de nicăieri m-a lovit pe trecerea de pietoni. Piciorul stâng rupt la genunchi, mâna ruptă în trei locuri… A venit la spital a doua zi şi m-am speriat când i-am văzut nişte cearcăne adânci în jurul ochilor lui de catifea neagră… Durerea mea era nimic pe lângă durerea lui. M-a sărutat pe obraz, dar ochii lui au rămas îngheţaţi. Mi-am dat seama mult mai târziu că acela a fost finalul şi că nimic nu va mai fi la fel. Am mai vorbit de câteva ori la telefon şi asta a fost tot. M-am apucat cât am fost în ghips şi după aceea de scris poezii de dorul lui. Aş vrea să îl revăd odată şi să îi dăruiesc primul meu volum: „Iubirea nu dă rest”.
Guest post by Maria Gabriela Ionescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
