Am copilărit și am fost adolescent în anii ’90 din secolul XX, mileniul II. Pentru mine și probabil pentru mulți din generația mea atunci a fost cel mai frumos. Dacă ar fi după noi, probabil că nu ne-am mai da duși din ’92 sau ’94 sau ’99. Tot ce a urmat după e palid, aproape nesemnificativ. Vechea lumea se prăbușea și lumea din jurul nostru era tristă & gri. Totuși, timpul acela a avut ceva – ce?
Prietenia. A fost ultimul timp al prieteniei adevărate. Între timp, prietenii de odinioară își programează întâlnirile prin secretare, băieții & fetele de la bloc s-au risipit în toate zările și prietenia s-a spart ca un glob de cristal care nu mai arată niciun viitor. Găștile nu deveniseră haite.
Cum așa? Încă nu își făcuse cunoscute efectele devastatoare goana după bani. Lăcomia a învins prietenia. Moartea prieteniei este adevărata tragedie a umanității în secolul XXI, mai gravă decât imbecilizarea globală. Lumea digitală nu exista, dar încă exista realitatea. Iar “prietenii” sunt acum, cu foarte rare excepții, doar virtuali.
Și dacă nu prietenia, măcar solidaritatea. Sărăcia naște ură, și era multă sărăcie și multă mizerie în România, dar și solidaritate poate să nască. Trăiam cu toții într-o pușcărie în aer liber (mai puțin oamenii “sistemului”), poate ați uitat că dacă ajungeai la granița cu Austria puneau vameșii câinii pe tine. Noi eram barbarii, necivilizații, exclușii. Dar încă găseai un om să îți dea o mână de ajutor doar pentru că erați amândoi oameni, fără să te taxeze la minut.
Ce am văzut, ce am ascultat, ce idoli am avut. Cultura populară era, în lume, în cădere față de deceniile anterioare (anii ’70 & mai ales ’80 au fost probabil cei mai buni din istoria muzicii, din istoria cinematografiei, din istoria sportului, anii concertului Queen de pe Wembley, anii în care la Hollywood încă existau actori care se ocupau cu actoria, anii lui Maradona). Dar ce a urmat după 2000 a fost o cădere atât de brutală încât, retrospectiv, anii ’90 au fost un Everest. N-avem de ce să ne fie rușine cu idolii copilăriei noastre.
Moda era caraghioasă, bărbații purtau chică, cercei, borsete, treninguri de fâș, femeile cu coafuri ridicole, dar, pe de altă parte, pentru noi, veniți din bezna de dincoace de Cortina de Fier, totul era nou și strălucitor. Nici măcar reclamele nu ne deranjau pe atunci ochii.
Libertatea. Libertatea e greu de dus, n-a fost niciodată ușor (ia recitiți dumneavoastră “Marele inchizitor”), dar excesele făcute în zorii libertății aveau ceva romantic. Nu mai e cazul. După treizeci de ani, parcă suntem obosiți de atâta libertate.
Pe atunci visam departe, căci numărai pe degetele de la o mână oamenii care văzuseră măcar Parisul, totul era încă posibil. Ierarhiile nu erau încă toate cumpărate, deci trucate.
Dar asta a fost demult și nu va mai fi niciodată. Ne-au rămas și nouă, ca celor vechi, doar amintirile. Măcar a meritat. Atunci a fost frumos.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy!🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Înduioșătoarea poveste a lui Diego
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
