Mărturisesc că am evadat. Sunt fericită că pot afirma asta cât mai des. Ieri am evadat într-o carte. Cele două ore de lectură mi-au permis să călătoresc departe, în timp. Azi, am evadat într-un parc. Oraşul e blocat între o toamnă bândă, nesfârşită, şi decoraţiunile de Crăciun cu care oameni cu zâmbete largi au început să-l îmbrace.
Mă molipsesc şi eu de la zâmbetul lor şi mă scufund în amintirile iernii trecute, cu siguranţa retrăirii lor curând, peste numai o lună când voi evada iar. Pentru că, şi de data aceasta, călătoria anului mă aşteaptă în prag de iarnă. Nu-mi pasă dacă zăpada va face mofturi de mironosiţă până să-şi aştearnă preţioasele-i văluri peste oraş, căci acolo, departe, în lumea Alpilor austrieci, la poalele cărora se termină drumurile şi demarează visele, zăpada este neîncepută. Străluceşte în întinderi molcome, de planuri frânte dulce, sub răsărituri îndrăzneţe, conturate înalt. Şi de fâşâitul monoton al schiurilor alunecând pe pârtie. Un dialog pe care numai schiorii îl ştiu purta cu muntele.
Cabană în Gastein, Salzburg © Österreich Werbung Peter Burgstaller
Şi el era unul dintre schiori. Îmi plăcea să-l urmăresc dimineaţa, cum i se abureau ochii în pragul cabanei, cum îşi potrivea costumul înainte să se arunce în valurile îngheţate, cum mişcările sale precise, acolade vii proiectate pe fondul îngheţat, pregăteau prima coborâre. Aş fi stat toată ziua, la adăpostul focului molcom din şemineu, cu o cană uriaşă de ceai fierbinte între mâini doar că să-l urmăresc, să-l pierd şi să-l regăsesc printre ceilalţi schiori. Dar muntele mă chema şi pe mine. Mă ademenea cu liniştea sa sacră. Eu alegeam papucii de zăpadă şi-mi arătam vitejia cu nămeţii scânteietori. Aşa eram mai puţin geloasă pe munte că-mi alintă iubitul şi pe el că ştie să-i răspundă atât de drăgăstos.
Distracţie de iarnă, Mühlbach am Hochkönig, © Österreich Werbung Schweizerhütte
Seara însă, cădeam la pace. Îi ţineam strâns, egoist, mănuşile mari şi porneam agale, două mogâldeţe îmbătate de strălucirea lunii, să adulmecăm îmbrăţişaţi întinderile. Nu mergeam departe, căci nu voiam să înfruntăm solitudinea naturii, doar să-i împrumutăm nemişcarea, ca pe o promisiune a eternităţii. Să amestecăm noaptea alpină îngheţată cu iubirea noastră caldă şi să ne lăsăm pradă ispitei de-a admira pierduţi priveliştea văilor inundate de lumini. Pentru ca apoi să revenim îmbujoraţi, obosiţi şi ferciţi în pântecul ocrotitor al cabanei alpine. De simplitatea acestor gesturi îmi este cel mai dor… un ritual pe care, odată învăţat, muntele nu-ţi mai dă voie să-l uiţi.
Anul acesta ne întoarcem. Noi, mai înţelepţi cu un an. Alpii austrieci, mai ademenitori ca niciodată.
*
Online www.austria.info. Aici găsiți sfaturi de vacanță pentru un concediu într-o cabană alpină, precum și informații despre programul „Din cabana de schi, direct pe pârtie”.
Funpark. © Österreich Werbung Wolfgang Zajc
Citiţi şi
Unde nu e iertare, de multe ori e pace
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
