Dragii mei copilași

16 February 2017

Vitalie CojocariAstăzi vreau să vă spun o poveste. Va fi despre democrație. Un cuvânt care nu este chiar așa de complicat. A fost odată, foarte demult, o țară. Și se numea țara aia – Grecia Antică. De ce antică? Pentru că grecii de atunci nu mai există astăzi. Au dispărut. În schimb, ne-au lăsat o uriașă moștenire: DEMOCRAȚIA!. Nu este numele unui dinozaur și nici vreo prințesă din desene. În limba lor, a grecilor antici, înseamnă puterea poporului. Poporul sunteți și voi, poporul sunt părinții voștri, educatoarea sau doamna care vine să vă ridice pătuțul când vreți să faceți nani la grădi.

Dragii mei copii, democrația este ca o comoară pe care nu trebuie să o pierdem. Grecii despre care vă povestesc au dispărut tocmai pentru că au pierdut-o. Din fericire, printre ei au fost mulți oameni deștepți. Știți ce au făcut? Au luat această democrație și au pus-o într-un seif fermecat. Iar seiful a ajuns și până la noi.

Tare mult s-au mai bucurat românii când au deschis seiful grecilor antici. Până să descopere democrația, trăiau în întuneric. Dar comoara i-a luminat pe toți. Democrația încă luminează în țara noastră și este bine să o lumineze mereu.

protestul-copiilor

Dragi copilași, cu ajutorul democrației, poporul se adună o dată la patru ani și începe să discute. Vorbește, vorbește, vorbește. Iar, la final, alege niște oameni care să-i conducă. Cine este mai convingător, cine este mai bun, cine este mai puternic este ales în frunte. Cei aleși cu ajutorul democrației să ne conducă se vor numi politicieni. Numai că printre politicienii buni se pot ascunde niște oameni vicleni ca vulpile. Îți pot promite una, dar, de fapt, să aibă în plan cu totul altceva. Știți, dragi copii, că vulpea intră în coteț să fure găini? Ce faci când o prinzi pe șireată, într-o noapte, ieșind din coteț, lingându-se pe botișor? Ce faci când descoperi că au dispărut niște găini? Te superi, nu?

Așa că, te duci în fața cotețului noapte de noapte și îl păzești. Să nu intre vulpea. Uneori mai strigi. Strigi, strigi, iar vulpea se sperie și nu intră în coteț de frica ta. Oamenii mari numesc astfel de ieșiri în fața cotețului pe care îl păzesc de vulpe: proteste.

Democrația, dragi copii, este ca un coteț plin de găini. Dacă nu le păzești, dacă nu ieși să strigi în fața cotețului, vulpea nu o să știe de frică și o să le fure. Democrația trebuie păzită, copile. Cotețul trebuie păzit de vulpi.

Și încă o chestie importantă, copilași. Când politicienii spun: „nu te întreba ce a făcut țara pentru tine, întreabă-te ce ai făcut pentru țară”, să fiți cu ochii în patru. Este posibil ca cineva să încerce să fure găina, pardon, democrația.

Ați înțeles, dragi copilași cum e cu democrația și protestele?

Pe Vitalie îl găsiți și pe cojocari.ro.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți

Prostia omenească și prostia românească

Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro