Scriu în fiecare zi de zeci de ani, dar până acum nu am scris niciun cuvânt despre Alexandru Andrieș. Până acum.
La început l-am auzit pe Alexandru Andrieș, dar nu l-am ascultat. Desigur, era o muzică frumoasă, dar nu ajungea până la mine. Aveam nevoie de un miracol. Și s-a întâmplat.
Bineînțeles că are legătură cu dragostea, cel mai frumos dintre miracole.
Și a trebuit să vină o toamnă și ea să-mi strecoare în ureche o cască albă, iar din telefonul ei au început să curgă prin sângele meu vocea și versurile lui Alexandru Andrieș. Totul era minunat. Eram tânăr și descopeream continentul decisiv: iubirea.
Apoi, cum se întâmplă în poezii și în viață, și amorul nostru nemuritor s-a încheiat, dar Alexandru Andrieș a rămas cu mine. Am pierdut de atunci multe paradisuri.
Dar pe Alexandru Andrieș îl ascult și îl tot ascult, și nu doar când mi se face dor.
Iar muzica lui Alexandru Andrieș îmi face foarte bine. E ciudat ca o muzică să cuprindă o liniște, dar așa se întâmplă. Iar în liniștea aceea se află, împreună, ca la vechii greci, binele, adevărul și frumosul.
Altădată mergeam pe o stradă superbă din vechiul București și altcineva mi-a arătat o casă și mi-a spus: aici locuiește Alexandru Andrieș.
Nu știu dacă avea dreptate, dar o iubeam și pe aceea și am crezut-o. Și am rămas privind casa, cu speranța nemărturisită că îl voi vedea. Nu l-am văzut atunci.
L-am văzut mulți ani mai târziu, căci am tot mers la concerte, mereu pe ploaie.
Și e atât de multă dragoste în versurile poetului Alexandru Andrieș, iar dragostea aceasta e atât de minunată, încât nici nu cred că greșesc prea mult dacă spun că Alexandru Andrieș este unul dintre oamenii care m-au făcut cel mai fericit aici, pe pământ. I-am mulțumit adeseori, dar numai în gândurile cele mai intime. Și îi mulțumesc și acum public – pentru tot.
Iar cântecul meu preferat rămâne tot Arc, primul pe care l-am ascultat, pe când încă era lumină de mai în decembrie și în loc de cai aveam taxiuri și nopți întregi nici n-am dormit.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
