„De ce îmi place toamna?” O întrebare care îmi taie respiraţia, ca atunci când eram boboc. Aş putea să scriu foi întregi, să o descriu în diferite moduri, niciodată la fel şi totuşi cu aceeaşi intensitate.
Copil fiind, mă bucura enorm când începeam şcoala, ardeam de nerăbdare să îmbrac uniforma cumpărată de mama, frumos călcată, guleraşul apretat şi cu miros de nou. Pantofii îi lustruiam, iar ghiozdanul îl pregăteam cu multe zile înainte, ordonându-mi caietele, creioanele şi stiloul în penar. Ce mai bucurie! Nici nu dormeam cu o seară înainte, doar îmi imaginam câte lucruri noi mă aşteaptă şi câte lumi aveam de descoperit. Mergeam apoi în fiecare zi spre şcoală şi admiram minunile toamnei. Îmi plăcea să merg singură, în felul ăsta nu îmi distrăgea nimic atenţia de la tot, ce mi se părea parcă rupt din „La Medeleni”. Citeam şi mă imaginam în universul acelei cărţi, iar toamna din roman o transpuneam prin ochii mei şi o contopeam cu ceea ce mă înconjura.
Zilele mele preferate erau cele ploioase, în care stăteam cocoţată pe patul de lângă geam, din camera alor mei, luând la rând cărţile din biblioteca tatălui meu şi rugând să mi se aducă celebrul ceai de zahăr ars, cu lămâie, pe care îl veneram. Stăteam acolo ore în şir, citind, urmărind cum copacii rămân goi şi stolurile de păsări plecau grăbite.
Îmi amintesc cum mi-a intrat la suflet Bacovia, într-un mod neaşteptat. Luând la întâmplare din raft o carte, datorită coperţilor verzi şi lucioase, am descoperit estetica urâtului. Mare şoc am avut când am citit că toamna, anotimpul meu adorat, era descrisă aşa… rece:
„E toamnă, e foşnet, e somn…
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol…
Şi-i frig, şi burează.”
După o lungă meditaţie am intrat perfect în acea lume şi i-am dat dreptate. E foşnet pretutindeni şi-s copii ce aleargă printre frunze şi fac ploi din ele; e somn, somnul binevenit după o vară agitată şi obositoare; e tuse, dar avem ceai şi mame răbdătoare; e plânset, vântul şuierând printre copacii goi, e frig şi-mi place, e frig şi plouă la fereastra mea magică.
Şi acum, după 14 ani, am revenit la fereastra alor mei şi aştept să plouă… Doar că acum sunt în anul II la Litere… noroc că sufletul nu îmbătrâneşte, e doar un portal către toate trăirile, emoţiile şi esenţialul trăit până acum.
Guest post by Cezara Cristina
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
8 moduri prin care să-ți faci viața mai frumoasă. Cu exemple
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
