E foarte cald, în depărtare se aud cocoșii. Transpir ca naiba, pielea îmi e plină de broboane, abia de văd ceva prin aburul dens. Încerc să pun lucrurile cap la cap, dar nu-mi iese, creierul îmi sfârâie.
M-am trezit într-un loc întunecat, habar n-am dacă e noapte sau dacă era zi. Dar miroase a ceapă prăjită de-ți mută nasul. Mă abțin să strănut, dar nu reușesc. Asta le atrage atenția. Când mă vad, strâmbă din nas.
– Ești fadă și mult prea slabă. N-ai nici sare, nici piper.
Așa îmi spun. Nu-i sunt niciunuia pe plac. Mă înghit din politețe. Asta nu o spun, că o fac doar din politețe, dar o simt în privirile lor. Nu le spun nimic. Nu pot să le spun nimic. Și, chiar de-aș putea, ce naiba să le spun în condițiile astea? Gusturile nu se discută, punct.
Încep să plâng, dar nimeni nu observă. Dacă ar observa cineva și m-ar întreba de ce plâng, i-aș spune că mi-a intrat ceapa în ochi. Dar nu mă întreabă nimeni. E mai bine așa. Niciodată n-am fost prea sociabilă.
Și totuși, ziua începuse atât de frumos…
***
Vasilica s-a trezit cu noaptea în cap, a șters praful, a dat cu aspiratorul, a aranjat puțin prin casă și apoi s-a gândit ce să facă de mâncare. Îi aștepta pe “ai ei” să sosească în jurul prânzului. Se gândea că, după atâta drum, sigur o să le fie foame. La început, a vrut să gătească niște ardei umpluți pe care să-i servească cu puțină smântână amestecată cu mărar. Dar, când s-a dus să ia ardeii din cămară, a văzut că mai mult de jumătate din ei erau stricați.
– Or fi bio, și-a spus și i-a aruncat la gunoi. Apoi s-a gândit să facă o supă de tăiței, cu morcovul tăiat fin, așa cum îi place lui Mircea.
Și-a adus aminte că mai avea o pungă de tăiței de casă cu ou, Băneasa, cei mai buni după părerea ei. N-a trebuit să îi caute mult, i-a găsit în spatele unei pungi cu orez pentru pilaf.
– Ia uite ce idee bună, o să fac și pilaf, a murmurat și a luat și punga de orez cu ea în bucătărie.
Orezul l-a clătit de trei ori în apă rece. Apoi s-a dus din nou în cămară să caute ceapa. S-ar fi putut organiza mai bine Vasilica, să nu mai facă atâtea drumuri din bucătărie până în cămară, dar începuse să uite. În ultima vreme memoria o cam lăsa. Nu era ceva grav, nici măcar nu le spusese copiilor, de ce să-și facă griji degeaba? Aveau și ei problemele lor. Olga era mereu pe drumuri, postul ăla nou pe care îl obținuse în urma unui interviu complicat o ținea mereu intre două avioane. Nu-i prea spunea Olga ce și cum, dar mai trăgea și ea cu urechea. Ultima oară, de exemplu, Olga povestea ceva despre Coasta de Fildeș. N-ar fi ascultat, că nu-i frumos să asculți așa, neinvitat, dar îi plăcuse cum suna numele acelei țări. Habar nu avea unde se află țara aceea, de aceea stătuse cu urechea lipită de ușa de la camera de sus. Din curiozitate. Astfel aflase că țara aceea cu nume atat de frumos se afla în Africa și că acolo este foarte cald vara. Foarte cald și foarte poluat, abia de vezi la cinci metri distanță. Chestia asta cu poluarea nu i-a plăcut, din cauza poluării tot farmecul numelui s-a dus naibii atunci.
Na, că s-a luat cu amintirile și-a uitat de ce venise în cămară. În ultima vreme o cam lăsa memoria. Nimic grav, nici copiilor nu le-a spus. De ce să-și facă griji degeaba, au și ei problemele lor. Ah, da, până la urmă și-a amintit. Venise după ceapă.
Și ceapa era putin stricată, dar a reușit să adune vreo cinci, medii, pe care le-a curățat de coajă sub un jet puternic de apă și apoi le-a lăsat puțin la înmuiat, să le iasă taria.
Apoi a căutat morcovii. Nu mai erau decât doi, deja moi. S-a descurcat cumva să-i curețe de coajă. N-a risipit mult, doar cât să se ia puțin negreala. Apoi i-a clătit bine și i-a tăiat în cuburi mici, să se topească repede. Lui Mircea, nepoțelul ei de trei ani, nu-i plăceau decât legumele tăiate fin . “unico, să tai egumele ici, să he ducă epede, să nu le imtă Icea gustul” așa îi spunea de fiecare la telefon când Vasilica îl chema la masă.
A călit apoi ceapa bine, cu puțin ulei și a adăugat orezul. Supa a făcut-o la oala sub presiune pe care i-o făcuse cadou Vlad.
– Ia, mamă, și tu, o oală ca lumea, să nu-ți mai petreci viața în bucătărie așteptând să fiarbă ciorba.
A luat oala, ce era să facă, și i-a mulțumit lui Vlad. Cum să-i spună că ei chiar îi plăcea să-si petreacă viața acolo, în bucătărie, așteptând să fiarbă ciorba? Cum să-i spună că acolo, în bucătărie, era locul ei preferat din casă, în care îi plăcea să stea și să privească grădina. Că, de când vecina Ioana se dusese, nu mai avea cu cine mai scoate o vorbă. Când n-o auzea nimeni, vorbea cu tufa de pătlagină pe care o lăsase dinadins să crească printre straturile de flori.
– Nu-i buruiană, mamă, e plantă medicinală, e bine să o ai pe lângă casă, în caz de beteșug ajută, așa le spunea ea copiilor când venea vorba de tufa aia urâtă dintre flori.
***
Înainte să pună la fiert supa, în oala sub presiune, Vasilica a venit după mine.
Era foarte cald, în depărtare se auzeau cocoșii. Gâfâiam. Eram cea mai grasă, m-a prins repede. Apoi m-a aruncat în oală. După cinci minute am început să fierb.
Ar fi ieșit o supă excelentă, dacă ar fi pus mai mulți morcovi.
Pe Daniela (interviu) o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Ce să fac ca să slăbesc? Ce să mănânc? Dă-mi o listă!” Iată lista doctorului Adrian Copcea
TOP 10 produse şi aparate care transforma curăţenia într-o joacă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
