partea a patra
(continuare de aici)
Cursurile erau pe sfârșite. Cornel își ținea foile în mână, plimbându-se cu pași mărunți prin fața catedrei. Ținea un ultim discurs din ziua aceea. Aruncă o privire printre bănci până la ultimul etaj al aulei și constată că locurile erau aproape toate ocupate, fapt care-l bucură nespus. Atrăgea studenții ca un magnet, era mereu deschis la discuție și uneori chiar uita de cursuri, întinzându-se la vorbă cu ei.
Asta îl făcea cel mai popular profesor al facultății. Auzindu-se vorbind, se gândi la fata misterioasă care-i spusese că avea o voce frumoasă, masculină, de care cumva ea se simțea atrasă. Privi din nou printre băncile amfiteatrului și undeva în rândul de sus o zări.
Da, era chiar ea. Se fâstâci puțin și imediat se gândi oare ce are ea așa de special de s-a emoționat puțin. Poate datorită faptului că a fost directă sau din cauza tinereții ei? Trebuia să și-o scoată din minte pentru moment. Așeză foile pe catedră și își scoase geanta de sub birou, o deschise și-și aranjă foile în buzunarul acesteia.
– Asta a fost tot pentru azi, dragii mei, ne vedem mâine, dar vreau mai multă implicare din partea voastră, vreau discuții cu adevărat explozive aici, vreau să dezvoltăm subiectul și știți deviza mea!
– Daaa… răspunseră studenții în cor.
– Care este ?
– Cu cât mai multe întrebări, cu atât mai multă cunoaștereeee! se auziră din nou studenții în cor.
– Mulțumesc pentru participare și vă doresc o după-amiază cât plăcută și o seară liniștită!
Se crease un mic vacarm datorită mișcării scaunelor ridicate și murmurului discuțiilor studenților care părăseau sala. Meticulos își strânse bagajul și se îndreptă spre cancelarie. Își luă paltonul gros, își înfășură fularul bine peste gât și ieși pe scările de acces ale clădirii. Începuse să se întunece, iar zăpada scârțâia sub picioare, semn că era destul de frig.
Cu pași mărunți se apropie de stația de autobuz care era goală, probabil că nu demult trecuse unul. Se așeză pe banca rece, privind cum aburii respirației sale făceau rotocoale ca într-n joc, amintindu-i de copilărie, când cu nasul înghețat și roșu își sufla în pumni să se încălzească.
O siluetă se apropie de stație.
– Bună seara, domnule profesor!
Era chiar ea, fata misterioasă, înfofolită cu un șal imens care-i acoperea jumătate din față.
– Bună, Georgiana! Ce faci?
– Am fost la cursuri. Astăzi ați fost în formă!
– A, da?
– Sigur, niciodată nu v-am văzut așa de dezinvolt. Dar vreau să vă întreb ceva, se poate?
– Normal că da! Ascult!
– Domnule Cornel, v-am urmărit aproape o oră, din momentul în care m-ați zărit, parcă nu ați mai fost dumneavoastră. Ce s-a întâmplat, v-ați fâstâcit.
– Hm, păiiii… nu cred că așa a fost, sigur ți s-a părut, este adevărat că ești o fată frumoasă, trebuie să recunosc asta, însă eu sunt destul de bătrân pentru ca o fată să mă facă să mă fâstâcesc.
– Eu nu cred asta! Cu riscul de a vă simți jignit, eu am simțit asta, iar când o femeie simte, să știți că nu se înșală. E greu să ascundeți așa ceva.
– Uite că-mi vine autobuzul, îmi pare bine că am vorbit iar, Georgiana, acum trebuie să plec, mulțumesc de companie și o seară plăcută îți doresc.
Cornel urcă în autobuzul care era aproape gol. Prin geamul aburit al acestuia o urmări pe Georgiana care plecase din stație mergând agale. Ce ciudat. Se simțea atras de fata asta care nu avea mai mult de 23 de ani.
Considera că-i o reacție firească a unui bărbat singur, care suferise și încă mai suferea din cauza singurătății. Ajunse pe peronul metroului care nu era nici el populat.
Metroul sosi cu întârziere și nici el nu era mai aglomerat. Se așezase pe scaunul vagonului încălzit și își scoase paltonul, făcându-se comod. Începuse lectura, dar din nou trecutul își făcu loc în mintea lui.
O văzu din nou pe Angela, cum goală și frustrată că o refuzase, tremura și îi invoca tot felul de motive și vini. Nu le auzea, parcă nu era acolo, avea senzația că plutește vede lucrurile ca și când nu i-ar fi întâmplat chiar lui. Era în stare să o ierte, de dragul iubirii sale, de dragul trecutului. Simțea lucruri despre care nu știa că există. Dragoste amestecată cu ură, compasiune amestecată cu dorință.
Toate astea îi creaseră un sentiment de euforie și în scurt timp o prinse pe Angela din spate, de șolduri, și făcură dragoste sălbatică, o dragoste cu ură. A fost puternic și nemilos cu ea. Angela îi răspunsese la fel de sălbatic. Au făcut dragoste mult timp, până au căzut epuizați pe canapeaua din sufragerie, acolo unde și adormi până dimineața.
Totuși, dimineața însorită parcă puse o perdea rece între ei. Băură cafeaua împreună fără să-și spună ceva. Ea coborî înaintea lui în fața blocului, de unde o luă mașina firmei. Cornel rămase singur, privind după perdea mașina care o ducea pe Angela la serviciu. Nu îi părea rău ce se întâmplase, o dorea din nou, o dorea din nou.
Își aduse aminte că trebuie să coboare. Se îmbrăcă în grabă și apoi coborî. Părăsi stația de metrou cu pași mari, urcând câte două trepte spre ieșirea din gară.
Afară, un vânt rece îi brăzdă fața, iar asta îl făcu să-și ridice gulerul îmblănit al paltonului. Îi era mai bine, se opri la magazinul din colț de unde-și luă o pâine și două doze cu bere fără alcool.
Avea să urmărească un meci din Champions League. Își pregăti două sandwich-uri cu cașcaval și salam, apoi își luă berea lângă canapea și porni televizorul. Meciul era început de patru minute, se făcu comod, însă nu dură mult și adormi.
– va urma –
Guest post by Dan Bițuică
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
