replică la articolul „Să nu dați cu pietre în mine, dar nici în biserică”
1. Nu știam că homosexualitatea a ajuns standard de normalitate. O fi ajuns prin alte țări, dar în niciun caz standard de normalitate, ci de minoritate.
Dacă 10 dintr-un milion fac o chestie, nu înseamnă că asta e normalitatea.
O astfel de gândire am văzut și în aeroport. Dacă ăla se împinge în mine, mă împing și eu în el, de ce să îl rog să-și reevalueze atitudinea, mai bine devin și eu bădăran, că e mai simplu. Nu să îi atrag atenția că normal e să fii civilizat și nu să devii bădăran ca să ai parte de un minimum de bun simț din jur.
2. Standardul furăciunilor, al oricui ar fi, e standard doar pentru cel care fură, nu și pentru restul care nu fură din principiu. Că fură ăștia care-și permit și au spate de un fel sau altul. Dacă se duce omul de rând să fure o pâine din magazin, sigur că, atunci când iese pe ușă, e dus direct la Poliție.
3. Dacă noi nu ne ducem să ne votăm soarta? Sigur că ne ducem să votam, întrebarea e pe cine? Că toți ajung la a fi pe lista de aleși pentru că vin din aceeași șleahtă, doar numele de pe listă e altul.
Aici e vorba de schimbarea tuturor din funcție și promovarea celor tineri care nu vin din cine știe ce cercuri, ci tineret simplu, care visează la o țară europeană, civilizată etc, doar așa se va schimba ceva, când tai toată rădăcina.
Poporul e mințit cu televizorul, vorba aia, și oricât tineret ar ieși la vot să schimbe ceva, încă suntem conduși de bătrânii care sunt prostiți de un post sau altul pe cine să voteze, posturi tv politice, de altfel, sau se „vând” pe un kilogram de sare și mălai, cumpărat de „ales” din banii furați fraierilor de noi care muncesc și cotizează lunar, ca bătrânul să se ducă să voteze contra lui. De ce se „vinde” bătrânul? Pentru că e bătaia de joc a „alesului” și are o pensie de nimic după o viață muncită, bani pe care i-a cotizat și au fost deja furați, iar acum are pensia mică pentru că sunt mai mulți pensionari decât angajați și oricât am cotiza noi, tot nu facem față să li se dea o pensie de bun simț, pentru că suntem un angajat la cinci pensionari sau pe acolo.
4. Domnule medic român din Franța, atâta timp cât v-ați „retras” din țara asta, nu cotizați lună de lună, ca noi, ăștia care comentăm pe aici, cred ca vi s-a anulat dreptul de a ne da sfaturi sau de a critica opinia, alegerile sau gândirea noastră.
Sigur că e ușor să ai loc într-o țară civilizată (a nu se înțelege că vă condamn alegerea sau meritul de a ajunge să trăiți normalitatea din altă țară și să nu suportați nemerniciile de aici) și să ai mijloc de transport european, să ai salariu decent, să nu te gândești la ziua de mâine că ori plătești chiria, ori mănânci mai puțin, și să comentezi de pe margine. Însă cei care pot fi în măsură să lase comentarii suntem doar noi, cei care suntem furați, oripilați, supărați, cei care ducem zilnic greul neajunsurilor de aici, alergăm zi de zi în mijloace de transport aglomerate, suportăm lipsa de educație de toate felurile (pentru că e ușor să ții un popor îndobitocit, orgolios, dar muritor de foame, cu sapa în mână și țuica în gură, și cu wc-ul în curte), ne luptăm lună de lună cu salariul pe care-l avem să trăim decent, plătim lunar taxe la stat – care se duc și în biserici, dar nu beneficiem de un minimum de servicii medicale, deși lunar plătim 5.2% din salariu și angajatorul încă 5.5%… Până atunci, dumneavoastră nu aveți absolut niciun drept să aveți opinii asupra acestei țări și a locuitorilor lor, doar pentru ca v-ați născut aici, ați crescut și v-ați educat, culmea, tot aici.
Drepturile și obligațiile dumneavoastră s-au mutat în țara adoptivă, aici ați rămas doar un trecător, nu un participant.
5. Credința există în fiecare suflet, nu în biserică. Citirile în biserică sunt hrana sufletelor pierdute, dacă doar atunci își regăsesc liniștea. Biserica în sine reprezintă oamenii. Acolo unde oamenii vorbesc de credință, bunătate etc…, acolo se află biserica, nu undeva unde sunt niște pereți/cruci/ straie preoțești – asta e doar o iluzie. Și sigur că există reprezentați în straie bisericești, oameni, că, de fapt, asta e diferența, au har și suflet bun și dau povețe sufletești, însă asta nu are nicio legătura cu o opinie de azi sau mâine sau de peste o lună, în legătură cu orice situație greșită în care s-a pus/aflat un reprezentant public care trebuie să fie un exemplu prin ceea ce face. Sigur că trebuie să faci ce citește preotul în cărțile biblice și nu să faci ce face el, asta însă nu îi dă dreptul să facă alegerile pe care și le dorește fără să suporte consecințele publice. Atunci când s-a îndreptat spre hainele preoțești, știa că trebuie să renunțe la nevoile personale și că se dedica întru totul bisericii și oamenilor și propovăduirii binelui, nu doar să citească dintr-o carte. La fel ca un judecător, știe că va avea salariul bun, că va munci maximum 15 ani, că soarta oamenilor va fi în mâna lui și că va fi un reprezentant public, iar a te pune în această slujbă înseamnă să renunți total la orice „vicii” care ar putea „păta” haina justiției, pentru că, până la urmă, este un act de altruism să renunți la tine ca să servești legii și oamenilor și să nu mai ai libertatea de a face orice alegere, indiferent de situație. Când ai drepturi, ai și obligații.
Cât despre funcția ocupată de un reprezentant public plătit din veniturile oamenilor, indiferent că e preot sau politician, atâta timp cât el „există” datorită faptului că noi cotizăm la stat, direct de unde li se dă buget, sau în cutia milei, consider că fiecare în parte este îndreptățit să-l tragă la răspundere pe acel ocupant al funcției, în legătură cu nerespectarea statutului care i s-a oferit.
Orice religie ai avea, Dumnezeu e unul, iar credința sălășluiește doar în tine și în sufletul tău, și nu faptul că intri într-o biserică îți redă credința/încrederea sau liniștea, ci sentimentul din sufletul tău pe care trebuie să îl porți indiferent de locul de pe pământ în care te afli.
Jasm
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
