Îţi scriu acum prima oară, cu acelaşi început banal pe care înţeleg că l-ai cerut mereu. – Câtă lipsă de imaginaţie! Dar nu vreau să risc să nu citeşti prima şi ultima mea scrisoare adresată ţie pentru că nu poţi începe nici un gând fără formularea: “dragă, Moş Crăciun”.
Aşadar, îţi scriu acum ca adult, prima oară, după ce o viaţă întreagă, ştii bine, am avut noi doi o relaţie dificilă, fie şi fără vreo vorbă între noi. Am înţeles în copilărie că erai surghiunit de comunişti şi că îmi strecurai mereu cadourile nedorite şi nesolicitate pe sub graniţă, în dulapurile mamei, cu mult înainte să vină Crăciunul. Ştii bine că te urmăream nedormită. Că mi-a fost în sânge să te prind şi să-ţi iau un interviu uite-aşa, chiar şi atunci când încă nu ştiam a scrie. N-ai catadicsit să-ţi prezinţi fundul mare şi roşu la mine acasă cât să te văd şi eu ieşind din dulapurile unde ştiam că stăteau cadourile de la tine şi să le pui sub brad. Şi fusesem cuminte. Cât de cuminte poate fi un copil mereu pus pe năzbâtii. M-am trezit chiar într-un an cu un fund mare şi violet ieşind din dulapuri. Era bunica. Nu tu.
Anii au trecut. Nu ţi-am scris niciodată pentru că ştiam că oricum tu o să faci doar după capul tău. Acum, în ultimii ani, am îndrăznit a dori şi eu ceva. Nici măcar nu trebuia să te deplasezi până la mine. Era suficient să laşi puţină pulbere de stele în lume şi avea să-mi fie şi mie bine. Dar fie eşti zgârcit, fie n-ai nici o pudră de stele, fie doar ţii să mă enervezi pe mine la fiecare Crăciun, fie eşti doar un şarlatan, hoţ de suflete. Nu mai pun la socoteală anii în care ai venit şi ai luat tot ce-ai ştiut că mi-e mai drag în viaţa asta.
Anul asta îţi scriu carte de despărţire, Moş Crăciun. Definitv. Îţi scriu cât să te avertizez că, de-mi ieşi în cale, turez toţi cei 240 de cai putere ataşaţi la cele două roţi ale micului meu vultur japonez şi te alerg prin lume. Şi crede-mă pe cuvânt, sunt o femeie mai femeie ca toate la un loc şi n-ai să scapi de mine nici în rai, nici în iad. Uite, ca să te ajut puţin (tot eu), nici brad nu împodobesc anul ăsta. Aşa, ca să nu mă găseşti şi să mă laşi în pace.
În rest, dragă Moşule, află despre mine că sunt al naibii de bine-mersi când n-aş mai vrea nici atât, mă aflu undeva în Praznicul lui Aghiuţă, într-o scorbură. Şi n-am să mai ies de acolo. Nici măcar la primăvară. Cine ştie, poate or să-mi crească ramuri şi rădăcini şi-oi rodi rodii cu parfum de suflet de femeie, iar cândva, cine mi-i drag a muşca din ele şi-a prinde viaţă. Cândva, când eu n-oi mai fi şi vor fi rămas doar rădăcinile, şi ramurile, şi rodiile mele.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Spiridușul din bradul de Crăciun
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
