I se păruse familiar chipul acela, dar nu știuse în primele secunde unde să-i încadreze zâmbetul frumos și chipul expresiv; ținea în mână, captivat, aparatul foto și părea trăind o altă realitate, aceea a pasiunii pentru fotografie și mașini de epoca. Ba, chiar, a tresărit, fiindcă i se păruse că semăna izbitor de mult cu o amprentă care mocnea, ascunsă de ochii lumii, în cotloanele sufletului.
Dumnezeule, ar putea fi chiar el?! Dar atunci cum se face că îi vorbesc deja?! Nu, nu era el, iar dezamăgirii de început îi urmează imediat un fel de liniște resemnată, lașă… încă nu, încă nu sunt pregătită…
Se fac prezentările. Da, pe bărbatul ăsta din fața ei îl cunoscuse cu altă ocazie, ba chiar interacționaseră de câteva ori, ea îi reținuse chipul, dar nu și numele iar el… el nu reținuse nimic din persoana ei. Nici nu ar fi avut cum, fiindcă pe cea de azi nu ai cum să o suprapui cu aceea din trecut.
Nu a surprins-o neplăcut că nu își amintea nimic despre ea, dar nu își poate înfrâna un mic impuls de vanitate, atunci când îl vede stăruind asupra ei mai mai mult decât e prudent, mai mult decât e cazul…
La fel cum i se tot întâmplă de la o vreme, trecutul – cu fantasmele și lanțurile sale – pierdea supremația, rundă cu rundă. Ce curios, se gândește, în timp ce mai presară conversației un zâmbet, o replică, o glumă, cât de mult se pot schimba lucrurile pentru unii dintre noi, în doar câțiva ani…
Un fior straniu începe să-i mângâie chipul, și el, intuind parcă, îi zâmbește, un amestec de îndrăzneală și timiditate, iar în privirea și zâmbetul acesta ea bănuiește adâncimi fără granițe…
La apus, între coloanele Ateneului, ochii lui albaștri primesc fulgurante nuanțe în verde, iar părul negru, răvășit și barba scurtă îi completează de minune trupul atletic. Da, e frumos bărbatul ăsta, și nu doar pe dinafară, trebuie că de aceea îi reținuse chipul…
Un vânt ușor adie, iar înserarea pășește discret, cu grație. Semnalul pentru intrare este dat, iar ei trebuie să-și spună „la revedere”. Dar, aproape identic și cu un decalaj de câteva secunde, ezită amândoi. Cum să o facă? Salutul politicos cu mâna, de la distanță, bifat; apoi, încă o ezitare, așa încât își strâng mâinile. Gata, acum trebuie să fie suficient, se răsucesc puțin și… de la capăt.
Cu o stângăcie minunată, îl vede întorcându-se către ea, și se trezesc acționați ca de o beție nebănuită, conduși într-o îmbrățișare și un sărut pe obraji, atât de aproape de buze, încât afară se face dintr-o dată, ciudat de cald… în jur totul pare de-acum încremenit, absent, inutil.
Da, mai puteau încă aduce multe surprize, apusurile din toamna asta…
Guest post by Medeea
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
