Educația, încotro? Copii „cuminți” sau sănătoși?

În restaurante, pe stradă, la cinematograf, în parcuri, la școală, copiii sunt tăcuți. „Cuminți”. Nu pentru că așa au fost învățați neapărat sau pentru că circumstanțele o impun, ci pentru că sunt adânciți în telefoanele mobile sau în tablete. Acasă, același peisaj, indiferent de oră. Trist peisaj. O lume amorțită, o lume care trăiește virtual. Iubește virtual., iar dacă se întâmplă să fie vreo pană de curent sau să pice internetul, intră în sevraj. A picat Facebook, disperare mare. Alice în Țara Minunilor măcar mergea pe jos, străbătând teritorii magice, învăța lucruri care îi luau respirația, se întâlnea cu fel de fel de personaje care mai de care mai ciudate. Tot despre o ficțiune e vorba, dar să nu uităm că și ea este un personaj în sine, aflat într-un traseu inițiatic care pornește din realitate și se desăvârșește în lumea imaginației. Cartea este o lume sănătoasă, care inspiră și educă. Se pare că mediul online produce însă mai multe daune decât beneficii, indiferent de vârstă. Internetul a deschis calea unei comunicări mai rapide, eficientă în context profesional, dar are ca efect fundamental degradarea ființei umane în toate determinările ei, fiind o amenințare extrem de serioasă la adresa sănătății. Schimbările pe care le produce la nivel anatomic (modificarea structurală și funcțională a coloanei vertebrale, slăbirea vederii), psihologic (tulburări de somn, de memorie, de concentrare), social (alterarea relațiilor  datorită dozei crescute de irascibilitate, izolarea) – ca să enumăr doar câteva din cele mai importante – ar trebui să devină un semnal de alarmă activat permanent. Dacă este vorba despre copii, situația devine și mai acută, pentru că investiția în educarea lor este pe termen lung, influențând tiparul existențial al adultului de mai târziu, la rândul lui aflat în situația de a face educație.

Am citit un articol interesant din presa britanică (de calitate), privind efectele mediului virtual asupra creierului copiilor și, implicit, asupra calității vieții lor. Am notat cele mai importante idei, în speranța că veți avea un subiect important căruia să-i acordați deplină atenție, pentru că merită cu prisosință să ne ocupăm de el.

Sursă foto: mom.me

Social media și jocurile pe computer sunt pe cale de a da naștere unei generații de copii cu o maturitate mentală și emoțională a unui copil de trei ani, declară una dintre cele mai proeminente personalități ale științei din Anglia, specialistă în studiul creierului.  Susan Greenfield, cercetătoare, scriitoare, membră a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, își exprimă tranșant, pe baza unor studii efectuate recent la Universitatea din Oxford, îngrijorarea față de capacitatatea din ce în ce mai scăzută a copiilor de a gândi, empatiza și comunica cu cei din jurul lor. Ancorați foarte mult în comunicarea facilă din mediul online, care pune la dispoziția lor răspunsuri prompte la orice întrebare, în mirajul jocurilor pe internet, ei dezvoltă dorința „de a avea în permanență ceva care să le distragă atenția, astfel încât să nu mai fie implicați în propria viață interioară și în procesul propriu de gândire, asemeni unui copil de trei ani.”

„Ceea ce prevăd este o transformare a oamenilor în copii de trei ani: emotivi, temerari, slabe abilități sociale, stimă de sine scăzută și slabă putere de concentrare”, a spus specialista, care a avut inițiativa de a atrage atenția, încă de acum patru ani, asupra pericolului de resetare a minții pe care îl aduce mediul virtual, citând ca surse autorizate cele mai noi cercetări întreprinse la Universitățile Harvard și Princeton. Intrigată de faptul că unii dintre studenții repondenți au afirmat că mai bine suportă electroșocuri decât să gândească singuri modurile rezolvării unei situații în timp de 10 minute, ea a recomandat insistent activități specifice care să înlocuiască utilizarea gadget-urilor: lectura cărților în format fizic, sportul, grădinăritul, care poate oferi mai mari satisfacții decât jocurile în care totul se întâmplă instantaneu și în care te poți mișca prin timp înainte și înapoi fără probleme. „Oferiți-le mai bine o cutie decât un X-box, ca să-și poată folosi imaginația. Dacă observați un copil care citește povești, veți vedea că poate sta mai mult timp atent la ceea ce se petrece în narațiunea respectivă.”. Cartea ei, „Mind Change” („Schimbarea minții”, t.n) și campania susținută prin articolele publicate în The Daily Telegraph au un scop declarat: „Îmi doresc ca părinții să devină conștienți de riscurile tehnologiei și să poată interveni astfel în stoparea lor, ca în cazul fumatului, de exemplu.”

Iată un interviu cu cititorii pe care Charles Hymas, semnatarul articolului din ziarul „The Telegraph”, intitulat „Social media provoacă o reîntoarcere a copiilor la vârsta de trei ani, afirmă un celebru specialist”, îl aduce în sprijinul unei mai bune edificări asupra acestei problematici importante în creșterea și educarea sănătoasă a copiilor.

Cititor: Odată ce copilul a suferit de pe urma influenței nefaste a social media, este acest rău ireversibil sau există posibilitatea ca efectele să fie atenuate la maturitate prin terapie?

Charles: Cred că pot fi reversibile. De aceea există clinicile pentru tratarea adicțiilor. Așa cum s-a lucrat cu dependenții de jocuri de noroc, la fel se pot trata și dependenții de jocuri online. Sănătatea mentală a copiilor este una din marile preocupări actuale, și ea nu ține doar de mediul online (deși e în afară de orice dubiu faptul că aceasta o înrăutățește semnificativ).

Cititor: Problema este că părinții că părinții au abdicat de la datoria de a-și crește copii, eșuând în a le insufla respectul față de sine și față de ceilalți și lăsând în seama statului să facă acest lucru în locul lor, iar mediului online să-i distreze. Gadget-urile nu substituie dragostea și motivarea de a deprinde abilitățile sociale pe care le presupune traiul în colectivitate. Narcisismul și disfuncțiile de personalitate sunt în creștere, ajutate de social media, iar acestea au efect pe termen lung.

Charles: Da, este o problemă în legătură cu implicarea părinților și nu e deloc ușoară. Câți dintre voi n-au fost puși în dificultate, trebuind să acționeze împotriva încăpățânării copiilor de a folosi telefonul înainte de culcare sau chiar pe timpul nopții? Eu unul am trecut prin asta. De aceea Jon Goldin, unul dintre renumiții noștri psihiatri, a cerut guvernului impunerea unor măsuri urgente de a convinge părinții să nu permită copiilor sub 11 ani (!) folosirea smartphone-ului.

Sursă foto: activeforlife.com

Cititor: Mulți dintre noi am militat de asemena pentru aceste lucruri, dar ne prinde bine sfatul unor specialiști care să confirme pericolul. Eu unul m-aș simți confortabil ca, timp de 10 ore, să gândesc, pur și simplu.

Charles: Sau cum a sugerat Susan Greenfield în cartea ei. Aș spune că e important pentru toți adulții să ofere ei înșiși un exemplu și să nu mai folosească telefoanele mobile atunci când nu e cazul: la masă, în mijloacele de transport în comun sau să străbată străzile cu nasul în telefoane.

Cititor: Locuiesc într-o localitate micuță, observ că până și un salut de dimineață este ignorat sau tratat cu o grimasă, și nu doar copiii reacționează așa. Toată lumea conversează și se distrează pe rețelele de comunicare, dar, când vine vorba de comunicarea directă, face-to-face, oamenii devin ezitanți. Mi se pare total nepoliticos.

Charles: Aveți perfectă dreptate în legătură cu modul în care atenția unora este total furată de telefoanele mobile. Una dintre cele mai periculoase opțiuni este „notificarea imediată”, care te menține permanent în lumea virtuală, chiar dacă se întâmplă să ai treabă în cea reală. E interesul firmelor care se ocupă de social media să ne țină dependenți de online cât mai mult posibil, din motive de profit cât mai mare.

Cititor: Copii? Despre ei vorbim? Par mai degrabă Kidults (ceva între adulți și copii), acei aflați sub 45 de ani, stăpâniți de obsesia infantilă a oricărui lucru care să-i împiedice să se maturizeze. Îmi aduc aminte de un tip care la un moment dat a început să se învârtească într-un cerc strâmt, privind spre cer. Era într-un fel de transă. Întotdeauna îmi amintesc de comportamentul lui dinaintea crizei, gândindu-mă la copiii care trăiesc printre noi și își doresc jucării și tatuaje, hipnotizați de reclamele artificiale  și strălucitoare care le iau ochii.

Charles: „Hipnotizați” e cuvântul potrivit. Cred că firmele care se ocupă de jocuri și de mediul online au tehnici minuțios gândite să producă miraje. Dacă mă gândesc la responsabilitatea individuală, cred că aceste metode de a-i „hipnotiza” pe cei vulnerabili ar trebui atent analizate și cenzurate.

Care sunt soluțiile la îndemână pentru a preveni acest pericol? Enumăr doar câteva, cu credința că fiecare părinte va ști cu exactitate ceea ce este optim pentru copilul său, aflat în perioada copilăriei, cea mai importantă din punctul de vedere al achizițiilor intelectuale fundamentale și la construcția personalității lui:

• interzicerea accesului la tehnologie până la vârsta de cel puțin 10 ani;
• limitarea statului la televizor la cel mult 30 de minute;
• alegerea unor emisiuni adecvate vârstei, de preferabil fără să fie întrerupte de reclame;
• lectura unor cărți ilustrate este o experiență deplină pentru copii, datorită faptului că ei sunt receptivi la inflexiunile vocii, iar acum își formează abilitatea de a citi conștient, coerent, expresiv, iar emoțiile pe care le simt pot pune bazele afectivității și ale sensibilității lor ulterioare; își dezvoltă imaginația și limbajul, antrenându-și toate nivelurile inteligenței (lingvistică, logico-matematică, spațială, muzicală, chinestezică și, extrem de importantă, cea emoțională, baza viitoarelor relații cu ceilalți);
• practicarea unui sport, a activităților și a jocurilor în aer liber (șotronul, coarda, elasticul – Schenkel, cum îi spuneam pe vremuri și pe care îl jucam la nesfârșit, ce modalitate atractivă de a stimula competiția și de a face exercițiu fizic, ce distracție perfectă, pentru care nu aveam nevoie decât de o bucată de elastic, apoi de- mult-uitatul „Flori, fete sau băieți…” sau „Țară, țară, vrem ostași”, „Rațele și vânătorii” etc)
• oferirea unor jocuri și a unor jucării educative care stimuleze gândirea, concentrarea, memoria, simțul estetic (cuburi, puzzle, lego etc) și să antreneze calități morale (prietenie, fair-play, altruism – vă aduceți aminte de celebrul „Nu te supăra, frate?”, „Piticot”, Maroco);
• implicarea în activități casnice ușoare, care le pot deveni interesante: gătit, curățenie, ordine, aranjarea bibliotecii sau a spațiului de joacă etc, pentru că ele pot deveni, în timp, plăceri ale vieții de adult și mai apoi deprinderi ale unui mod de viață sănătos;
• în cazul în care le permitem să folosească tableta sau telefonul înainte de culcare, trebuie să știm părerea specialiștilor, care atrag atenția asupra faptului că aceste dispozitive trebuie oprite și îndepărtate din cameră cu cel puțin 90 de minute înainte de somnul copilului, pentru că prezența lui poate perturba prin radiațiile pe care le emite, pe de-o parte, și prin contactul, fie el indirect, pe care copilul îl întreține cu lumea virtuală, dorindu-și sau continuând să-și imagineze ce se întâmplă în joc (informația aici);
• educația presupune comunicare verbală (ea poate fi considerată o artă, fără exagerare) și nonverbală, iar copilul se modelează după tiparul pe care i-l oferă părintele, fiind oglinda lui fidelă. Așadar, trebuie să fim deschiși în permanență, bine dispuși, dornici de a ne împărtăși gândurile, senzațiile, impresiile, trebuie să-i învățăm să descopere și să aprecieze valorile umane și să interelaționeze astfel încât să fie pregătiți pentru viață. Trebuie să înțelegem că ei trebuie învățați și cum să gândească, nu doar să acumuleze informații! Iar lista poate și trebuie să fie îmbogățită de fiecare părinte conștient de acest rol pe care și l-a asumat.

Chiar dacă suntem obosiți sau frământați, nu trebuie să lăsăm problemele exterioare să influențeze existența copiilor noștri. Ei sunt moștenirea pe care o lăsăm, și ea trebuie să fie neprețuită. Să nu uităm: „Copiii nu sunt singurii care cresc. Și părinții cresc. Tot așa cum noi ne privim copiii, să vedem ce fac cu viețile lor, tot așa ne privesc și ei pe noi, să vadă ce facem noi cu ale noastre. Nu le pot spune copiilor mei să ajungă până la stele. Tot ce pot face este ca eu să mă-ntind spre ele.” (Joyce Maynard)

Citiţi şi

Rebelul, semețul an 44

4 motive pentru a folosi serviciile unui pet shop online

Voi ați observat cât de greu e pentru unii să suporte fericirea, binele sau succesul altora?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.