Mă las de fumat… din nou! Ma întreb de câte ori până acum am spus asta și chiar m-am crezut pe cuvânt. Da, am crezut că dacă rostesc cuvintele destul de convingător o sa reușesc, printr-un miracol, să arunc pachetul abia început și să le fac o bucurie bieților mei plămâni. Hm… oare de ce n-a funcționat?
Să o luăm cu începutul. În una dintre cele mai amuzante amintiri ale mele, tata, cu un Marlboro lung aprins, ținut în colțul gurii, îmi face teoria chibritului: “Tăticule, să nu te apuci de fumat! Niciodată! (inhalează adânc și apoi tușește). Este un obicei al naibii de prost (scrumeză și trage un nou fum)”. Dau din cap ca un copil cuminte și îi spun că niciodată, never ever! Pe cuvânt de cercetaș!
La vârsta aceea, când îi vedeam pe ai mei că încearcă să se lase de fumat cam o dată pe săptămână, mă gândeam că ar fi de-a dreptul stupid din partea mea să ajung în acceași situație. Plus că fumatul mă enerva şi mai tare la gândul grămezii de dulciuri pe care mi-aş fi putut-o cumpăra din banii pe care ei îi aruncau pe țigări.
Stocul de înțelepciune s-a epuizat cam prin al doilea an de facultate, dovadă că din copilărie și până acum am regresat înfiorător! Dragă tată, în cazul în care citești ce scriu eu pe aici și nu te-ai prins încă, iată cum s-a apucat odrasla ta de fumat: a fost odată ca niciodată, în Vama Veche, un concert Apocalyptica și o fată care, în loc să stea cuminte acasă și să se uite la clipuri pe YouTube, s-a hotărât să se ducă singură. Și cum stătea ea într-o zi cu soare pe o bancă mizerabilă dintr-o bodegă, cu o bere în față, vine vrăjitoarea cea rea, deghizată în promoter Kent, și îi oferă un pachet de țigări. Combinația de plictiseală și tutun gratis s-a dovedit a fi un dezastru!
Așa cum poate să confirme orice fumător, primele țigări au fost oribile, parcă încercam să înghit smirghel. Cum, însă, nu sunt o persoană care renunță așa ușor, am perseverat și iată-mă dependentă! Aplauze, vă rog!
A urmat o perioadă în care juram că pot să mă las oricând, dar că nu vreau. Mi se părea fabulos: în sfârșit ieșeam cu oamenii din redacție pe hol și socializam! Mi se deschideau niște punți de comunicare la care nu avusesem acces până atunci. Avem impresia că există un fel de camaraderie între fumători, că este un club (minus tricourile inscripționate) în care sunt brusc acceptată. Ușor, ușor, am trecut de la un pachet pe săptămână, la unul pe zi, moment în care mi s-a aprins, în sfârșit, semnalul de alarmă. Am început să realizez că renunțatul la fumat nu e chiar atât de simplu cum credeam sau poate, dimpotrivă, vorba glumeţului Mark Twain, “este cel mai ușor lucru din lume. Vă spun pentru că m-am lăsat deja de fumat de mii de ori”.
Cancerul mă sperie, ca pe orice om normal, însă mă regăsesc şi în povestea cu drobul de sare. Conștientizez riscul, dar nu fac nimic. Cel mult sper că n-o să mi se întâmple mie. Mă uit pe pachetele de țigări și, când găsesc vreun avertisment legat de impotență îl citez pe Bill Hicks și spun “I found my brand”. Trei secunde mai târziu îmi amintesc că Hicks a murit de cancer și înghit în sec.
Mă gândesc la toate momentele în care aș fi putut să mă las și la ușurința cu care le-am ignorat. Am avut un job de monitorizare pentru care, jumătate de zi, traduceam știri în care erau menționate diverse companii de tutun. 90% din știri erau studii care arătau cât de nociv este fumatul. Ce făceam eu în timp ce scriam asta? Evident, fumam.
Când prietenul meu mi-a spus că ar trebui să ma las, m-a lovit un acces de feminism și de independență. I-am spus că e decizia mea și că, din moment ce fumam în clipa în care m-a cunoscut, nu are dreptul să spună nimic. După numeroase discuții în care i-am dovedit că nu e bine să te cerți cu o femeie Gemeni, am reușit să ratez și ocazia asta.
Pe la douăzeci de ani, versul “fără griji și fără bani” mă caracteriza doar pe jumătate. Nu știu nici acum cum reușeam, miraculos, să găsesc bani de tutun. Ce am învățat, însă, din zilele în care aveam de ales, la magazin, între apă plată și țigări? Apa de la robinet nu este atât de rea, e chiar potabilă, dacă e rece. 🙂
Fumatul îmbătrânește pielea, îngălbenește dinții, miroase oribil, determină apariția celulitei, a bolilor cardio-vasculare (mai bine zis a bolilor de tot felul), ce mai, scurtează viața. Totuși, există și părți bune, cum ar fi… ăă… îți oferă o ocupație în momentul în care nu știi ce să faci cu mâinile? Îmi pare rău, dar nu am reușit să găsesc un alt avantaj.
Prin urmare de ce, dacă sunt conștientă de toate astea, sunt la a 999-a încercare de a mă lăsa? Revin la întrebarea: de ce n-am reușit în celelalte 998? Și răspunsul, atât de evident: n-am reușit pentru că mereu am găsit scuze – să termin pachetul, să treacă săptămâna asta, să treacă sărbătorile și tot așa. N-am reușit din cauza monologurilor de genul: azi ies în oraș, fumez ca un turc, îmi fac plinul și de mâine… de mâine o să mă las de toate obiceiurile proaste! Parol! Acest magic “mâine” este ziua în care eu o să fac tot ce nu am puterea sau voința să fac azi. Ce e și mai fantastic este că mâine se poate prelungi la infinit, se poate face poimâine și răspoimâine și tot așa (da, dragii mei părinți, mă gândesc la voi în timp ce scriu asta).
Sper că o să vină un mâine în care chiar o să mă las. Poate încercarea cu numărul 1.000 o să fie cu succes, pentru că cea de astăzi nu prea are șanse. La urma urmelor, am un pachet de Vogue pe jumătate plin și ar fi păcat să-l irosesc…
Citiţi şi
Dar cum să NU știți ce e ăla păstârnac și la ce se folosește?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
