Dragoste pe net

15 May 2015

Alexandru PetriaPe chat, pe mail, pe telefon, dragostea şi-a multiplicat posibilităţile ca să ne invadeze viaţa. Nu e deloc ieşit din comun să auzi de oameni care s-au căsătorit după ce s-au cunoscut pe net, că alţii o ard pe sex la telefon, în fine, se simt de minune beneficiind de noile proptele tehnice.

„E-xilul colecţionarei de fluturi”, editura Adenium, 2014, romanul de debut al brăilencei Adriana Noxi Rotaru, cuprinde înlăuntrul său un astfel de story, cu oameni maturi, fiecare în cârcă cu experienţe împânzite cu suişuiri şi coborâşuri, vulnerabili în adâncime, deşi din exterior se întrevede doar ironia, ca o paraşută de salvare, nemulţumiţi, vrând ceva mai pasionant şi consistent de la viaţă. Romanul are ceva din scrierile epistolare de pe vremuri. E schimbat doar suportul comunicării, cu meandre eseistice.

love

Este un volum de 463 de pagini, cu corp de literă destul de mic!, şi deschide o fantă spre sufletul feminin, pe care, recurg la un truism, când crezi că l-ai înţeles, realizezi brusc că eşti un habarnist.

carteVin cu un fragment, de unde o să vă daţi seama cât de cât de profilul autoarei: „Nu înţeleg de ce trebuie neapărat să fac sex cu orice bărbat ai cărui ochi sau nas îmi plac… ca să par modernă? Nu înţeleg de ce trebuie să forţeze cineva momentul, nu înţeleg de ce modernitatea mea stă în a face sau nu sex din primele ore în care îl întâlnesc, nu înţeleg de ce nu mă lasă nimeni să-mi urmez ritmul meu interior, nu înţeleg cum ar fi preferabil să mă aibă cineva înainte ca eu să vreau asta, nu înţeleg de ce nu pot să te sărut de o sută de ori înainte de a face sex, de ce nu pot să te sărut aseară şi să te iubesc peste un an, de ce niciunul dintre gesturile mele de ieri până azi, niciunul dintre cuvintele mele, niciunul dintre zâmbetele mele nu înseamnă nimic dacă nu s-au finalizat cu a-mi desface coapsele(…)”.

Nu devoalez povestea din „E-xilul colecţionarei de fluturi”, vă las s-o descoperiţi singuri.

Citiţi şi

Amanta dumnealui

Ai vorbit vreodată la telefon, în miez de noapte, cu un străin?



Citiţi şi

Soacră-mea

Oamenii vor să fie fericiţi, dar…

Eseu despre trezire

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Marina Dy / 7 February 2016 14:58

    https://www.facebook.com/mariustuca.ro/posts/907374979359496
    Aici gasiti o poezie scrisa de Marius Tuca, pe aceasta tema. Se potrivesc de minune. Iata si poezia:

    “Am să te iubesc prin sms
    Am să te iubesc prin sms
    Departe de ochii lumii
    Şi de reţelele de socializare,
    Curat şi intens, cu emoticoane
    Fără să ne atingem, fără să ne vorbim,
    Cu litere mari, de-o şchioapă
    Fără semne de întrebare, cu puncte-puncte.
    Am să te iubesc prin sms
    N-o să ne ştie nici cerul, nici pământul,
    Singurii martori vor fi Vodafone
    Şi, eventual, serviciile secrete
    Dacă dragostea noastră va depăşi graniţele
    Şi-n cele din urmă, definitiv şi irevocabil
    Va încălca siguranţa naţională.
    Am să te iubesc prin sms
    Fără să apărem o clipa în lumina reflectoarelor
    Cutreierând nepăsători reţelele digitale
    Din antenă în antenă, din văzduh în văzduh
    Din inimă în inimă, fără mesagerie vocală,
    Aşa o să şi intrăm în istoria telefoniei mobile
    Iar apoi, concret, în istoria literaturii române.
    Am să te iubesc prin sms
    Literă cu literă, cuvânt cu cuvânt,
    Cu fluturi în stomac, din telefon în telefon
    Poate doar operatorii şi fibrele optice
    Să le simtă zborul şi aripile,
    Vibraţiile lor vor rătăci prin toată lumea
    Prin gând, prin suflet şi prin roaming.”

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro