Să-ncepem, dar, cu începutul ! 😉
Cu ceva simplu…
Un el şi-o ea. Tu, eu, oricine. De-aici şi de dincolo. De peste tot. Dintotdeauna.
Iată-i! Faţă-n faţă, pentru prima oară. Marea taină care aprinde vâlvătăi în măruntaie se dezvăluie şi ei nici nu ştiu. Se stropesc cu zâmbete. Timizi şi reţinuţi, nu-ndrăznesc mai mult. Se învârt înfriguraţi unul în jurul altuia. Râd şi se-nvârt. Pân-ameţesc. O ameţeală ca un narcotic. Nu mai văd, nu mai aud. Formele şi contururile se estompează. Totul dispare, cu excepţia trupurilor. Al ei şi al lui. Iar trupul ei tânjeşte după al lui şi al lui, după al ei. Nu mai rezistă. Se apropie. Nervii, calmi până deunăzi, acum zbârnâie şi tremură. Fiecare atingere îndepărtează un strat din vechea identitate. Straturile cad şi corpurile îşi pierd numele. Vizitele pe teritoriul celuilalt se îndesesc. Curiozitate, uimire, nerăbdare. Îşi deschid reciproc uşi şi se invită să cerceteze. Ajung să cunoască intim fiecare încăpere. Descoperirile îi încântă.
Îşi schimbă adresele. Le place mai mult să locuiască în celălalt. Aud maţele bâzâind şi sufletele cântând. Nu se mai satură.
Zi de zi, şoapte murmurate în ureche. Chicoteli înfundate.
Noapte de noapte, în pat, îmbrăţişaţi până la epuizare.
Abandon. Extaz.
Inevitabilul se produce. Se anexează reciproc. Rămăşiţele particulare se dizolvă într-un conglomerat inedit. În irişii denşi de iubire se zvârcolesc flăcări înalte, ce mătură nemilos orice urmă a trecutului de până la ei.
Noul eu, un zeu Shiva cu patru mâini, patru picioare şi două inimi în care bat aceleaşi simţăminte. Dansând pentru eternitate.
Mitul androginului nu mai e un mit…
…
Bun, acum hai să ne revenim oleacă şi să eviscerăm niţel nonsensul ăsta romantic!
Şi aş începe prin a întreba ce s-au mai întrebat un milion de alte persoane de bun simţ până la mine: de ce toate filmele cu happy-end se termină când începe happy-endu’? Care-i faza? Regizorilor li se termină pelicula când ajung la sărutul final al protagoniştilor? Ditamai studiourile de la Hollywood, cu bugete de miliarde de dolari, după ce te ţin două ore să-ţi demostreze cum dragostea învinge toate cele, nu mai au bani pentru încă zece minute de peliculă să-ţi arate ce se întâmplă cu el & ea peste 5-10-20 ani ? Ce să spun !
În reclame sunt prezentate întotdeauna cele două ipostaze: Before & After !!! De ce nu fac la fel şi-n filme? De ce, când se ajunge la “After happy-end” – când apare kinderu’, ea pune douăj’ de kile, el cheleşte, face burtă şi se scarpină-n fund –, te lasă cu ochii-n soare?
Să vedem şi noi, zic, să ne informăm, să ştim în ce ne aruncăm, la o adică! Nu ar fi normal?
Treaba ştiţi care e? Că se fac şi filme d-ăstea, dar nu merge nimeni la ele ! De ce? Pentru că toate detaliile ce te fac să crezi că poţi duce o viaţă fermecată sunt eliminate acolo.
Rareori se admite că, în încăperile alea aerisite pe care le vizitezi prima oară cu inima bătând nebuneşte, se aşterne, cu timpul, praful! Sau că, în afara celor expuse la vedere, se află alte încăperi în care nimeni nu vrea să intre.
Rareori se încumetă vreunul să spună că, peste 20 ani, camerele alea vor arăta ca şi cum s-ar trăi într-o menajerie.
Rareori se discută despre permutaţiile interioare ce se produc în sufletul lui şi al ei o dată cu scurgerea anilor!
Rareori se va aminti că cele patru braţe ale zeului Shiva, născut în zorii fericiţi ai vieţii de cuplu, vor mai improviza alte mişcări de dans decât cele ale rutinei, sau că cele două inimi vor mai bate altfel decât din necesitate…
Aşa că… el & ea blazaţi şi deziluzionaţi? Lacrimi apărute pe furiş din te miri ce? Regrete nemărturisite ?
Eee, na !
Dragostea învinge.
Dar pe cine?
Eu nu m-am dumirit încă pe cine.
Citiţi şi
Cum am ajuns să înghițim cele mai scandaloase minciuni, cele mai tâmpite intrigi și conspirații
Vedere din trafic: cum arată o societate cu nervii la pământ
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
