Cred că una dintre marile probleme ale generației de adolescenți de astăzi este faptul că sistemul de învățământ nu mai poate ține pasul cu evoluția lor psihică și spirituală, insensibil la transformarea lor aproape radicală față de educabilii de acum câteva zeci de ani.
Vorbim despre tineri formați într-o lume a informației practic inepuizabile, aflată la un click distanță. Și de un alt tip de percepții și reprezentări asupra realității. Despre altă conștiință, în definitiv.
Cu cât sunt mai precoce, cu atât își dezvoltă o capacitate mai acută, mai percutantă, mai eficientă, de a înțelege lumea și de a se orienta în viață. Și totuși, trăim într-o lume (încă) plină de tabuuri. După secole de evoluție, rămânem închiși în capcana unor prejudecăți periculoase. Una dintre ele, educația sexuală. Un cartof fierbinte pe care îl rostogolim de la unii la ceilalți, părinți, dascăli, prieteni, servindu-l mereu copiilor noștri în cele mai ciudate forme și nuanțe.
În clasa a douăsprezecea, elevii declară că și-ar fi dorit un curs opțional de educație sexuală, pentru că au extrem de multe întrebări legate nu doar de sexualitate, ci și de propriul corp, de mecanismele instinctuale care produc atracția dintre sexe, de metode contraceptive și eficiența lor, de virginitate și teama de agresiuni sexuale, iar ceea ce m-a mirat și susține premisa că ei sunt atât de diferiți de cum am fost noi – sunt preocupați de cum ar putea deveni iubitul/iubita perfectă. În lipsa unei reale deschideri a părinților și a școlii față de aceste preocupări (de ce să nu recunoaște, firești!) pe care toți le-am avut și față de care ne-am descurcat cum am putut, se mulțumesc la a se informa de pe internet, unde sursele pot fi dubioase, sau se lasă duși de val, de cele mai multe ori, ”trăind clipa” cu inspirație ”de moment”.
Și totuși, se aud din ce în ce mai multe voci care pledează pentru această cauză, încercând să facă lumină autentică în viața adolescenților, deși rămân cazuri izolate în lipsa unei mediatizări pe măsura importanței subiectului. Câteva articole doar, în care problema este contextualizată și afirmată tranșant. Mai nou, aflăm despre o inițiativă a Ministerului Educației Naționale, care a dispus, printr-un ordin publicat în Monitorul oficial, introducerea unei discipline opționale intitulată ”Adolescență și autocunoaștere”. Elevilor de liceu li se oferă, astfel, posibilitatea de a se familiariza cu probleme legate de “dezvoltarea fizică și sexuală”, cu “aspecte specifice privind temperamentul, personalitatea, caracterul și identitatea masculină și feminină”, iar manualul va cuprinde și aspecte legate de “posibile tulburări de ordin psiho-somatic” în adolescență, de exemplu “consumul de alcool, fumat, tulburări de alimentație sau depresia”.
Și în sfârșit, o acțiune complexă despre care am aflat zilele trecute, cu mare bucurie. În cadrul proiectului ”Oscar Weekend” (organizat de Voodoo Films și Asociatia Cinemascop în parteneriat cu Ambasada Franței, Institutul Francez din București, Independența Film, Bad Unicorn, Domestic Film) a fost prezentat un film sugestiv intitulat 120 BPM/bătăi pe minut, în regia lui Robert Campillo, producție care a obținut în 2017 Marele Premiu la Cannes. Pornind de la fapte reale – acţiunile organizaţiei civice ACT UP din Franţa anilor ’90, pelicula aduce în prim-plan tocmai această problematică atât de sensibilă, referitoare la necesitatea educației sexuale. Pentru a concretiza efectele acestei vizionări, s-a organizat o dezbatere la care au participat peste 150 de elevi de la liceele din București, cadre didactice, psihologi, medici și un reprezentant al asociației ACCEPT, fiind moderată de antropologul Vintilă Mihăilescu. Câteva reacții, la cald, transmise în comunicatul de presă al PiArt Vision:
„Suntem influențați de oamenii care ne cresc și de cultura în care trăim. Educația sexuală lipsește cu desăvârșire din educația noastră. Nu doar la școală. Vine din rușinea noastră ca adulți. Toate tabuurile și fricile noastre ca adulți ajung la copii, care sunt influențați de ceea ce cred părinții lor. Chiar dacă eu, ca adult, sunt copleșit de rușine, nu trebuie să las acest lucru să mă împiedice să discut cu copilul”, a declarat Cristina Petrescu Ghenea, medic psihiatru și psihoterapeut.
“Văzând acest film am simțit un șoc profund și frică. Am simțit lucrurile zguduindu-se în jurul meu și în capul meu. Este vorba despre probleme reale, nu trebuie să întoarcem capul în altă parte. Din neinformare provin numeroase probleme. Educația sexuală trebuie să înceapă de undeva. Dacă nu se începe deloc, nu se ajunge nicăieri”, a adăugat Luca Onică, elev la Liceul Waldorf.
„Filmul nu este despre gay, ci despre viață și moarte, și prezintă foarte echilibrat ceea ce se întâmplă în realitate. Sunt situații cu care ne putem confrunta și trebuie să fim pregătiți. Nu există rețete de făcut educație sexuală, dar înainte de orice trebuie să ne fie clar, ca societate, de ce și cum facem acest lucru. Iar voi, tinerii, trebuie să știți că aveți puterea să spuneți că vreți. Aveți putere, aveți interes, aveți dreptul să o faceți”, a spus antropologul Vintilă Mihăilescu.
Semne clare că lumea începe să se miște, iar pământul să se învârtească în jurul generației care va asigura viitorul, așa cum trebuie să fie. Cu oameni deschiși la minte și la suflet, privind cu încredere la ceilalți, capabili să înțeleagă resorturile intrinseci ale propriei persoane și ale partenerilor cu care vor stabili relații autentice, bazate pe sinceritate, empatie, prietenie și statornicie. Un ideal atât de ușor de atins!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
