M-am gândit să vă povestesc un pic astăzi despre Eli Lotar. Fotograf şi cineast francez. Un om foarte apreciat în epocă de marile nume ale culturii din Hexagon.
La sfârşitul anilor ’20, fotografia începea să-şi facă loc printre arte, iar Eli, care iubea o fotografă, pe Germaine Louise Krull, a început să iubească şi aparatul de fotografiat. Însă, cel mai important, aparatul n-a rămas mut la sentimente, astfel că Eli a început să-şi publice imaginile în reviste precum „Jazz“ ori „Variétés“, dar şi să participe la expoziţii.
Îi plăcea să meargă pe străzile şi-n suburbiile pariziene şi să cunoască firescul mic şi oarecare, văzut prin fereastra tot mică a obiectivului. Să facă portrete şi să nu se sperie de viaţă, în orice formă i s-ar fi înfăţişat aceasta. Sunt extrem de cunoscute fotografiile făcute de el în abatoarele pariziene, imagini care şochează prin violenţă sau, dacă vreţi, prin naturalism. Eli nu ţinea să înfrumuseţeze, nu simţea nevoia să adauge nimic lumii, ci s-o prezinte din perspectiva sa.
Lucrările lui se află astăzi în marile muzee ale lumii, iar el este un nume de referinţă în arta fotografică, alături de Henri Cartier-Bresson, cu care era prieten. Însă Eli a iubit şi camera de filmat, nume uriaşe precum René Clair, Luis Buñuel, Jean Renoir sau Jean Cocteau numărându-se printre cei cu care Eli Lotar a colaborat. Scriitori precum Malraux şi Gide i-au fost apropiaţi. La fel, Salvador Dalí şi Alberto Giacometti, sculptor pentru care Eli a şi pozat. La Paris, un parc îi poartă numele.
Dar de ce mi-am amintit eu de Eli? Trebuie să vă spun. Pentru că s-a născut la Bucureşti, în ianuarie 1905. Mama lui era profesoară, Constanţa Zissu. Eli a fost un copil nelegitim, iar venirea lui pe lume a trebuit să fie ascunsă, aşa c-a fost trimis împreună cu o doică la Paris, iar tatăl lui a plecat şi el acolo, să aibă grijă de copil. De la Paris, au ajuns, mai apoi, în Elveţia. Pentru o vreme de pribegie.
Tatăl lui Eli fusese ierodiacon la Mănăstirea Cernica, numele său de monah fiind Iosif. Însă părăsise mănăstirea în 1904. La sfârşitul lui noiembrie 1905, şi-a recunoscut fiul. S-au întors peste câţiva ani la Bucureşti, însă Eli n-a stat prea mult în ţară. La 19 ani, s-a hotărât să se întoarcă la Paris. Unde a şi rămas.
Numele său întreg este Eliazar Lotar Theodorescu. Fiul lui Ion N. Theodorescu. Ierodiaconul Iosif i-a dat băiatului său numele nepotului prorocului Moise, nume ce-nseamnă „Dumnezeu a ajutat“. Şi pentru sine a ales un nume, atunci când a-nceput să-şi publice scrierile. Şi-a spus Tudor Arghezi.
Update 18 aprilie 2019:
Eli Lotar (1905 – 1969) – expoziţie eveniment la Muzeul Colecțiilor de Artă
Pe Ana o găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
