Facebook. Acel loc care e mai nou bucătăria noastră, baia sau dormitorul nostru. Acel loc în care orice trestie în vânt poate emite pretenţii de tribun dacă s-au găsit dooşpe buruieni care să-i aprecieze eructaţia. Care să râdă la o glumă bălegoasă sau la un citat copiat de te miri ce grobian. Facebook, acel loc în care o tută botoxată care e în stare să întoarcă singură capu’ după ea pe stradă, să se admire, devine o adevărată doamnă. Trist adevăr.
Facebook. Acel loc, acel moment în care un sociopat trist devine popular. Acel loc în care o fotografie poate fi comentată sau interpretată. E acel loc unde lucrurile nu sunt niciodată ceea ce-ar trebui să fie. Sau unde nu mai sunt de mult ce-ar fi trebuit să fie. Locul unde ne expunem trăirile, familia, copiii… Acel loc unde intimitatea nu mai e decât un banal termen scris într-un dicţionar prăfuit.
Facebook. Locul în care am început să petrecem mai multă vreme decât unde ar trebui să petrecem, în care am început să facem politică, să educăm copilul sau să-i învăţăm pe alţii cum ar trebui să şi-l educe. Locul în care facem de toate, locul care nu mai lasă loc vieţii din afara lui. De ce? Asta mă întreb şi eu. Până la urmă, de ce nu?
Acum multă vreme am stabilit într-o discuţie că internetul urmează să fie cel mai tare şi mai nenorocit drog. Pe atunci eram aproape sigur de asta şi-o spuneam tare, ajutându-mă de dial-up şi de un Pentium 1. Acum? Stau mult pe Facebook, nejustificat de mult. Stau, scriu, râd sau mă enervez. Nici nu mai ştiu ce Pentium am acum. Ştiu însă sigur că atunci, demult, am avut dreptate.
[poll id=”20″]
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Seexul după 40 de ani sau despre sfârșitul cumințeniei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
