De fiecare dată când îi aud pe păcălicii ăștia cu bale la gură cum vor la putere, la putere, la putere, la putere, toți prostălăii călare pe biata putere, îmi aduc aminte de săracul nostru Charlie Chaplin, care împărtășea punctul de vedere că dacă vrei putere e pentru că vrei să faci o nenorocire, pentru absolut toate celelalte lucruri care contează e nevoie doar de dragoste, de omenie, nu de putere.
Firește, cei blocați mintal în ideologii, purtând ochelarii de cal ai ideologiilor (nu contează că-i poartă pe dreapta sau pe stânga), vor deplânge soluția Chaplin. Vise, cai verzi pe pereți, artă de filmele mute.
Nu e chiar așa. Cu tot scepticismul de care sunt în stare față de natura umană (și sunt), oamenii au totuși un numitor comun. Iar în numitorul acela comun ceea ce vor toți, până la ultimul, este să conteze. Să aibă importanța lor. Să existe nu doar în raport cu sine, ci și cu ceilalți, cu comunitatea, cu societatea.
Dacă nu faci politică pentru a pune în centru acest fapt elementar (fiecare contează), de ce mai faci? Pentru scurtături, înavuțuire cu bani și obiecte, pentru că nu știi să faci nimic și e mai ușor la adăpostul haitei?
În România, cu atât mai mult e greșit felul în care oamenii sunt priviți. Oamenii – și am mai spus asta – sunt aici la noi, în lumea a treia, în țara noastră nici măcar bananieră și în care uneori mai și ninge, o anexă deranjantă la dreptul de vot.
Varianta ideală ar fi să existăm doar cât alegem, în armonie cu dorințele pădurii, și în rest să tăcem dracului din gură, ciocul mic și joc de glezne. Să muncim cu drag și cu spor pentru țară și conducătorii ei, precum și pentru bunăstarea acționarilor companiilor private.
Trăim consecințele brutale ale războiului rece. După zeci de ani de înarmări iresponsabile, după o cursă nucleară furibundă, un ofițer pitic de contrainformații dintr-o țară cu un imaginar militarizat, ce ar putea face în afară de a fura cât mai mult și a-și teroriza supușii? Până unde se întinde imperiul lui Putin? Granițele fostului imperiu rus se întrepătrund cu sfera de influență sovietică. Să tot fie jumătate de planetă.
Statele Unite ale Americii au ratat ocazia – ocazia era în 1991-1992 – de a înțelege încotro duce istoria rușilor. Iar acum, cu oranjgutanul mutat în Casa Albă, e târziu, vor lăsa Europa să se spele cu Rusia atomică pe cap și se vor concentra pe lupta pe jumătate pierdută cu China.
Războiul rece oferea, totuși, prin apropierea în timp de Hiroșima și Nagasaki, garanția că nu se va ajunge la o confruntare nucleară. Nu mai avem de mult această garanție.
Lumea este astăzi instabilă, condusă de aceeași oameni dintotdeauna care au vrut puterea. Numeri pe degetele de la o singură mână în mii de ani puternicii ăștia care au știut să-i ducă greutatea.
În toată istoria Imperiului Roman n-au fost cinci, iar Marcus Aurelius, filosoful, a fost cel mai om dintre ei.
În rest, aceiași indivizi diformi însetați de putere, putere, putere, fără niciun pic de dragoste pentru ceilalți, pentru oameni și umanitate. Vremea marilor visători a trecut, dacă a existat vreodată. Au fost învinși.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Călătoriile mele, de la Bari la Alicante
Nimic nou sub soare: ignoranța în marș
“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
