Și acum, când stau aici cu toți tovarășii mei, mă gândesc la cât de bou sunt, pe bune. Dau shot după shot, sperând să amorțesc durerea, dar nu fac decât s-o simt mai mult. Știu doar că nu sunt în stare să țin nimic lângă mine. De fapt, nici n-o meritam, dacă stau să mă gândesc. E drăguță, deșteaptă, ce nevoie are ea de cineva ca mine… eu, care o rănesc?
Am promis să o protejez, în timp ce eram singura persoană care-i făcea rău. Dar era și o plăcere, sincer. Nu pot nega. Îmi era drag să o văd suferind, cum vine la mine, și se roagă. Era un plus pentru ego-ul meu. Mi-aș șterge toate amintirile, doar ca să o iau de la zero, poate, poate, aș cuceri-o din nou.
Ea e totul pentru mine. E acea privire pe care o visez și mă trezesc din somn cu nevoia de a strânge ceva în brațe… acea voce care îmi rostește numele și îmi golește mintea, acel parfum care îmi amintește de noi. Și cearceafurile pe care dormeam… ce fac cu ele? Miros ca ea. Și firma de cafea trebuie s-o schimb urgent. Și parfumul mi-l urăsc, că se dădea cu el. Și mirosea. Ca mine. Mă urăsc pe mine.
Dar știi ceva? Poate că dragostea nu există. Cât eram împreună, mă gândeam că dacă mă lasă, merg la o bere cu ei. Dar de ce nici lor nu le mai răspund la telefon? De ce simt că plouă într-una? Nu toți plâng, nu toți au probleme, și dacă au, le pasă de ale lor. Totul a fost doar ca să mă dezorienteze pe mine.
Și am un gust în gură. Un gust de Xanax.
Ies din bar, fără să salut pe nimeni. Aș da orice să fie și altceva în afară de aparența de durere amorțită prin litri de alcool. De lupte fără niciun scop. Parcă așa a fost mereu. Și când am beneficiat de o persoană căreia să-i pese și să mă salveze de propria mentalitate, i-am dat cu șutul, preferând să stau în loc. Acum nu pot merge nici în față, nici în spate, dar mă înec în nisipurile mișcătoare. Ale amintirilor și regretelor. Că sufăr ca un prost… pentru ceva ce nu am prețuit niciodată. Ceva ce am înșelat, înjurat, batjocorit, bârfit. Să-mi demonstrez mie că pot face asta, și tot ea să se întoarcă plângând. Și mi-aș cere iertare, doar ca să știe că regret. Că abia acum m-am trezit. Nu o vreau înapoi, nu o merit. Vreau doar să știe că îmi pare rău. Ce s-o cuceresc eu din nou? Pfff…
Și acum mă suni tu. Vrei să mă vezi. Tu nu te compari cu ea. Și n-ar fi trebuit să o las să plece. După ce ajung acasă și beau încă trei beri, îți voi da un mesaj de despărțire. Iarăși mi-am prins părul în fermoarul gecii de piele. Trebuie să compun un nou cântec. Ea e moartă pentru mine. Și nu vreau pe altcineva, în viață. Voi muri și eu.
E ultima oară când îmi iau la revedere de la tine.
Pe Iulia o găsiți și aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
