Una dintre cele mai triste și mai supărătoare dintre metehnele multor femei rămâne maniera în care intră în competiție cu alte femei, dar și modul în care se definesc (invaraibil) ca repere ale perfecțiunii- sau cel puțin- preferabile altor surate.
Orice femeie care pare mai fericită, mai împlinită, mai frumoasă etc., sau care e suspectată că ar putea atenta -măcar vizual- la atenția sau la interesul soțului/iubitului/amantului- devine „slută, proastă, putoare, curvă sau întreținută”.
Vă sunt străine privirile schimonosite de invidie ale unor doamne- de regulă mai trecute și mai dolofane – când privesc, să zicem, niște modele tinere defilând pe un podium? Sau o cântăreață mai decoltată? Și remarcile gen: „Doamne, ce schiloadă e asta! Ce curvă! Ce urâtanie!” (deși ținta atacului e cel puțin splendidă – ca exemplar uman). „Eu, dacă aș fi bărbat, nu m-aș uita nici cu curul la una ca asta! Eu nu aș purta așa ceva! Eu nu mi-aș lăsa asemenea unghii! Eu nu m-aș pieptăna niciodată așa! Eu, în locul ei, nu aș mai ieși din casă de rușine! Eu mi-aș da demisia! Eu nu m-aș mărita cu unul pentru bani. Eu nu aș poza niciodată goală…” etc. etc.
De parcă cineva ar fi rugat-o vreodată în genunchi, pe respectivă doamnă, să defileze, să cânte, să apară la tv, să-și lase unghii lungi, să intre în politică, să pozeze goală, să se mărite cu unul putred de bogat, să fie în locul celei pe care o bălăcărește.
În sfârșit… EU!… Mereu, EU! Eu, imaginea perfecțiunii! Nu mai pun în discuție problema moralității sau a corectitudinii observațiilor, ci -pur și simplu- aplecarea spre comparație (măcar mentală), fiindcă femeia care critică are nevoie să creadă că e în avantaj absolut față de victima disecției ei, dacă nu cumva că EA e buricul universului, reperul de valoare, de corectitudine, de frumusețe și adevăr al lumii. Mereu…” EU nu aș face așa ceva! Eu nu aș drege!”
Ei, și? Dacă nu ai face, ce? Să fii tu sănătoasă! Dacă nu faci, e musai să nu facă nici alții? Că doar nu ești tu alfa și omega, începutul și sfârșitul! Alții fac și sunt mai fericiți ca tine!
Apoi, mai e și martirajul – pe care cele care se simt amenințate sau cele care cerșesc aprobarea îl ridică la rang de virtute. Ceva gen: „Ei, eu nu am timp să mă fandosesc în oglindă ca putoarea aia (eventual putoarea cu care a plecat bărbatul ei ). Dacă m-aș boi și eu ca ea, aș fi de zece mii de ori mai frumoasă! Da ea are timp. Eu, nu! Că eu muncesc! Eu nu-mi las unghii lungi, nu mă boiesc, nu mă duc la epilat. Nu mă împopistrez, nu sunt falsă. Eu spăl vase, frec pe jos, pun murături. Am treabă. N-am dormit două nopți ca să fac bulion. M-am trezit de la 4 ca să dospesc nu știu ce aluat”.
Iubire, mai bine te trezeai de la 4 și îți puneai o mască cu miere și lămâie pe față. Sau cu iaurt… sau două felii de castravete. Și ascultai Chopin. Face minuni la încrâncenare. Chopin. Cine te pune, soro, să te chinuiești ca o disperată? Crezi că se prăbușește planeta fără tăițeii tăi făcuți la cântatul cocoșului? Cine îți dă medalii și cine îți ridică statui că ai câștigat toate bătăliile din bucătărie, dar ai murit eroic, cu polonicul în mână și cu venin ieșind din fiecare cuvânt? Pune mâna și fii femeie! Menirea ta e să faci viața frumoasă, nu să lupți toată viața în tranșeele bucătăriei și să îți faci un titlu de glorie din tocănițe și albeața bezelelor!
Sursă foto: pixabay.com
Spun așa, cu năduf prietenesc, că nu înțeleg de ce unele femei țin morțiș să se transforme din FEMEIA cu care s-a căsătorit soțul ei, în menajera lui. Doamnelor, ați luat în căsătorie un om întreg, nu o persoană cu dizabilități! Și parcă văd că nu primiți nici măcar ajutor de însoțitor… Da, știu, unele își imaginează că își pot cumpăra respectul soțului, admirația, senzualitatea pierdută și feminitatea ofilită cu truda silnică. Nimic mai fals și mai nociv! E un cerc vicios! Spun toate astea pentru că există multă fragilitate, durere și teamă în sufletele multora dintre noi, în special atunci când oglinda începe să ne arate o persoană care nu ne mai place nici nouă.
Dragile mele, o femeie rea e o femeie învinsă!
Primul lucru care m-a șocat (pozitiv) în Occident a fost disponibilitatea semnificativ mai mare a femeilor spre apreciere, admirație, toleranță, simpatie și empatie. Nu, nu aș vrea să îmi spuneți că româncele o duc rău și că de aia sunt (prea multe) acre, neîngrijite și răutăcioase. Bârfa e la ea acasă în orice mediu, pornind de la ultimul cătun, până în cele mai avute case. Bârfa, cu răutate, sluțește obrazul, nu numai pereții sufletului.
Femeile sunt frumoase, și sunt și mai frumoase când gândesc frumos. Bine, nu cred să auzim prea curând, din gura profesionistelor bârfei, o remarcă de tipul „Cântăreața asta are un corp superb, are un discurs plăcut, e hazlie, dar păcat că nu a lucrat mai mult la vocea ei”. Probabil vor trece încă foarte mulți ani în care vom auzi doar : „Vai de mama ei de panaramă! ce ștoarfă! ce voce de doi lei! O urâtă din plastic!Eu nu m-aș uita la ea! Ia uite, Costele, ce pocită! “
Nimeni în lumea asta nu e numai negru. Sau numai alb. Acceptând asta, ar fi atât de frumos să auzim mai des și atuurile și admirația în orice evaluare pe care o facem! Că nu ne cade rangul!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Menopauza: transformări psihologice, s*xuale și impactul asupra identității feminine
O poveste cu o rochie de dat în stambă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
