Cred că ea s-a plictisit. Ăsta era răspunsul pentru el, care stătea prostit în faţa mea şi nu înţelegea ce se întâmplă. Cum de ea, atât de devotată lui şi atât de iubitoare, a dispărut într-o zi brusc şi măgăreşte cu mobila din sufragerie şi cu maşina plătită la comun. Nu era stilul ei, dar oamenii se schimbă.
Ea părea a fi constantă, simplă, fără surprize şi ştia mereu ce vrea, ceea ce lui îi dădea o stare de confort. Părea că îl iubeşte şi că va lupta mereu pentru relaţia lor, părea că nu se supără din orice şi că dacă se supără îi trece repede.
El ştia din cărţi şi din bancuri că femeile sunt isterice şi nebune. Că nu s-au inventat manuale pentru ca săracii bărbaţi să înţeleagă ce vor femeile şi să le descifreze toanele. Ce nu aflase el, e că atunci când o femeie are toane, ea ştie că ceva nu îi convine şi semnalează asta, uneori în cuvinte multe, prea multe pentru urechile fine ale bărbatului, şi o face pentru ca lucrurile să se schimbe într-o zi, că ea încă speră asta. Nu a înţeles că tăcerea unei femei e de fapt mai periculoasă decât cuvintele ei, şi că o femeie care tace e resemnată că nu va mai putea schimba nimic şi hotărâtă să se concentreze doar pe ea însăşi. Ceea ce s-a dovedit periculos până în final.
Domnul ştia că are voie să fie complicat. El avea voie să nu ştie cum se simte că de aia e bărbat, ca să nu fie nevoit să îşi bată capul cu chestiuni minore, cum ar fi emoţiile. El doar simte ceva, dar nu a reuşit încă să afle care sistem filosofic îl coafează mai bine, drept pentru care nu ştie cum să se raporteze la eternitate şi la scopul vieţii lui pe pământ. Nu ştie exact ce vrea şi orice referire la ziua de mâine îl poate arunca într-o disperare metafizică vecină cu nebunia, fiindcă, ei bine!, el încă nu are de unde să ştie încotro să o apuce, că doar 40 de ani de viaţă nu sunt de ajuns pentru a afla răspunsuri complicate.
Pentru ea o relaţie era o ecuaţie simplă: doi oameni care se simt bine împreună şi hotărăsc să fie împreună, nu ţinea neapărat să intre în amănunte existenţiale ca să tragă concluzia că voia să fie cu el. Numai că ”de unde să ştiu ce vreau?” şi ”de unde să ştiu dacă o iubesc?”, repeta el zilnic. Ca şi cum iubirea şi dorinţa ar fi nişte entităţi separate de om, care trebuiesc descoperite brusc prin revelaţie. Şi dacă nu se întâmplă înseamnă că nu există. El nu accepta simplitatea şi era convins că vrutul şi iubitul sunt nişte realităţi care trebuiesc despicate şi analizate pe toate părţile, până eşti sigur că există, că, dacă nu vezi, înseamnă că nu este.
În interiorul lui, i se părea că ea nu e suficient de bună pentru el şi aştepta pe ascuns să apară o ”ea” perfectă. Nu putea să pună în cuvinte cum ar fi această „ea”, dar sigur ar fi diferită de cea prezentă. Nu spunea însă asta, ci spunea că el nu ar fi suficient de bun pentru ea. Şi a repetat-o atât de des, încât fata simplă a ajuns să-l creadă. În fond, dacă omul insistă să te convingă, până la urmă reuşeşte. Doar cine era ea să îl tot contrazică zilnic? Şi cât timp ar trebui să aloci cuiva să afle ce vrea? Câţi ani ar fi suficienţi?
Deci peste toate, dragul meu, eu cred că ea s-a plictisit! De plecări, de veniri, de tăceri, de reveniri. De îndoieli, de necunoscute, de întrebări şi mai ales de faptul că se simţea vinovată că e atât de simplă.
Dacă tu afirmai mereu că nu eşti suficient de bun pentru ea, poate că aveai dreptate. Dar că ea a înţeles în egoismul ei că e suficient de bună pentru ea însăşi ca să merite mai mult. Şi nu a mai stat să te convingă.
Acum, ce să îţi zic… mergi pe drumul tău cu întrebări fără răspuns. Poate, într-o zi… cineva va fi de ajuns ca să ai o viaţă fără îndoieli.
Pe Cătălina o găsiți toată aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
