A trebuit să mă opresc, căci nu te puteam înțelege. În discuțiile noastre virtuale îmi tot spuneai că ești îndrăgostit, că așa ceva, ca mine, cauți dintotdeauna. Că, deși ai văzut doar câteva poze și am schimbat câteva păreri, eu sunt tot ce vrei. Mă rugai să-mi părăsesc soțul, promițând că și tu îți părăsești consoarta pentru a putea fi împreună. Te-am crezut sau poate doar m-am jucat, hrănindu-mi orgoliul îmbătrânit… nici eu nu știu. M-am lăsat îmbrobodită și mi-am permis să vibrez cu gândul la tine, la cel creat în capul meu, oarecum fără legătură cu tine real. A fost plăcut să tresar la fiecare zgomot al telefonului în speranța că ești tu, să mă ascund prin debarale ca să-ți trimit poze lascive, dar a fost plăcut și să mă uit în ochii lui și să realizez că îmi iubesc soțul mai mult decât pe mine și că nu l-aș părăsi vreodată.
Nu ți-am zis ție asta… tu erai o fantezie, care după 20 de ani de căsătorie a venit ca o gură de aer, ca o adiere caldă de vară după o iarnă lungă. Am savurat fiecare moment și deși nu credeam că îmi va plăcea vreodată sexul virtual, cu tine a fost nemaipomenit. M-ai atins, iubite, în feluri în care nu a făcut-o nimeni niciodată, iar corpul meu a fost exploatat de tine cum nici nu cred că ți-ai putut imagina.
Dar după o lungă perioadă de vorbit și iubit online s-a stârnit o curiozitate, mintea noastră bolnavă nu ne poate lăsa să savurăm la nesfârșit… de mici ne plictisim de jucării și ele devin obiecte de decor, înghețata aia după care mureai, după o anumită cantitate devine prea rece, iar viața caută să devină monotonă… așa că am vrut să te cunosc. Nimic altceva, tot îmi iubesc soțul și tot nu l-aș părăsi, dar am vrut sa asociez ceva mai mult fanteziei mele, care deja mă obosea cu bâzâitul telefonului și editarea pozelor. Am vrut să… nici eu nu știu exact de ce am vrut, dar am vrut să te văd, să te pipăi, să știu că ești real.
Anita Ekberg, Roma, 1956 © Peter Basch
Și atunci ai dat pe afară, nu poți azi, nu puteai nici mâine, iar ieri ai fost ocupat, dar nu poți trăi fără mine. Ok, apoi ai fost plecat și ai dispărut, nu puteai scrie căci te pândea consoarta, doar puteai citi, căci te ținea doar de mâini. Am trecut peste sau pur și simplu nu mi-a păsat, nu știu exact. Dar apoi am plecat eu… și totul s-a sfârșit. Ai înțeles deși n-am zis nimic, te-ai frustrat și ai suferit… și mi-ai închis chatul în nas, ca apoi, după câteva zile, să mă întrebi ce fac, ca și cum nimic nu s-a întâmplat.
Azi îți zic că acest joc virtual m-a plictisit, că vreau să mă opresc, deși aș vrea să te văd, poate doar din curiozitate sau nu știu, dar tu… tu zici că vrei, că ești îndrăgostit, dar nu se poate azi. Ei bine, dragule, mâine voi dispărea, mă întorc la căsnicia mea veche, mai proaspătă și doritoare ca niciodată. Tu, dragule, nu știu la ce te întorci, n-am cerut detalii niciodată, dar îți mulțumesc!
Guest post by Anonimă
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Cu verighete sau fără verighete?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
