Te rog nu-mi mai trimite atâtea vești rele. Vreau să citesc că economia merge, că românii sunt în siguranță, că legile sunt bune și lumea le respectă, că nu mai există corupție, nici mică, nici mare, că posturile se ocupă pe merit, că mediul este protejat și ceea ce ne-a dat Dumnezeu așa de frumos o să rămână copiilor noștri, că există respect și ajutor între cetățeni, că politicienii sunt drepți și veghează la binele comunității…. Vreau să fiu mândră de tine, țara mea!
foto Sorin Onișor
Să nu-nțelegi greșit! Sunt mândră de portul popular care a invadat podiumurile de modă internaționale, sunt mândră de copiii care iau premii la olimpiade și fac dovada inteligenței pure, sunt mândră de sportivii care arată că pot să câștige aur, argint și bronz, în ciuda condițiilor de antrenament, sunt mândră de peisajele mioritice care rulează pe ecranul calculatorului meu, sunt mândră de bucătaria românească, atât de simplă și plină de savoare, sunt mândră de limba română, ce sună minunat în versurile poeților noștri, sunt mândră de tradiții și de obiceiuri și vreau să știi că încerc să le păstrez cât pot…
Dar ceea ce citesc mă dezamăgește: Societate bolnavă. Anomie. Lipsă de civism. Indifernță. Individualism. Copil ucis de câini. Crimă. Viol. Corupție. Manifestări de stradă. Toate veștile acestea mă îndepărtează și mai tare de tine. Oricât mi-aș spune că jurnaliștii exagerează în căutare de senzațional, știu că acestea sunt probleme reale. Dovadă e repetiția lor, faptul că revin mereu în alte forme, în alte contexte, cu alte victime și alte drame.
Îți mărturisesc că nu pot să fiu indiferentă. Ar fi putut fi copilul meu. Aș fi putut fi eu. Și ca să nu fiu eu, îmi pun în funcțiune o mulțime de mecanisme de apărare: trebuie să fiu așteptată la aeroport (Doamne ferește să iau un taxi!), trebuie să am grijă în mijloacele de transport în comun, trebuie să am grijă cu cine vorbesc, la ce oră circul, pe unde circul, ce am la mine…
Am învățat să mă comport ca un robot: să-mi închid geanta, să o țin strâns sub braț, să am buzunarele goale, valorile, banii, telefonul cât mai greu accesibile. Să mă uit constant în toate părțile, să nu atrag atenția… Și cu toate că m-am obișnuit, aici, departe am descoperit că nu asta e normalitatea.
Am reușit să mă eliberez de constrângerile pe care frica mi le impunea. Îmi permit luxul de a avea geanta deschisă și telefonul în buzunar, chiar să alerg cu căștile în urechi fără să mă intereseze ce se întâmplă în jur. Aici autobuzul vine la timp și toată lumea stă la rând fără să se înghesuie. Aici nu sunt maidanezi, ci numai coțofene și niște pisici plimbărețe.
Nu te supăra pe mine că te compar mereu cu altele. Comparația ar trebuie să te motiveze. Apoi, oricât te-aș critica, tu ești a mea și eu tot a ta sunt. Am învățat să te accept cu defectele tale. Și-am mai învățat că sunt lucruri pe care nu le pot schimba, oricât aș vrea. Am învățat că trebuie să mă bazez pe mine, că nu are nici un rost să mă opun sistemului, deoarece sistemul câștigă, am înțeles că nu pot schimba mentalitatea omenilor, că nu pot să le redau cei șapte ani de-acasă, că nu pot să le transform indiferența în grijă.
Dar am mai înțeles că schimbarea pe care mi-o doresc, începe în primul rând cu mine. Și asta pot să îți promit, că de la mine nu o să afli decât vești bune, că o să te fac mândră, că o să fii lăudată oriunde mă duc.
Ai grijă de tine și de toți ai tăi!
Citiţi şi
Reflexul urărilor de bine în epoca înstrăinării
Povestea pantofilor portocalii
Trei lucruri pe care se întemeiază o relație de cuplu sănătoasă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
