Acum douăzeci și ceva de ani s-a dat drumul la credință și la haleală. Alimentarele s-au umplut cu produse preambalate, bisericile de megafoane. Le auzi din toate colțurile ca pe muezinii altuia.
Am ezitat mult să pun pe hârtie vedenia care mă bântuie de când îmi aud semenii vorbind despre El. O imagine obsesivă care nu vrea să mă părăsească. Mulți cred, spun, mărturisesc fără să clipească: „Am Dumnezeul meu.” Ca și cum ar fi niște opțiuni de bursă, un fel de fond conservativ cu asigurarea capitalului investit și cu scadență cât mai târzie, dacă se poate să se adune dobânzile.
Cel de Sus a ajuns asemenea unui animal de companie care ne păzește, ne iubește, ne distrează, ne ferește de necazuri. De la caz la caz, mai scoate din mânecă o minune să însenineze atmosfera. Avem grijă de El când nu avem treburi mai urgente. Îl închidem în casă când ieșim să ne jucăm în societatea partitura de oameni serioși, responasbili. Îl mai scoatem la o plimbare pentru o rugăciune, pentru o cruce făcută iute… Ah, da, la sărbători avem o listă întreagă pentru El: să ne ierte, să ne ajute, să ne salveze, să ne ofere, să nu ne uite, să ne dea, să nu ne ia, să mai aducă, să se mai milostivească…
De câte ori sunt la mormântul părinților și am curajul să trec peste rușine, îl întreb: „Ce au mai făcut oamenii pentru tine, bătrâne?”
Greșiți! Imaginea pe care o am în minte este cea a unui copil plin de viață, mereu pus pe șotii. Îi spun „Bătrâne” dintr-un soi de complicitate. După o clipă, gândurile scapă din lesă:
-Putem înconjura bisericile în genunchi până amețim, putem pupa toate icoanele, toate moaștele, putem să umplem cutia milei nu numai cu ce avem prin buzunar, dar chiar și cu banii câștigați prin muncă. Degeaba!
Cu cine mă cert ? Cine mă aude ? Nu mă pot opri :
– Asta facem pentru noi! A cere iertare nu e muncă întru Domnul. Sunteți unii cu portofelul plin cu pretenții la mântuire contra cost.
Repet întrebarea:
– Noi ce am mai robotit pentru El? Cum facem Voia Lui?
Oftez. Vântul suflă. E rece și pustiu. Poate s-a săturat de pălăvrăgeală, a plecat să mai pună pe picioare un Univers, să ridice altul care se clatină de prea multe păcate. Credeți că suntem singurii care nu știu să-L prețuiască? De nerecunoștință e loc berechet acolo unde iluzia și adevărul se joacă de-a v-ați ascunselea.
Aud pe unul subtil, șuiertor, care trăsese cu urechea la fiecare șoaptă, să o poata da mai departe cui se cuvine, cum îmi șoptește la ureche. Răspund iritat :
– Nu, nu cred că dacă îi urăm de sănătate o să se simtă flatat!
Citiţi şi
Trimisul special al lui Dumnezeu la Băicoi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
