Nu știu cum face, dar o femeie știe întotdeauna când cineva minte. Cum poate o femeie să depisteze minciuna nu știu, habar n-am, doar știu sigur că poate, am mai scris despre asta.
Se întâmplă instantaneu, fără ca vreun argument rațional să intre în discuție. Știți deja că femeia care ascultă povestea nu stă la pândă să detecteze minciuna. Ascultă doar. Empatică sau distrasă, atentă sau amorțită, după caz. Dintr-odată bam!, vine amănuntul sau secvența care fulgeră scurt în peisaj. Femeia care ascultă are brusc certitudinea că ce a auzit/văzut/citit nu e adevărat. De-abia atunci se ridică o întrebare sau o mirare. De-abia după ce i-a trecut prin cap că ceea ce tocmai a auzit este o minciună, atunci începe filtrul rațional al posibilelor explicații, nerelevant acum. Pentru ea faptul că asistă la o minciună e clar ca lumina zilei.
Abilitatea asta sau ce-o fi ea – intuiție (pare mai nuanțat și mai complicat), experiență de viață bla-bla, o bună cunoaștere a psihologiei feminine sau alt bla, al șaselea simț etc.- nu coincide cu ce pare să intre în funcțiune când o femeie detectează o minciună. O avea un organ specializat, un filament-antenă invizibil (în prelungirea urechilor sau la nivelul pielii, cel mai probabil), activat miraculos și salutar.
Corect ar fi să spun că o femeie simte întotdeauna când cineva minte. Funcționează și când persoanele sunt față în față, dar și atunci când legătura este mediată de ecran, telefon etc.
E un dar, un privilegiu, un avantaj, e ca o superputere; dar și un blestem sau o povară, până la urmă.
Și asta, doamnelor, e un secret pe care-l știm doar noi. E un fel de a comunica peste capetele tuturor, prin unde pe care nu știm să le denumim. Sunt sigură că e și biologie, chimie sau altă știință la mijloc, dar ce mă interesează aici e deliciul acesta, al diferenței de gen, să zicem.
Neadevărurile, ei, bine, și ele sunt de mai multe feluri, nu vă plictisesc, cum nenumărate pot fi și justificările lor. Cosmetizarea orgolioasă a realității duce la minciuna nevinovată, „albă”, cu amănunte preluate din poveștile trăite de alții, cu exagerări (dacă au fost trei stele, punem patru, că n-o fi mare diferență) sau omisiuni (favorizante). O femeie simte și când cineva imită un rol, fie când mimează poziția de forță, fie când pozează în ființă slabă (uneori e profitabil); când se preface că e distrată sau distrasă, ocupată sau prea solicitată (că nu a fost atent/ă că ai zis și tu acel lucru, că ai acel obiect sau obicei etc.). În realitate, o femeie știe tot mai tot timpul, de parcă nu doarme niciodată decât iepurește sau de parcă ar fi ubicuă. Nu știu cum poate, habar n-am, dar poate.
Că tot puțină minciună e și când pozează pentru vreun selfie, asta e deja cunoscut, e puțină cochetărie, nu-i așa, puțină slăbiciune, e dorința femeii de a se arăta, de a fi văzută, mai ales de alte femei, cum bine se știe. Apoi mai e și minciuna din jocul seducției, un picior arătat, ca din întâmplare, dintr-o rochie cu crăpătură adâncă, la o masă cu un bărbat vânat, o mână uitată, din întâmplare, firește, pe brațul lui, gest de simpatie și interes într-o conversație despre orice, nevoia de sprijin la plimbare; frumos este că bărbatul nu decodează rolul, asta nu vede decât altă femeie. Și nu pentru că e suspicioasă sau invidioasă. Ci pentru că vede toate astea dintr-o ochire, ceea ce alții nu văd.
E în kit-ul de instalare. E în datele genetice ale femeii, în fișa postului ei de femeie. O fi ca la lilieci, la delfini, ca la elefanți sau ca la moliile de ceară, ca unele care percep sunete pe alte frecvențe. Sau ca la șoarecii care simt când se scufundă corabia. Nu are importanță. Se întâmplă și asta e destul.
Așa că, doamnelor, frumoaselor, mergem înainte,
eu vă ador,
semnat: bufnița de serviciu
Pe Ohara o găsiți și aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
