Într-o țară cu moravuri cel puțin discutabile, dar cu religia și familia ca valori principale declarate, dreptul de a alege o viață în doi fără o patalamă care să ateste iubirea e considerat un lux pe care nu ți-l permiți.
Oricât de multă libertate ne-am fi dorit și oricât am fi folosit această dorință ca pretex din punct de vedere social, trăim încă în secolul lui “a venit timpul să te măriți” și “de ce nu-ți găsești și tu un bărbat bun?”. Dar bărbatul e bun numai dacă e gata să cadă într-un genunchi și să-ți pună bucata de metal pe deget, dovedind astfel că legătura dintre voi e mai mult decât iubire. De la un moment dat încolo, ea trebuie să se transforme în căsătorie.
Încă din școala generală, am învățat că familia reprezintă nucleul societății, că familia este formată de un el și o ea care decid să oficializeze relația în fața unui ofițer al stării civile și apoi trec pe la biserică, sărută patrafirul și primesc binecuvântarea. Abia după aceste două momente esențiale, ai dreptul să te numești cuplu, familie și să te identifici cu “stabilitate” și “durabil”. Cei care decid să sară acești doi pași și să trăiască într-un mult condamnat concubinaj devin excluși din anumite cercuri, sunt priviți cu circumspecție, primesc vizite neașteptate de la preoți gata să-i aducă pe calea cea bună și telefoane zilnice de reproș de la mame și mătuși.
În ultimii doi ani, trei cupluri prietene s-au căsătorit. Tot în ultimii doi ani, două dintre ele au divorțat și al treilea e aproape. Cu toate acestea, familiile, prietenii, instituțiile de stat și întreaga societate au pus mai mult preț pe legătura lor “oficială” decât pe o relație durabilă care nici după 10 ani nu a ajuns la despărțire.
Dacă (doamne-ferește) ai decis că nu vrei să te căsătorești, atunci cu siguranță e ceva în neregulă cu tine. Ți-e frică de responsabilitate, nu îl iubești îndeajuns pe cel de lângă tine, nu îți dorești copii (se pare că aceștia apar doar cu “binecuvântare”) și nu e o relație serioasă. Însă, în momentul în care semnezi actul la Starea Civilă, indiferent de motivele care te-au adus acolo, ai dreptul să te afișezi în societate. Brusc, din momentul în care ai devenit o doamnă, lucrurile sunt mai clare, respectul obligatoriu, iar mama și mătușile își mută atenția către o altă victimă nevinovată. Și toată lumea, inclusiv societatea, este fericită. Mai puțin tu.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
