Şcoala românească de astăzi este cea mai puternică industrie. E o afacere, o vacă de muls, un parazit care atrage tot mai multe fonduri şi o face pe spatele celui care ar trebui să îi justifice întreaga funcţionare: elevul. Sacrificat pe altarul unor zeităţi ministeriale fără formă, pus să care nu doar kilograme de culegeri inutile, ci şi un sistem întreg de plocoane, titluri universitare şi inspecţii de formă, cocoşat de lanţurile unor performanţe care nu sunt croite pentru el, se târâie ciung şi şchiop prin praful celor plătiţi să îl “facă om”.
Şi cine ar putea înţelege mai bine că astfel stau lucrurile, dacă nu un părinte care încearcă cu greu să îl ajute, strângând din dinţi, care speră că va umple golul pe care îl lasă în copilul lui învăţământul, în puţinul timp care îi rămâne după slujbă. Un părinte care este nevoit să cumpere ore de meditaţii şi manuale explicative pentru a-i desluşi micuţului tainele şcolii gratuite. Citiţi aici un articol despre şcoala reală căreia, fără să ne dorim, îi suntem în continuare cu toţii elevi.
Citiţi şi
