După 13 ani de relație, distinsul Domn Soț și-a găsit “înțelegerea” în brațele unei colege de birou, cu doar 15 ani mai tânără. Am condamnat-o și blamat-o, spunând că EU niciodată nu am făcut și nu aș face așa ceva. Cel puţin nu când EL e și tatăl unui copil, pentru care se consideră că ar trebui sa fie un exemplu.
Dar uite cum Universul (nu zic Dumnezeu, pentru că pe el îl consider mai uman) îmi pune în cale un domn care îmi reconfigurează traseul și principiile.
Aceste domn nu este decât puțin căsătorit și cu doi copii. Relația noastră începe, evident, ca o relație de prietenie. Descoperisem că avem oarecum un cerc comun de amici.
Și, de la cafea și multe povesti online, am ajuns la văzut zilnic, dus/ adus acasă, profitând de orice timp liber ca să ne vedem. Așa au început și nopțile mele albe, în care mă frământa conștiința. Dar nu mă puteam opri. Mă îndrăgostisem și mă uram pentru asta. Mă uitam în oglindă și găseam tot felul de scuze și pentru mine, și pentru el.
Până când, într-un moment de sinceritate (cred), am avut următorul dialog:
El: “Dacă mă cunoșteai când erai căsătorită, crezi că mai ajungeam aici?!”
Răspunsul meu a venit imediat și foarte hotărât: “NU”.
L-am simțit oarecum rănit și am reconsiderat răspunsul: “De fapt, nu știu! Până să te cunosc, aș fi jurat oriunde că EU, NICIODATĂ, nu voi avea o relație cu un bărbat căsătorit. Și uite-mă… Deci, nu știu”.
Apoi, l-am întrebat ceva ce mă măcina: “Dar tu? Ţi-ai mai înșelat soția până acum?”
“Da…”, mi-a răspuns, poate prea firesc.
“De ce faci asta?”
“Vezi tu, sunt multe femei care gândesc ca bărbații. S-a întâmplat în delegații. Toți o fac…”
“Înțeleg, dar eu nu sunt așa”.
“Ştiu, de ce crezi că îți spun zilnic CE OM EȘTI! Te rog să mă crezi că nu am mai avut nicio “relație” până acum, doar ocazionale. Iar de când te cunosc, nu mă mai interesează”.
Cum să mai pot să-l cred? Experiența de detectiv din vremea când eram nevastă mi-a fost de folos. Așa am aflat că avea toate femeile astea de ocazie în lista de prieteni, că uneori câte una se mai “activa”. Culmea e că lui nu i se părea nimic deplasat din toate astea!
Citiţi şi Chiar nu vă puteţi abţine să salvaţi bărbaţii nefericiţi ai altor femei?
Eram oripilată, de mine în primul rând, apoi de el. Mă întrebam care e diferența dintre mine și femeile astea?!
A încercat să mă convingă, plângând ca un copil, că între noi e altceva. Că în sufletul lui e o “furtună”, că nu ar putea trăi fără să mai știe nimic de mine, dar nici nu poate să își părăsească familia.
Cum aș fi putut să continui sau, mai rău, să-l iau de bun?! Încercam să înțeleg ce e în mintea lui…
Naiva de mine, crezuse că există “suflet pereche” şi “chimie”, că doi oameni sortiți se pot întâlni când se așteaptă mai puțin…
De aici, povestea e clasică: soția a aflat, nu a fost curioasă decât de varianta lui. Evident, eu nu doar că sunt considerată uzurpatoare, distrugătoare de familii fericite, dar am distrus și sufletul bietului om.
Soția l-a iertat, ei pozează în continuare în familia fericită și perfectă, iar eu merg la psiholog. Care ori mă ajută să depășesc momentul, ori mă învaţă cum gândesc bărbații.
Guest post by Alis
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
