Miros de vin fiert cu scorțișoară şi felii de portocală. Cana e caldă şi sorb câte un pic din ea.
Pân-atunci nu suportam scorţişoara. Îmi plăceau cuişoarele, dar scorțișoară, nu. E iarnă, cidru cu scorțișoară. Îmi plăcea şi-mi pace cidrul de fructe de pădure, e deliciul ameţitor al nopţilor de vară, dar iarna? Iarna, vin fiert cu portocale şi cuişoare.
Lui cred că-i plăcea scorţişoara. Nu mi-a spus niciodată, dar a fost destul de îmbietor cu aroma scorţişoarei.
De-atunci, din seara aceea, m-am ataşat de scorțișoară. El a dispărut în nori de vanilie şi mosc, pini de brad şi acrilic, cauciuc şi tuş.
Mă doare absenţa lui, chiar dacă în viaţa mea e primăvară. Când vine noaptea sau când rămân numai cu mine, mă sufocă nodul din gât care creşte cu fiecare lacrimă neplânsă, fiecare cuvânt nespus.
E iarnă iar. Inhalez aburul cu scorţişoară ca-ntr-o incantaţie. Visez că m-aude, că mă vede şi ştie cât de mult îmi lipseşte, că nu mă mai pedepseşte prin absenţă.
Dac-aş putea da timpul înapoi, dacă nu m-ar fi lăsat singură să mă descurc, dacă…
Mi-e frig şi mie, mi-era şi-atunci când ţi-era ţie, dar toate erau cu susu-n-jos. Când ai vrut să vii, tocmai aduna cineva cioburile din mine. Mi-e frig fără tine şi nodul din gât mă sufocă.
Înghit o gură de vin ca pe-un medicament. Mă doare încă.
Guest post by B.I.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
