Cât de mult visăm și câte din visurile noastre se trasformă în realitate? Atunci când omul lângă care visezi nu îți aparține, răspunsul e „puține”.
E greu să păstrezi distanța față de el fiindcă gândiți la fel, simtiți la fel, iar concidențele de care aveți parte te lasă cu gura căscată de fiecare dată, de parcă soarta joacă șah cu tine. Știe cum să te încurajeze, cum să te sprijine în planurile tale, este atent la schimbările din sufletul tău și nu îți este teamă să te lași văzută așa cum ești, naturală și senină ca o zi de primăvară. Iar atunci când în suflet ți se adună norii a furtună și nu crezi că vei mai vedea vreodată razele soarelui, vorbele lui sunt exact ce ai nevoie pentru a găsi speranța că există totuși și o parte bună în toate lucrurile rele pe care le vezi abătute asupra ta.
Dar… nu e al tău. E perfect pentru tine, dar aparține acelei femei căreia i-a jurat credință în fața lui Dumnezeu și care este mama copiilor lui. Iar atunci te întrebi, unde încapi tu în poza asta?! Nu încapi, decât dacă îți face el loc. Altfel, ești doar o umbră în viața lui, mereu prezentă, dar niciodată la brațul lui.
Și te chinui cu principii morale care îți spun în fel și chip că așa ceva nu se face de către o femeie adevarată și că ești o curvă distrugătoare de căsnicii fericite. Te ceartă și conștiința pentru că știi că ceea ce se petrece în viața ta nu e suficient și că meriți mai mult, știi că nu e bine și corect față de nicio femeie din viața lui, printre care te numeri și tu. Și totuși… inima nu înțelege niciunul din principiile morale și sociale în care trăiești, nu îi pasă de ceea ce îți spune creierul și nici nu știe cum arată realitatea. Ea simte, și vrea, și tânjește. Simte că alături de el vei învăța, vei crește și îți vei putea întinde aripile pentru a te înălța pe vârful oricăror culmi, că lângă el vei putea fi femeie matură și copilă simultan și că tot ce simți poate deveni mult mai mult și mai intens. Vrea să îi poți sări în brațe atunci când dorul de el doare fizic, să-l poți privi în văzul lumii cu toată dragostea de care ești capabilă și pe care o simți, vrea să-i ocupi timpul și să te bucuri de toate lucrurile banale pe care îndrăgostiții le fac în public. Și tânjește după orele petrecute fugar în acele camere de hotel în care a luat naștere universul vostru paralel, după felul în care tremuri sub atingerile lui, după mirosul și ochii lui negri…
Dar, după câteva luni care îți par ani, în care se duce lupta aceasta continuă între creier și inimă, ajungi să te întrebi dacă visurile voastre se vor transforma vreodată în realitate. Oare veți merge vreodată de mână pe străzile din Paris în city-break-ul demult promis? Oare veți ciocni cândva un pahar cu vin în cinstea apusurilor de soare din minunata Toscana, unde visați împreună să mergeți?
Toată avalanşa de întrebări care se naşte de pe urma unei vieţi trăite cu sufletul într-un univers paralel ajunge să te aducă într-un final cu picioarele pe pământ şi să îţi dai seama că nu ai două vieţi, e doar una şi merită trăită din plin. Nu mai visa la cineva care să scape de lângă soţie pentru a te lua de mână, nu te mai ascunde şi scuza în faţa soţului tău pentru a putea păşi dincolo de graniţele moralității pentru a le putea transforma împreună în realitate. E prea scurtă viaţa pentru a te hrăni cu visuri pe care nu ai certitudinea că le poți trăi.
Trăiește frumos, intens, şi alege conştient tot! Pentru că meriţi tot şi există în lume oameni care îţi vor dărui până și fiinţa lor.
Alege să fii aleasă!
O cititoare
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
