“Education first!”

13 July 2013

Malala Yousafzai a împlinit 16 ani pe 12 iulie și a fost sărbătorită la sediul ONU din New York. În semn de prețuire pentru lupta inegală pe care a pornit-o de una singură împotriva nedreptăților lumii în care s-a născut, ONU a declarat  ziua de 12 iulie “Malala Day“. Și în prima ei apariție publică de când a fost la un pas de moarte, “cea mai curajoasă fată din lume” a vorbit în fața a peste 500 de tineri din mai mult de 100 de țări despre rolul educației.

Copila aceasta, cu mesajul ei simplu și dramatic – “Extremiștii se tem de cărți și de pixuri, puterea educației îi sperie.” -, l-a făcut pe Secretarul General Ban Ki-moon să promită că va investi în tineri și va pune educația pe primul loc între cauzele sprijinite de ONU. “Un copil, un profesor, o carte și un stilou pot schimba lumea. Educația este singura soluție. Educația, pe primul loc!” au fost cuvintele cu care și-a încheiat discursul Malala.

Va ajunge oare mesajul acesta și la adolescenții noștri de-o vârstă cu Malala? Sau la părinții și la profesorii lor? Mi-ar fi plăcut ca ieri să fi existat o cât de mică mișcare de solidaritate cu această pakistaneză pe care talibanii au încercat să o lichideze ca pe un dușman înarmat și periculos. Nu știu să fi fost. Noi suntem ocupați.



Citiţi şi

Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast

Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat

Eva

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Cristina / 12 August 2013 6:19

    Nu vad niciunde unde aceasta adolescenta asteapta ca guvernul s-o educe, asa cum asteapta parintii si copiii romani. Poate doar atunci cind intelegem ca educatia tine de noi, nu de un guvern sau organizatie vom putea afirma ceea ce afirma aceasta fata.

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro