Șirag de ani blestemați. Asta fuseseră. Cinci ani înșirați, blestemați. Se așezase pe marginea ghiveciului de beton, mai înghețat acum că tot îl plouase decembre și îl urinaseră toți câinii din cartier. Nu mai conta. Să fi putut transforma în carne și sânge ultimul an de viață, l-ar fi dus în ringul de box și l-ar fi făcut KO dintr-o suflare. Nenorocitul. Fusese mai rău ca oricare din cei cinci înșirați în care mai bine-ar fi fost să se pustiască, să nu mai vadă oameni decât să mai aibă de-a face vreodată cu ei. Privea în gol. Chiar așa? De ce nu s-ar duce într-o sihăstrie, undeva unde doar ea să poată vedea oamenii, invers nu; să meargă într-un loc în care curgerea timpului să nu mai conteze. Să simtă doar cum picură lent spre sfârșit. Bing-bang și gata.
Două zile mai târziu, se așeză pe un șezlong în zăpadă, undeva în vintrele munților, pe un vârf acut de piatră, sub umbrela unui nor. Ea și un scaun alb, într-o zăpadă albă, indiferentă, într-un ger mușcător. Ce mai conta? Număra bătăile pulsului accelerat. Unu, doi, trei, patru…Opt zeci. Opt zeci de ce? De bătăi înfipte în venele ei lăbărțate de nervi, numărând invers viața în fiecare minut. Se înfurie. Să stai să numeri moartea în sens ascendent, înfiptă într-un scaun alb era mai enervant decât însăși anul care se încheia și își număra ultimele 20 de zile idioate.
Meșteri un păpușoi de zăpadă, îi înfipse un băț pe post de nas și își dădu seama că pusese nasul în partea de jos a păpușoiului, între picioare. Înfipse și ochii alături de nas, din doi pui de bolovani și din sfărâmături de piatră, înfipse dinți. Cu strungăreață să poa’ să șuiere partea aia de i-o veni, și așa tot anul șuierase de-a-ndoaselea. Ieși o arătare cu capul supradimensionat și rânjit.
Urcă mai sus pe munte cărând cu grijă hidoșenia cu bețe și bolovani în loc de dinți și ochi. Când consideră că a ajuns destul de sus, se anină cu jumate tălpile bocancilor de buza prăpastiei și azvârli creatura cu un furios ”Du-te dracu’” urlat din rărunchi. Se scutură de zăpadă și se întoarse cu spatele spre prăpastie cu un sentiment de ușurare.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
