Orice zi cu semnificație din viața unei femei e un prilej de frisoane pentru bărbatul ei. Atunci, la momentul cumpărării cadoului, spaimele tuturor bărbaților se cuibăresc în fiecare dintre ei. Dacă le-ar fi limpede simbolistica darului în cuplu (inima este ținta, dar și rațiunea – de a fi împreună), alegerea le-ar fi mai ușoară. Iar femeia Catchy transmite un mesaj clar: își marchează teritoriul, poate e puțin egoistă, dar, dacă nici în cele câteva zile pe an nu o poate face, nu se mai cheamă că e Femeie. Și 8 Martie chiar e singura zi din an care îi poartă numele. Sigur că în același timp poate fi și prietena, și mama, și colega cuiva, dar atunci e iubita unui singur bărbat. Și vrea să fie omagiată. Iar din acest omagiu, chiar știm asta, își vor trage seva următoarele ei gesturi de iubire. Pentru că nu este femeie mai recunoscătoare și mai fidelă decât aceea căreia i-au fost ghicite și cele mai bine ascunse dorințe. Care nu e musai să fie și dintre cele mai scumpe, dar dacă sunt adevărate opere de artă, cu atât mai bine. 🙂 Poate chiar e vremea unui omagiu special… Deci, să-i scriem ce și cum am vrea! Să-i dăm cheia! 🙂
*
Dragă, uite cum e cu cadoul de 8 martie, că n-am prea vorbit despre asta! Nu e nici ziua mamei tale, nici a colegelor tale, nici a fostei tale. E ziua femeii, nu a femeilor, deci a mea! Că de aia ești cu mine – cea care întrunește toate calitățile feminine la care ai visat vreodată -, nu?
Și, numai când mă gândesc la tine târându-te fără folos și fără busolă prin toate magazinele, mă cuprinde jalea. Pentru că, indiferent de cât de timp ne știm, de cât de ascunse sau pe jumătate spuse au fost dorințele mele, totul stă în cât de bine ai ajuns să mă cunoști.
Asta trebuie să fie semnificația cadoului tău. Uite, cu un drum, ți-am dat și cea mai simplă definiție a omagiului. Iar dacă chiar sunt motive să mă aflu în viața ta, atunci îmi trebuie acest omagiu. Ai înțeles?
Știu că ai câteva nesiguranțe: că ar putea fi prea ieftin, prea puțin, prea mult, inutil, ridicol ori că n-ar fi original. Îți spun că nu te concentrezi pe ce trebuie. Ceea ce m-ar înmărmuri de fericire ar fi să aflu că ai descoperit la mine lucruri pe care nici eu nu le vedeam. Și-așa, din una-n alta, dintr-un cadou în altul, ne-am face supriza unui trai de-a dreptul izbutit. În ciuda atâtor lucruri imperfecte din jur.
*
Și nu doar cheia, ci și câteva idei. 🙂
Andreea Baniță – Maître Fleuriste
Guerlain – La Petite Robe Noire nr001
Chanel – Coco Mademoiselle
Eau de Cartier
Magazinele MICRI GOLD, Calea Victoriei, 56 și Băneasa Shopping City
Povestea, aici.
DOLCE & GABBANA BUCHAREST BOUTIQUE, The Grand Avenue – J.W. Marriott
… și la urmă, dar nicidecum ultimii, pantofii! 🙂
Cam atât. Nu toate odată. Și te rog să-mi faci și tu o listă. Nu vrei? Bine, oricum eu (te) știu mai bine… 🙂
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.