Ne dorim iubirea şi ajungem astfel să iubim idealul ei. Nici nu ne trece prin cap că s-ar putea să nu avem parte de ea, mai ales acum într-o lume postmodernă unde cultul egocentrismului exacerbat se află în deplină eviscerare. Omul actual trebuie să aibă, iar iubirea este o axiomă! Numai că, în nebunia asta egotică, dorinţa, aşa cum ar spune Jose Ortega Y Gasset, nu este iubire! Că ne dorim, foarte bine, dar asta nu înseamnă că avem parte de ea. Şi atunci, ce face omul egotic fascinat de succesul său personal? Inventează poveşti perfecte cu oameni cumpăraţi ca la raionul de haine. Acum, să fim serioşi, iubirea nu poate să ajungă aşa după cum pocnim din degete, chiar nu are cum, nu ţine de cantitate, nu apare când ne dorim şi nici nu e făcută pentru oricine. De aia, cei mai mulţi au parte de un soi de egoism animalic transformat, chipurile, într-o iubire, dacă vreţi, aşa cum ar fi spus Eco, de masă.
Ei bine, iubirea asta de masă, a turmelor, mai precis, ca să-l folosim şi pe amicul Nietzsche, are sclipici, are voce, e gălăgioasă, e cu detalii, mai puţin cu fond. Săracul Maiorescu! De fiecare dată când una începe să povestească avid ce parfum foloseşte iubitul ei, cum se îmbracă, ce maşină conduce şi cât este ea de fericită, sincer, îşi spune lucrurile alea pentru ea, nu pentru ceilalţi, găseşte un cadru pseudo-axiologic din care să-şi extragă pastilele, iluziile, minciunile, într-un limbaj mai adecvat. Şi ştiţi de ce? Pentru că iubirea adevărată nu ţine de carnaval, se vede pur şi simplu, nu are nevoie de declaraţii, de muzică, de zgomot, ci pur şi simplu există. Iubirea reală are muzica ei, are mersul ei! Să nu-mi spuneţi că iubirea nu se vede! Se vede pur şi simplu! Că nu putem să o explicăm, asta e partea a doua! Că o explicăm prea mult, că intrăm în detalii, ei bine asta ţine de butaforie şi înseamnă practic proiecţia noastră cu privire la ce ar putea să fie iubirea.
Eu ştiu aşa, dragostea desăvârşită se petrece între patru pereţi. Cioran parcă spunea că înţelepciunea adevărată a descoperit-o tot între patru pereţi! Oare la ce se refera? Iubirea turmelor până la urmă ţine de cantitate şi are nevoie de repere, de parfum, de haine, de detalii, este iubirea detaliilor, ca un şampon care te scapă de mătreaţă, doar la nivel discursiv. Iubirea desăvârşită vine din lumi străine şi nu are nevoie de sclipici, e în sine, suficientă sieşi. Simplu, unde e locvacitate e şi flecăreală, deci superficialitate şi moft, asta e iubirea de tapet, a turmelor, nu a norocoşilor!
Pe George îl găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
