Astăzi mi s-a schimbat prefixul cifrelor adunate buluc în poșetă.
Nu, nu la telefon și nici în cartonașul ăla minune care începe cu Master la siglă. Doar la buletin. Îl știți, ăla cu poza mereu nereușită și cu cnp-ul care- ți arată, obraznic, anul nașterii.
Aseară, copilul meu de 13 ani împliniți peste două luni, îmi povestea că au intrat în conflict, ei, gașca destul de numeroasă din spatele blocului, cu o anumită doamnă de la parter, din blocul de peste drum. Se pare că au făcut destul de multă zarvă și doamna i-a amenințat cu reclamații și vorbe aruncate cu năduf.
– Luați-o și voi mai încet, că s-ar putea să fie destul de în vârstă și ea și atunci este normal să o deranjeze gălăgia.
– Păi când ți-am mai povestit de ea, odată, am spus că e bătrână, că are 40 de ani și ai sărit în sus, că nu-i bătrână. Acum îi ții partea, da, dar noi unde să ne jucăm?
– Tu știi câți ani împlinesc eu? Cincizeci!
S-a uitat la mine, a tăcut preț de un drum la bucătărie după o cană cu sirop de cireșe și apă minerală și a zis:
– Apăi, voi știți cum e cu bătrânețea asta, că eu nu mai înțeleg nimic.
Stai liniștit, puiul mamii, că nici eu.
Multe am văzut, am auzit, am pipăit. Prea multe, cred eu în zilele în care sunt scufundată până la gât în tăul cu deznădejde, ca Făt-Frumos din lacrimă. Destule, dar mai încap, mi se schimbă rapid optica, dacă, printr-o fericită întâmplare, tocmai am urcat un etaj – două în același tău mai sus amintit.
Multe am trăit și am învățat, dar dacă mai presez pe ici, pe colo, mai încape câte ceva.
Am știut și la optsprezece ani, o știu și la cincizeci, că dragostea adevărată există. Dar am învățat că are nevoie de multă bunăvoință din partea celor doi și că niciodată nu va supraviețui într-o rână, condusă doar de vâsla unui singur cârmaci.
N-am știut întotdeauna să mă integrez în realitatea înconjurătoare, dar am învățat să aduc realitatea la același numitor comun cu mine.
Mi-a plăcut să cred în oameni și să-i ascult, dar, când mi-au tras una peste bot de-am învățat instant toate constelațiile, am învățat să-i ascult și să-i filtrez în liniște și pace, fără să mă mai dezgolesc și să mă expun mai dihai decât în Playboy.
N-am știut niciodată să mă pun pe primul loc, dar am învățat că cei din urmă vor fi cei dintâi, depinde, însă, de unde începi să citești lista.
Am știut că haina nu-l face pe om, dar am învățat că, la prima impresie, contează ce număr porți la fustă și la cupa sutienului, așa că, la a doua impresie, lasă-i cu gura căscată, dacă vrei să recuperezi câte ceva.
Și, pe calea cea mai grea am învățat să pun frână în calea dorințelor, să câștig timp pentru a-mi da seama dacă am sau nu nevoie de ele sau să le reformulez. Nu tot ce zboară se mănâncă dar, dacă ghinionul te-a făcut să le mănânci, totuși, ai grijă să-ți zornăie prin buzunar și câteva aspirine.
E mult? E puțin? Sunt cincizeci de ani ai mei, au trecut și nu-i mai pot întoarce. Dar sunt mai mult decât pregătită pentru următorii.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De ce sunt singură la aproape 40 de ani? Pentru că îmi permit!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
