Parafrazez o replică pe care n-o pot uita, rostită de Richard Gere în filmul Pretty Woman: „Prima reacţie a oamenilor la suprarealism este decisivă – fie îl adoră, fie îl găsesc respingător. Dacă nu le place, pot învăţa în timp să îl aprecieze, dar n-o să devină niciodată o parte din sufletul lor”. Voi încerca totuşi să vă cuceresc, de oricare parte a baricadei v-ați afla, aducându-vă în atenţie creaţia vestimentară suprarealistă. Și n-aş putea face asta fără ajutorul celei care a reuşit într-un timp record să răstoarne caietele cu schiţe şi chiar să o supere pe Coco Chanel. V-o prezint pe Elsa. Elsa Schiaparelli.
“Women dress alike all over the world: they dress to be annoying to other women.”
Îndrăzneaţa şi nonconformista Elsa a creat haine şi accesorii în armonie perfectă cu personalitatea ei. Chiar şi azi, când le-am văzut pe toate, butonii-gândac, colierele cu insecte şi jachetele imprimate cu hărţi stelare semnate de ea în urmă cu opt, nouă decenii, ne scurtcircuitează simţurile. Şi e bine, la fel cum e să tragi puternic în piept aerul primăverii după o iarnă grea.
Elsa a fost şocantă. În ce stup de imaginaţie să se fi născut ea oare? Ne vine sau nu să credem, provenea de fapt dintr-o familie „cu etichetă”, conservatoare până în măduva oaselor. Familie care a taxat-o pentru că, tânără fiind, a compus poezii la fel de pasionale ca şi ea. A fost aşadar trimisă în exil la o mânăstire din apropiere de Roma, de unde a reuşit să scape la 22 de ani intrând în greva foamei. A ajuns taman la Londra, unde s-a angajat ca bonă. Acolo a cunoscut un conte de origine franco-elveţiană care i-a devenit soţ şi alături de care s-a mutat la New York, unde mintea creativă a Elsei a început să fiarbă. În marele oraş american a făcut cunoştinţă cu Gaby Picabia, fosta soţie a artistului dadaist Francis Picabia şi a plecat împreună cu ea şi cu Man Ray, tot un partizan al suprarealismului, la Paris. Aici a deschis primul său magazin de haine, fiind încurajată să îşi încerce norocul în modă după ce designerul Paul Poiret a remarcat o rochie creată de ea pentru Gaby. În 1926 a fost nevoită să închidă magazinul, dar un an mai târziu a început să creeze schiţele unei colecţii de pulovere cu tot felul de modele jucăuşe, realizate în tehnica „trompe d’oeil” şi ţesute de o femeie armeancă.
Cel mai cunoscut şi drăgălaş dintre ele, denumit Bownot Sweater, avea imprimată o fundă la baza gâtului. Era pentru prima dată când piesele vestimentare încorporau stilizări de accesorii şi când erau ţesute trainic. Ce simplu trebuie să fi fost dintr-o dată, dacă erai o „femeie tip Schiaparelli”, să porţi un pulovăr cu eşarfă inclusă şi mai ales unul care îşi păstrează forma şi după câteva purtări! Puloverul Elsei a fost remarcat şi de editorii de la Vogue,care s-au grăbit să-l includă într-un număr al revistei, descriindu-l ca pe o „capodoperă artistică” şi a fost comandat aproape imediat în 40 de exemplare de un magazin din New York. Elsa a început să facă prezentări ale colecţiilor sale din propriul apartament şi a trecut de la pulovere la fuste, jachete şi rochii. Și apropo de prezentări, trebuie să știți, bine sau rău, că Elsa a fost cea căreia i se datorează felul în care se desfășoară ele astăzi, de la spectacol – muzică și artă -, la modelele androgine, despre care credea că pot etala mai bine hainele.
Dietrich îmbrăcată în Schiaparelli
Să nu uităm că vorbim de o perioadă istorică în care rolul femeilor în societate devenise tot mai activ. Comparativ cu era victoriană, în care rochiile erau îndeajuns de incomode încât să limiteze mişcările (sociale), acum începuse să prindă teren curentul vestimentaţiei feminine practice şi comode. Fustele se scurtaseră, apăruseră hainele sport, erau folosite tot mai mult materialele sintetice şi se dezvoltase producţia de serie. Hainele pierdeau din unicitate, dar câştigau la capitolul eficienţă. Ei bine, de acest stil al liberului arbitru s-a simţit atrasă şi Elsa, şi totuşi a făcut-o într-un cu totul alt mod decât Coco Chanel. Dacă franţuzoaica miza pe sobrietate şi culori terne, italianca iubea nuanţele puternice, materialele neobişnuite, accesoriile trăznite.
După ce şi-a deschis în 1932 un nou magazin pe cea mai la modă stradă din Paris, Rue de Paix, Elsa a început să fie tot mai căutată. Şi asta pentru că aducea o viaţă aparte ţesăturii şi promova unicitatea la scară largă, urmând un motto destul de simplu: şi ce dacă hainele sunt produse acum pe bandă rulantă? Asta nu înseamnă că trebuie să fie şi lipsite de vigoare. De altfel, Elsa spunea deseori că femeile trebuie să poarte haine care să atragă atenţia şi să şocheze. Femeia, în viziunea Elsei, era independentă, curajoasă şi dornică să atragă atenţia asupra sa.
Duchess of Windsor in Schiaparelli lobster dress
În scurt timp, numele ei ajunsese să valoreze aproape 120 de milioane de franci. Conducea un atelier în care lucrau sute de angajaţi şi nume faimoase din sport şi din lumea artistică îi purtau creaţiile. Ei îi aparţine ideea fustei-pantalon pentru jucătoarele de tenis, purtată pentru prima la un meci de Lili de Alvares. Tot ei, fermoarele la vedere, vopsite să se asorteze cu țesăturile (invenția ei), curelele cu mâini în loc de încuietoare, rochiile de seară cu jachetă şi cele „petrecute”, popularizate ani mai târziu de Diane von Furstenberg, colecţiile tematice (Zodiacul, Muzica, Circul, Commedia dell’Arte). Şi tot ea a colaborat cu nimeni altul decât Salvador Dali, alături de care a creat o rochie cu… homari (care arată surprinzător de bine), o rochie cu lacrimi, una care imita scheletul şi o pălărie pantof. Despre aceasta sau despre cea în formă de pulpă de miel ce putem spune altceva decât de ce nu?
the tears dress
Domnia casei Schiaparelli a durat câţiva ani, totuşi mult mai puţini decât ar fi meritat. La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Elsa a plecat din nou la New York, unde a rămas până la sfârşitul războiului. Revenirea în Europa a fost însă şocantă pentru ea. E greu de crezut că nu s-a putut adapta, şi totuşi probabil că a fost la mijloc şi ceva orgoliu din partea ei când şi-a închis definitiv magazinul. Moda se schimbase, femeile păreau mai degrabă atrase de moda anilor 1910, cu mănuşi, corsete şi jupoane, modă pe care Elsa o respingea cu desăvârşire. Dior lansase New Look, aşa că a întors şi ea spatele unei lumi vestimentare în care nu se mai regăsea.
1938 – Madame Helena Rubinstein wears Elsa Schiaparelli’s Circus collection
„Era plină de idei”, a spus despre Elsa nepoata ei, Marisa Berenson. „Avea o imaginaţie debordantă şi fantezii despre orice, inclusiv despre viaţa ei”. Nu a creat doar haine, a şi lansat parfumuri, şi-a pus amprenta şi pe culori (o nuanţă de roz pe care a folosit-o pe ambalajul parfumului Shocking! îi poartă numele) şi mai ales peste timp, pe moda timpurilor noastre. Cât despre rivalitatea cu Chanel, un alt faimos designer, Christobal Balenciaga pe numele său, spunea: „Coco avea puţine idei, dar toate bune. Elsa avea multe şi toate proaste”. Fără să-i pese prea mult de asemenea comparaţii, Elsa, “artista italiancă ce făcea haine” așa cum o numea Mademoiselle Chanel, a lăsat în urmă imaginea unei femei pe picioarele ei. În încheiere, vă las să citiţi câteva gânduri transmise de ea sexului frumos, cu speranţa că v-am făcut să vă întoarceţi privirea către începuturile unui altfel de stil.
- Majoritatea femeilor nu se cunosc pe ele însele. Ar trebui să încerce să o facă.
- O femeie care cumpără o rochie scumpă şi o schimbă, deseori cu ceva dezastruos, e extravagantă şi naivă.
- Majoritatea femeilor şi bărbaţilor nu ştiu să distingă culorile. Ar trebui să ceară sfaturi.
- 20% dintre femei suferă de un complex de inferioritate şi 70% de iluzionare.
- 90% dintre femei se tem de ceea ce vor spune ceilalţi despre ele. Aşa că aleg să poarte un costum gri. Ar trebui să îndrăznească să fie diferite.
- Femeile ar trebui să ceară sfaturi competente şi să asculte de cele critice.
- Nu ar trebui să îşi aleagă singure hainele şi cu atât mai puţin în compania unui bărbat.
- Nu ar trebui să facă niciodată cumpărături cu o altă femeie, care este capabilă de gelozie, fie că e conştientă, fie că nu
- Ar trebui să cumpere puţin, dar numai dintre cele mai bune sau cele mai ieftine piese.
- Nu potrivi niciodată o rochie după corp, modelează-ţi corpul astfel încât să se potrivească rochiei.
- O femeie ar trebui să cumpere cea mai mare parte a hainelor dintr-un singur loc, unde e cunoscută şi respectată şi să nu se grăbească să probeze tot ce-i nou.
- Şi ar trebui, fără excepţie, să-şi plătească singură facturile.
P.S. Deși ar fi putut face singur subiectul unui articol separat, vă invit să citiți sfaturile Elsei publicate în august 1936, sub titlul “How to be Chic on a Small Income”. O lecție de stil și economie. 🙂
Citiţi şi
Stelian Tănase – De ce nu mai vor venețienii turiști
Juliette Binoche – Coco Chanel în “The New Look”
Coco Chanel despre Christian Dior, răutăcisme de altădată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
