Eşti în etapa aia în care ţi se pare că timpul se scurge cu multă repeziciune şi că eşti mereu într-o cursă infernală între job şi casă. Iar concediul este… cum să spun?! este cel mai frumos cadou pe care ţi-l poţi face măcar o dată pe an, timp în care oriunde ai fi, îţi încarci la maximum bateriile, te bucuri de soare, de mare, de munte, de-orice-ar mai fi.
Încep să caut oferte pentru vară şi deja parte din mine cred că a ajuns la mare. E acolo şi testează imaginar fiecare plajă, fiecare hotel. Mă văd deja plimbându-mă seara pe faleză, mă văd într-un bungalow pe plajă adormind copiii şi apoi ieşind pe terasă la un pahar de vin bun, în braţele celui mai minunat bărbat din lume (care nu e Brad Pitt, ci soţul meu). Când lucrurile o iau razna la birou, când deja mi se îneacă corăbiile, singurul lucru care mă motivează să merg mai departe e concediul ce va veni.
Noi ne-am făcut toate concediile cu copiii. Am primit atâtea critici, atâtea întrebări: „Dar cum poţi să te relaxezi dacă mergi cu copiii, ce concediu e ăla?”, întrebări cărora nu le-am înţeles raţionamentul. Sau am preferat să nu-l înţeleg.
Adică, există părinţi care nu se pot relaxa cu copiii? Care nu se pot odihni cu ei? Care nu au chef să se joace în nisip sau să numere scoici? Care nu se încarcă sufleteşte văzându-i cât se minunează de marea-mare? Care se simt perfect departe de copii o săptămână, două? Mă refer aici la familiile cu copii mici, până în 7-10 ani, când picii încă sunt dependenţi de prezenţa părinţilor.
Păi, pentru ce mi-am făcut copiii? Nu să le ofer tot ce-mi ofer mie sau chiar mai mult? Nu să fie mereu cu mine? Să pot pune pe pauză aşa, câte un concediu, doar pentru a mă bucura de soare şi plajă fără ei? Eu i-am făcut să simt oboseala aia de poveste, să-i văd fugind după mine şi înspre mine, să-i simt dependenţi de mine, de noi. Măcar atât şi măcar acum, cât sunt mici, pentru că ştiu că, la un moment dat, vor dori să-şi ia zborul din braţele noastre. Dar până atunci, să stăm strânşi unii lângă alţii, oriunde mergem, şi, mai ales, în vacanţă la mare.
Nu pot să consider că în vacanţă nu am copii, să mă detaşez de familia pe care o avem acum, să uit de ei ca să mă simt bine, liniştită. Aşa sunt eu construită. Poate alţii pot să se detaşeze uşor de rolul de mamă sau de tată, dar noi n-am reuşit. Şi nu-mi pare rău.
Când fetiţa avea 6 luni a fost primul concediu cu ea la mare, cu avionul şi a fost vârsta la care a fost cel mai uşor, pentru că era alăptată, nu se deplasa din raza vizuală şi era uşor la plimbările de seară stând în cărucior. Al doilea an a fost mai greu cu hrana, cu mâncatul nisipului, cu aruncatul nisipului în ochi.
Când eram deja cu doi copii, avionul nu putea să ne mai satisfacă nevoile de bagaje, pentru că la doi copii care mănâncă doar gătit în casă, cu grijă la sare, la pesticide şi alte asemenea, când umbli cu oliţa sau reductorul după tine, chiar nu ţi-ai mai permite preţul biletului pentru bagaje 🙂 la avion.
Aşa că am optat pentru concedii cu maşina. O adevărată aventură, distracţie, un maraton.
Plecăm, de obicei, în timpul somnului lor de prânz, care durează 2-3 ore pentru cel mic şi 1-2 ore pentru cea mare. Maşina e plină ochi, lada de deasupra, pentru bagajele cu haine, papuci etc, de-abia s-a închis, pentru că portbagajul este rezervat pentru geanta frigorifică şi pentru alte N lucruri …Copiii ancoraţi perfect în scaunele de maşină, cu multe jucării între ei, cu păturica fiecăruia pentru somnic, cu gustări pregătite în sacoşelele din spatele scaunelor din faţă, cu dulciuri pentru situaţiile tensionate, cu muzică specială pentru somn şi cutiuţele muzicale pentru orele când sunt treji. O geantă plină cu medicamente pentru orice ar putea să intervină stă în portbagajul maşinii pregătită mai ceva ca într-o ambulanţă. Ne aşteaptă în fiecare an o noapte lungă, dar ştim că ajungem unde ne dorim.
Citiți și Ce minunat e concediul cu copiii! Nu, zău?
După somnul picilor de prânz, oprim să alimentăm, luăm o gustare, ne jucăm puţin în părculeţul benzinăriei şi continuăm drumul cu cântec şi voie bună, iar când plictisul intervine, ne salvează blamata tabletă cu desene animate ce stă perfect între scaunele adulţilor pentru ca micii pasageri să se simtă ca într-un cinematograf mobil. Nu trece mult până se înnoptează afară, scaunele se rabatează pe spate, se pun opritoare de lumină pe geamurile copiilor, pentru a nu-i deranja farurile din trafic, iar micuţii pasageri intră în lumea viselor. Noi stăm cu sucul carbogazos aproape, ălă de culoare neagră, interzis copiilor, care are suficientă cofeină cât să te ţină treaz o noapte. Şi vorbim în şoaptă, acoperind din când în când copiii, iar eu mai citesc din când în când pe Kindle, care are minunea asta de avantaj de a putea fi citit fără să fie nevoie să ai vreun bec aprins.
Pe când se trezesc copiii dimineaţa, la micul dejun, suntem deja la mare. Prindem răsăritul și e minunat. Ne aştepta. Cuprindem marea cu privirea şi după ce tragi în piept primul aer pe plajă, simţi că meriţi asta din plin. Că merită să munceşti un an întreg pentru bucuria asta. De a respira aerul vacanţei pe plaja mediteraneană. Cu toţi ai tăi, cu mica ta familie. Ştiţi figura aia de pe Titanic, când ea inspiră cu braţele ridicate aerul oceanului, asta e figura pe care o faci din instinct când ajungi pe plajă, tragi adânc aer în piept şi expiri cu putere micile particule din plămâni, care mai păstrează ceva din aerul de acasă. Gata, ai alungat orice de-acasă şi opreşti timpul. Senzaţia asta o vei lua cu tine la întoarcere pentru a o păstra pentru zilele grele de la serviciu.
Şi merită efortul celor aproape 20 de ore în trafic pentru a ajunge departe de lumea ta, să stai două săptămâni în casa de pe plajă, pe care îţi place să visezi că o deţii în proprietate. Ar fi frumos un astfel de bun personal. Ai putea să stai o lună întreagă atât de aproape de plajă, să prinzi răsărituri, apusuri, să urmăreşti pescăruşi, să faci castele de nisip şi să te uiți la valuri cum le dărâmă, să fii prima care intră în apa liniştită ca un lac, să stai seara pe terasă în briza mării cu un pahar de vin în mână în braţele persoanei iubite.
N-aş da o vacanţa ca asta pe nimic. Avem la dispoziţie 2 camere cu chicinetă, într-un corp de clădire situat pe plajă, cu terase pe ambele intrări, la parter. Copiii sunt mai mult decât încântaţi. Aerosolii de dimineaţă îi facem deschizând uşa larg, în timp ce copiii dorm, iar noi moţăim. Apoi le pregătesc micul dejun ca acasă şi mâncăm toţi pe terasa care dă spre mare. Lumea încă doarme. Dar ai mei sunt matinali. Mergem la plajă, unde, într-o piscinuţă de plastic, punem apă la încălzit. Se face ca apa caldă de duş în câteva ore. Pe copii îi scoatem cu greu din apă când trebuie să ne retragem pentru că devine prea tare soarele.
E ceva ce nu înţeleg, totuşi. Oriunde am fost în vacanţe, noi mergeam la plajă de dimineaţa de pe la 8 până pe la 10,30 – 11.00. Ore pe care le respectăm şi când suntem cu copiii. Plaja e aproape liberă la orele astea. Dar, culmea, atunci când noi plecăm în cameră plaja se supraaglomerează şi chiar de familii cu copii mici. Oare nu se ştie peste tot că efectul ultravioletelor de la orele de vârf e nociv atât pentru copii, cât şi pentru adulţi? Cum nu-mi place pielea arsă de soare şi nici starea neplăcută dată de insolaţie, părăsim plaja şi revenim după ora 16.00, când ne vom fi trezit din somnul de frumuseţe.
Dacă mai e să caut plusuri pentru o vacanţă în familie, v-aş mai spune că somnul de la prânz când dorm copiii şi avem şi noi timp să ne facem somnul de frumuseţe sau orice altceva mai fac părinţii când dorm copiii, e cel mai odihnitor moment al zilei. Şi, după o vacanţă în care ai privilegiul să dormi zilnic somnul de prânz, eşti, efectiv, un alt om. Mai bun, evident. Numai bun de a munci încă un an pentru vara viitoare.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să mă prezint, sunt fosta soție a lui Petru (cutia cu surprize)
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
