Joci duplicitar, nu ești sigur de propriile sentimente și-mi transmiți această insecuritate. Ești prins în mreje prea încâlcite și este nevoie de o inimă iubitoare și răbdătoare ca să le dezlege. Mă întreb dacă aș putea să o fac, fără să mă împotmolesc la rându-mi. Fără să-mi pierd fericirea atât de fragilă. Fără să revin la ceea ce am fost. E un risc, e un sacrificiu. Dar oare iubirea nu e despre asta?
Realizez că gândurile și trăirile mele sunt atât de diferite, încât nu știu care mă reprezintă. Revizuindu-le, îmi dau senzația că sunt despre un sine trecut, un sine uitat, un sine din care n-a mai rămas nimic. Dar poate e nevoie să te „îngropi” de mai multe ori ca să poți renaște din nou și din nou în alt punct al vieții?
Aproape e un joc pe care îl inițiez și în care mă aventurez, neștiind unde mă va duce. Prind o emoție. O las să mă invadeze. Se exacerbează pe măsură ce îi ofer tot mai mult spațiu. Îmi devorează ființa. Mă stoarce. Mă secătuiește.
Îmi stingi iubirea cu orgoliul tău incomensurabil, cu absențele tale prelungi, cu insensibilitatea ta. Dar iubirea mea există uneori separat de tine, deși, neîndoielnic, tu ești obiectul iubirii mele. Ea este asemenea păsării Phoenix care moare, ca apoi, pe neașteptate, să renască din propria cenușă. Ea e mai vie, mai ideală și mai pură în existența sa independentă de noi. Pentru că rămâne neatinsă de stângăciile noastre, de rănile și suferințele pe care ni le provocăm, pentru că uită și iartă răul. Pentru că e plină de speranță, pace, iertare.
Guest post by Clara
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.