Bună, ştiu că nu mă cunoşti, poate doar a auzit în treacăt câte o vorbă despre mine. Când mă vezi, întâmplător, nu faci decât să arunci priviri dezaprobatoare picioarelor mele lungi acoperite doar de fusta cât o palmă.
Ei bine, draga mea, mie îmi datorezi fericirea ta. Toată viaţa ta mulţumitoare alături de el nu este decât preţul tăcerii mele.
Eu sunt cea pe care o caută atunci când tu nici nu ai habar. Eu sunt cea căreia i se destăinuie, îi spune toate temerile şi nevoile, cea care îl ascultă şi îi oferă câteva clipe de plăcere, în lumea crudă în care se zbate. La mine sunt gândurile lui îmbibate în alcool atunci când zorile anunţă sfârşitul unei alte nopţi pe care a pierdut-o iar prin baruri. Îi sunt prietenă, confidentă, amantă focoasă, ideal şi colac de salvare, în apele turbate pe care este nevoit să le străbată.
Tu eşti cea pe care o ştie lumea, care se bucură de aprobarea societăţii şi care îl îngrijeşte. Sunt conştientă că fără tine nu i-aş mai putea purta cămăşile perfect apretate cu miros discret de balsam. Eşti cea care îl venereza şi care nu s-ar gândi în veci că iubirea vieţii ei este capabilă să o înjunghie în mod repetat în cel mai mişelesc mod.
Deci, toată fericirea ta mi se datorează. Tăcerea mea este prietena ta cea mai bună şi stâlpul de rezistenţă al existenţei tale. Florile acelea pe care le-ai primit sunt cumpărate la sugestia mea, după dimineţile târzii în care îl găseam beat, în faţa casei mele.
Să nu te gândeşti că mi-ar da prin cap să ţi-l fur. Tocmai pentru că ştiu prea bine cu cine am de-a face, nu aş vrea unul ca el permanent în viaţa mea. Dar el are nevoie de mine precum are valul nevoie de ţărm. Şi când e el fericit, eşti şi tu mulţumită. Ştiu că tu eşti viitorul lui, mama copiilor săi şi doamna respectabilă de care are nevoie pentru a fi complet. Dar când noaptea se lăsă, ameţit de băutură şi istovit de griji, capitulează în braţele mele, cerşind şoapte şi sărutări fierbinţi. Sunt cel mai iubit secret al lui, patima vinovată şi dependența arzătore la care nu poate renunţa.
Şi când tu eşti fericită, lăudându-te cu viaţa perfectă, cariera de succes şi relaţia armonioasă, el aşteaptă sub geamul meu, fredonând „Ana, zorile se varsă”…
Guest post by Roxana Ștefania
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.