„Aceasta este o poveste adevărată” suntem asigurați, încă de la începutul filmului The Scandalous Lady W. – o adaptare penru ecran după cartea lui Hallie Rubenhold (Lady Worsley’s Whim). Drama de epocă a fost ecranizată de scenaristul David Eldridge și de regizorul Sheree Folkson, captivați probabil de povestea incredibilă a unei aristocrate din veacul al XVIII-lea. Cu siguranță, „s”-ul de la scandal este la fel de ațâțător precum cel de la cuvântul „sex”, care prefațează această uimitoare poveste.„I am a slave to your quim” îi va spune un admirator frumoasei actrițe Natalie Dormer, care o interpretează pe Lady Seymour Worsley în pelicula de epocă. Așadar, pofta pentru o poveste despre bufoneriile sexual extreme ale unui parlamentar conservator britanic, o jună aristocrată și un ofițeraș iubăreț este la fel de mare ca și în anii 1780. Realizatorii au alimentat această dorință a publicului și i-au alimentat curiozitatea în materie de „scandaluri”/povești cu iz de răzbunare.
Zgomotoasa istorie de amor a lui Lady Seymour Worsley a provocat indignare și a determinat un imens proces în epocă. În 1781, tânăra soție a unui politician englez – Sir Richard Worsley – fuge alături de iubitul ei, căpitanul George Bisset, părăsind somptuoasa locuință conjugală și răpind-o și pe micuța moștenitoare. În timp ce femeia şi Bisset se ascundeau într-un hotel din Londra, Sir Richard şi avocaţii săi încearcă să dovedească infidelitatea soţiei lui printr-o serie de planuri diabolice. Blindat de numeroasele relații din lumea politică, Sir Richard minte, încercând să ofere o imagine a căsniciei „perfecte” şi se străduiește să-i convingă pe toți că i-a fost deteriorată reputația „impecabilă” și-i pretinde lui Bisset 20 000 de lire daune. Așa cum este prezentată atmosfera, în volumul Lady Worsley’s Whim, tânăra doamnă a optat pentru o strategie (de natură judiciară) abilă, ca să-l salveze de la ruinare pe iubitul ei, dar care i-a zdrențuit reputația. Dezvăluirile din timpul procesului vor stârni reacții și vor crea valuri de indignare.
Povestea, veche de peste 200 de ani, din Anglia regelui George III, are numeroase elemente de modernitate, în conținut, pentru o producție/„dramă cu costume”, tipică BBC. Deși căsătorită din dragoste, Lady W va descoperi, cu stupoare, că soțul ei, Sir Richard Worlsey (Shaun Evans), avea probleme în ceea ce privește relațiile intime. Misterul, din spatele paginilor îngălbenite de timp, va fi dezlegat, iar aventurile cuplurilor din înalta societate vor șifona puțin imaginea celor cu sânge albastru. Așadar, nevolnicul soț, incapabil să întrețină relații intime normale cu frumoasa lui soață, îi propune a adevărată „coregrafie” de jocuri de natură sexuală. O încurajează să aibă relații amoroase cu bărbați din anturajul lor, ba chiar i-l vâră în pat pe unul dintre susținătorii săi, devenit apoi prieten, pe chipeșul căpitan George Bisset (Aneurin Barnard). Problema se complică în momentul în care soția lordului face o pasiune și se-ndrăgostește de acest june cu privire candidă. În acea perioadă, statutul femeii era unul ingrat, astfel, ea era considerată proprietatea soțului său. Lupta dintre cei doi soți capătă foame de răzbunare și arată cât de departe puteau merge pentru a se distruge reciproc.
De la scenele de alcov, se va trece rapid la cele de judecată, iar tabloul social înfățișat lasă mult loc de reflecție despre condiția și statutul femeii, într-o țară în care a început procesul de industrializare. Cu siguranță, portretul lui Lady W este unul modern, mai ales în interpretarea plină de expresivitate și forță a șarmantei Dormer. Personajul de pe ecran diferă, în mod voit și vizibil, de cel din cartea lui Rubenhold, unde este înfățișată, mai degrabă, o femeie ușor „deranjată” și narcisistă. De aceea, contribuția scenaristului/Eldridge este esențială, pentru că schimbă cheia de interpretare și descoperă în această femeie germenii protofeminismului. Deși povestea de la bază era centrată pe „zburdălniciile” din dormitor, văzute prin gaura cheii sau printr-un ochi de fereastră (pofta voyeuristă nesățioasă a lordului), regizorul nu o va transforma pe Lady W într-o „obrăznicătură”, ci într-o soție abuzată, presată să aibă numeroase (27, la numărătoarea oficială, de la proces) relații cu bărbați trimiși chiar de el în patul conjugal. Folosind din plin condimentul sexual și muzica (Alexander Bălănescu) sugestivă, Sheree Folkson l-a transformat în mod voit pe Sir Richard/Shaun Evans într-un personaj odios, pervers și răzbunător. De asemenea, lașitatea tânărului amant, căpitanul Bisset, care o va părăsi pe cea alături de care escaladase ierarhia socială va reliefa condiția ingrată pe care o avea o femeie. Contemporană cu eroinele lui Jane Austen, Lady W nu beneficia de prea multe drepturi: femeile nu puteau să aleagă singure cu cine să se căsătorească, nu existau legi care să interzică violența domestică, în cazul în care părăseau căminul conjugal, erau decăzute și din drepturile maternale, femeile nu puteau să-și dea în judecată soții în caz de separare, divorț sau adulter.
Figura aristocratică a blondei Natalie Dormer va mai îndulci gustul amărui al acestei drame de epocă. Bine-antrenată în producții (The Tudors, Game of Thrones) de asemenea anvergură, actrița aduce aerul veritabil de british lady. Natalie Dormer confer o notă de prospețime în această dramă de epocă, cu aspect muzeal, consumată între interioare greoi decorate și în săli de judecată înțesate cu peruci și perdeluțe. Alături de celelalte porsonaje feminine, secundare, alcătuiește pata de normalitate din acel peisaj ipocrit. Doza de pitoresc este accentuată de unele declarații oferite de slujniceile chemate la proces în calitate de martori ai acuzării. Neaoșismul din limbajul lor frust („And they was naked m’lord! At one o’clock in the afternoon, as well!”) vine să contrabalanseze baletul mecanic din relațiile aristocraților. Deși redată ca o dramă de epocă, The Scandalous Lady W. nu este doar o istorioară despre dragoste, adulter și trădare, ci creează un culoar între eleganța formală a cadrului și lupta pentru libertate individuală.
Regizor: Sheree Folkson
Scenarist: David Eldridge, Hallie Rubenhold
Compozitor: Alexander Bălănescu
Operator: Shane Daly
Producător: Madonna Baptiste
Producător executiv: Eleanor Greene, Leanne Klein
Monteur: Lucien Clayton
Distribuţia:
Natalie Dormer (Seymour Worsley)
Aneurin Barnard (Captain George Bisset)
Shaun Evans (Sir Richard Worsley)
Jessica Gunning (Mary Sotheby)
Richard McCabe (Lord North)
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
