Lui Drăgușanu Bianca nu ai ce să îi ceri: e o apariție tridimensională searbădă și nimic altceva. Acțiunile ei sunt limitate de parametrii fizici impuși de dimensiunile corpului dubios pe care-l posedă.
În genere, aspectul exterior, dacă nu îndeplinește anumite criterii, reprezintă o constrângere majoră în atingerea scopurilor și un factor instigator de plăceri ce pot înlesni îndeplinirea obiectivelor, dacă setările sunt făcute cum trebuie.
Drăgușanu știa asta, știa și că se încadra cu brio în prima categorie și mai știa și că, dacă dorea să acceadă în a doua, era necesară o transformare radicală. Drept care a început să se ciopârțească, jucând simultan rolul Galateei și, secondată de zeci de bisturie ale unor doctori, al lui Pygmalion.
Așa se face că, în cronologia ei personală, poate fi remarcată prezența unui înainte și a unui după, separați de momentul definitoriu al renunțării la o mare porțiune a trupului, pe care l-a upgradat apoi, asemenea unui computer, cu materiale sintetice de ultimă generație. Acest moment, inspirat de dorința de „a se reinventa” – aplicat, în cazul ei, ad litteram, nu în notă figurativă –, a blagoslovit o țară și așa lipsită de strălucire ca România cu încă o stea de tinichea coclită.
Ce a rezultat, fostul ei corp nu ne poate spune, pentru că nu se știe dacă mai există, dar, dacă un inginer geodez ar primi sarcina să cartografieze harta noilor ei contururi, s-ar lovi de neajunsul schimbărilor permanente ale acestora. În fiecare zi, brațele, picioarele, abdomenul, gâtul, pielea și mutra lui DB arată diferit, cu toate că ea rămâne, întrucâtva, aceeași. Ca să vă faceți o idee limpede, când teritoriile Indoneziei și al statului Haiti au fost răvășite de tsunamiul din 2004, respectiv de cutremurul din 2010, aceste țări nu au încetat să fie mai puțin ele însele, cu toate că topografia acelor locuri a suferit modificări substanțiale. În același mod, DB, după fiecare tsunami de înfrumusețare, nu își alterează identitatea, deși pagubele aduse propriului corp sunt la fel de însemnate ca cele aduse de calamitățile naturale țărilor sus menționate.
Asemenea unui bărbat care se împrumută o căruță de bani pentru a întreține iluzia unei bogății pe care nu o posedă (și care, în final, ajunge mai sărac decât fusese), ea și-a confecționat o identitate versatilă a cărei constantă e dată de faptul că în fiecare zi arată mai pocită decât în precedentă, însă cu aerul că devine tot mai sexy. Asta până în ziua în care, participând la inaugurarea unui club de fițe, o țâță îi va cădea cu zgomot metalic pe gresie și jumătate de picior se va detașa de restul trupului, lăsând la vedere un mănunchi de fire electrice și, în nările celor prezenți, un miros persistent de circuite arse.
Acum, că unii chiar sunt convinși că BD e o „femeie sexy” nu-i de mirare. La ora actuală, penuria de nutrienți ce ajută la înflorirea dendritelor și, implicit, la formarea de noi legături sinaptice e emblematică pentru căpșoarele multor creaturi bipede din România, iar adevărul subiacent acestei realități e că fazanul, ornitorincul și alte vietăți ale planetei, de-ar avea grai omenesc și ar fi alăturate acestor bipezi, ar părea niște filozofi de la Cambridge în compania unor elevi de generală.
Un alt adevăr descuranjant, dar nu mai puțin dificil de eludat, e că acești bipezi – aidoma unui vin magic care, în același timp în care e turnat, își creează carafa menită să-l conțină –, vărsându-și fantasmele și idealurile oriunde găsesc ocazia, dau naștere unor modele a căror materializare instantă în spațiul public oferă un spațiu de manevră suficient de vast imaginației lor înguste, încât să le dorească sau să dorească a le semăna.
Pe cale de consecință, întrucât lipsa de intuiție estetică le va refuza întotdeauna cel mai mic indiciu despre ce trebuie înțeles prin frumusețe, în ziua în care Bianca își va prinde o potcoavă în nas ca să atragă energiile pozitive ale universului și își va unge corpul cu pastă de siliciu ca să-și sporească aerodinamicitatea pe tărâmul dragostei, extazul bipezilor în cauză va atinge cote astronomice, reconfirmând statutul de superstar al duduii ce funcționează pe bază de silicon. Iar dacă va publica și o carte în care să descrie istoria acelor tulburătoare experiențe spirituale, intitulată: “De la Botox la Nirvana sau cum am ajuns Zen tatuîndu-mi ochiul trist al unui hipopotam între fese”, cartea va deveni bestseller în prima zi de la lansare.
Lumea progresează, neîndoielnic, dar dezvoltarea științei și civilizației nu va stopa deloc gusturile bipezilor noștri. Ba s-ar putea specula că, pe măsură ce știința și civilizația vor avansa, vor perpetua și mai mult vulgaritatea preferințelor lor. Care, împreună cu tupeul dat de forța unei imense turme nediferențiate aflată în continuă expansiune, vor face ca opțiunile formulate de ei – de la politică până la programele TV – să fie nu doar convingătoare, dar și decisive.
Într-un viitor rezonabil, ei vor ajunge să reglementeze inclusiv tipul de societate în care vom locui (procesul e în desfășurare, momentan). Şi, când copiii voștri se vor îndrăgosti de femei din cauciuc, cu creierul prăjit în cuptorul cu microunde, să știți că momentul zero al acestui fenomen a coincis cu momentul în care Drăgușanu Bianca a hotărât să se „reinventeze”.
P.S. Despre etimologia cuvântului „Bianca”: originea lui se află în italienescul „bianco”, derivat, la rându-i, din franțuzescul „blanche”. Pe șleau, Bianca ar dori să însemne „alb”, un cuvânt cu nesfârșite trimiteri poetice la candoare și curățenie sufletească. Tot pe șleau, asta înseamnă că sutele de mii de bipezi care au dat like paginii ei de facebook au dendritele la fel de înfloritoare pe cât e Bianca de inocentă, pură și curată la suflet. Sau, la cât și-a bălăcit epiderma în lumina solarului, pe cât e Bianca de bianco.
Mihnea există virtual doar AICI.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
