În lumea modei din Londra anilor 1950, Reynolds Woodcock, vegheat îndeaproape de sora sa, Cyril, realizează ținute – în stilul distinct al casei sale de modă – pentru persoanele din înalta societate, pentru starurile de cinema, moștenitoare bogate sau simple mondene, ba chiar și pentru membrii familiei regale. Phantom Thread este povestea celebrului designer Reynolds Woodcock (Daniel Day-Lewis) și a surorii sale, Cyril (Lesley Manville), care dominau lumea modei britanice. Prin viața lui Reynolds Woodcock, burlac convins, se perindă femei care îi aduc inspirație și îi oferă companie, asta, până în ziua când acesta o cunoaște pe Alma (Vicky Krieps), o femeie tânără (fostă picoliță) înzestrată cu o voință puternică. Rapid, Alma devine o prezență constantă în viața lui – ca iubită, dar și ca muză. Reynolds Woodcock realizează că existența lui, până atunci riguros planificată și mereu ținută sub control, va fi bulversată de dragostea pe care i-o poartă acestei ispititoare femei.
Înainte de-a fi o cotitură, Phantom Thread marchează și unele reîntâlniri – Paul Thomas Anderson și Daniel Day-Lewis, la zece ani după There Will Be Blood. Phantom Thread este cel de-al optulea film al lui Paul Thomas Anderson și cea de-a doua colaborare cu Daniel Day-Lewis. După ce a cooperat de mai multe ori cu Joaquin Phoenix, cineastul reîncepe lucrul alături de un celebru actor (deținător a multor premii Oscar) și îi oferă acestuia ocazia de-a întrupa (după un sfert de secol): un englez. Originar din Londra, obișnuit cu roluri de american sau, cel mult, irlandez, Daniel Day-Lewis a acceptat oferta pe care o aștepta înainte de anunțata pensionare. Rolul unui creator de modă, monomaniac, obsedat de codurile înaltei burghezii ar putea reprezenta „cântecul de lebădă”, fără să îndulcească nimic din rigiditatea care l-a caracterizat, dar o acută ambiguitate devine motorul acestui lungmetraj. În filmografia lui Paul Thomas Anderson, tematica nobilimii britanice reprezintă o veritabilă ruptură, deoarece se concentrase îndeosebi asupra „visului american”, sub toate formele sale. Așadar, cineastul traversează Atlanticul pentru a deplânge înalta societate londoneză. Realizatorul portretizează un microunivers (o afacere familială) măcinat de nevroze disimulate. Pilonul întregii pelicule îl constituie șarmantul Daniel Day-Lewis. Regizorul concentrează munca din această antrepriză în scene stilizate (folosind tehnicile academice pentru o narațiune cinamatografică transgresivă), apropiate de codurile clasicismului englez. De aceea, se poate afirma cu ușurință, că reconstituirea minuțioasă a bogatei capitale britanice din anii ’50 este o adevărată capodoperă din punct de vedere vizual (încadraturile și efectele) și un omagiu adus cinemaului romanesc „so british”.
Complet dezarmat în fața irezistibilului farmec al tinerei, Reynolds îi cere să devină model la Casa de modă pe care o conducea; scena în care artistul execută măsurarea dimensiunilor tinerei Alma (prenume identic cu cel al soției-colaboratoare a lui Hitchcock), sub privirile reci ale surorii sale, e de-a dreptul hitchcockiannă (Rebecca). Bucuria acestui dandy, în fața defilărilor de modă, este vizibilă, dar, totodată, experiența amoroasă marchează și violente contradicții, demontând sensibila lume a creatorului. În egală măsură, muza devine aliat, dar și inamic, o bucurie vie, dar și o reală suferință. Devenită soția lui Woodcock, Alma îi perturbă mecanica perfectă și ritmul vieții: obiceiurile, disciplina de la orele de creație/lucru și liniștea de la micul dejun. Viața intransigentului artist, exigent și meticulos, care transforma orice mătase într-o creație unică, e bulversată de iubirea sinceră a unei fete simple. În casa acestui estet se perindă, pe o amețitoare scară în spirală, doamne din aristocrație, ce se simt în al nouălea cer dacă sunt atinse, din neatenție, de grațioasele mâini ale artistului. Woodcock le schimbă nu numai ținuta, ci și zâmbetul. Acest Pygmalion înarmat cu ace, degetare, foarfece, mătăsuri, dantele și perle sculptează trupurile femeiești. Viața din acest rafinat „gineceu” e coordonată cu eleganță și autoritate. Perfecționismul înveterat al acestui estet face parte din moștenirea de familie (sora lui, Cyril, nu se căsătorise niciodată, fiind total dedicată muncii). În acest univers al mătăsurilor și pietrelor prețioase, lumina dansează pe un fundal muzical ce scoate în relief orice vibrație, intonație sau sclipire (Muzica: Jonny Greenwood). Camera de filmat urmărește eroii îndeaproape și surprinde orice detaliu.
Întreaga peliculă explorează intimitatea unui creator aflat în proximitatea perfecțiunii, dar pe măsură ce avansăm în această lume aseptică (lucrătoarele sunt mereu echipate cu halate albe), descoperim un ins copleșit de griji, în fața căruia, iubita sa – aproape stângace/neîndemânatică la debut – pare mult mai stăpână pe sine (Alma: „You see, to be in love with him makes life no great mystery ”). Conferindu-i crediblitate și profunzime personajului său, actrița Vicky Krieps se dovedește o parteneră pe măsură pentru talentul renumitului Daniel Day-Lewis. Această trentagenară luxemburgheză devine o revelație, deși cariera sa artistică însumează multe partituri în filme germane, franceze și englezești. Cuplul realizat alături de Reynolds Woodcock/ Daniel Day-Lewis constituie nodul scenaristic care conduce un postulat romantic spre un thriller psihologic, o poveste țesută cu „fire invizibile”. Dintotdeauna, Paul Thomas Anderson a lăsat la vedere jocul manipulării, așa cum se relevă și în ultima parte a filmului, conferind coerență interacțiunilor omenești atât de bine surprinse.
Ritmul leneș, mai degrabă contemplativ, îi permite cineastului să demonstreze influența muzei asupra creației lui Woodcock: perioada în care ea îi servea drept manechin pentru rochiile de lux ilustrează grația și senzualitatea, înfășate în pudoarea unei relații „de muncă”. Relația de iubire îi potențează lui Woodcock activitatea de mare creator, dar îl și aruncă în abisul unei forme de paranoia sentimentală. În acest exercițiu de stil, în manieră clasică, o mare importanță o deține dihotomia dintre răceala nobilimii britanice și violența psihologică pe care această clasă încearcă să o camufleze. Bunăoară, intensitatea privirilor dintre cei doi iubiți/soți ne amintește de valoarea pe care întotdeauna a conferit-o Paul Thomas Anderson artiștilor pe care i-a distribuit.
Phantom Thread ilustrează perfect noul orizont: dominare/subordonare al personajelor Reynolds & Alma (Alma: „Reynolds has made my dreams come true. And I have given him what he desires most in return”). Fără îndoială, bulverantul schimb dintre cei doi eroi denotă reciprocitate, dar și un mod nebunesc de-a încălzi unele inimi înghețate. Întâlnirea întâmplătoare a transformat viața artistului într-o poezie în care confuzia între corp și materialul țesut nu poate fi deșirată sau cusută. Din ce fel de stofă e confecționată iubirea? Precum rochița-corolă a ciupercilor de pădure, iubirea bolnăvicioasă (Reynolds Woodcock: „Kiss me, my girl, before I’m sick”) dintre cei doi desface rochii, duce la derapaje, aruncă în abis, dar îi și salvează pe amândoi de frici și eliberează fantomele trecutului. Phantom Thread rămâne o bucurie estetică în orice moment și, cu siguranță, poate fi considerat cel mai șic film din această perioadă.
Regia: Paul Thomas Anderson
Scenariul: Paul Thomas Anderson
Decorurile: Mark Tildesley
Costumele: Mark Bridges
Montajul: Dylan Tichenor
Muzica: Jonny Greenwood
Distribuția:
Daniel Day-Lewis – Reynolds Woodcock
Vicky Krieps – Alma
Lesley Manville – Cyril
Durata: 2h10
Și tu poți recomanda un film/spectacol/concert care ți-a plăcut.
Trimite-ne recenzia pe adresa office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea, puterea, Chaplin și timpul trecut al marilor visători
Momentul băieților în fața oglinzii din baie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
