Te rog nu-mi mai trimite atâtea veÈ™ti rele. Vreau să citesc că economia merge, că românii sunt în siguranță, că legile sunt bune È™i lumea le respectă, că nu mai există corupÈ›ie, nici mică, nici mare, că posturile se ocupă pe merit, că mediul este protejat È™i ceea ce ne-a dat Dumnezeu aÈ™a de frumos o să rămână copiilor noÈ™tri, că există respect È™i ajutor între cetățeni, că politicienii sunt drepÈ›i È™i veghează la binele comunității…. Vreau să fiu mândră de tine, È›ara mea!
foto Sorin Onișor
Să nu-nÈ›elegi greÈ™it! Sunt mândră de portul popular care a invadat podiumurile de modă internaÈ›ionale, sunt mândră de copiii care iau premii la olimpiade È™i fac dovada inteligenÈ›ei pure, sunt mândră de sportivii care arată că pot să câștige aur, argint È™i bronz, în ciuda condiÈ›iilor de antrenament, sunt mândră de peisajele mioritice care rulează pe ecranul calculatorului meu, sunt mândră de bucătaria românească, atât de simplă È™i plină de savoare, sunt mândră de limba română, ce sună minunat în versurile poeÈ›ilor noÈ™tri, sunt mândră de tradiÈ›ii È™i de obiceiuri È™i vreau să È™tii că încerc să le păstrez cât pot…
Dar ceea ce citesc mă dezamăgește: Societate bolnavă. Anomie. Lipsă de civism. Indifernță. Individualism. Copil ucis de câini. Crimă. Viol. Corupție. Manifestări de stradă. Toate veștile acestea mă îndepărtează și mai tare de tine. Oricât mi-aș spune că jurnaliștii exagerează în căutare de senzațional, știu că acestea sunt probleme reale. Dovadă e repetiția lor, faptul că revin mereu în alte forme, în alte contexte, cu alte victime și alte drame.
ÃŽÈ›i mărturisesc că nu pot să fiu indiferentă. Ar fi putut fi copilul meu. AÈ™ fi putut fi eu. Și ca să nu fiu eu, îmi pun în funcÈ›iune o mulÈ›ime de mecanisme de apărare: trebuie să fiu aÈ™teptată la aeroport (Doamne fereÈ™te să iau un taxi!), trebuie să am grijă în mijloacele de transport în comun, trebuie să am grijă cu cine vorbesc, la ce oră circul, pe unde circul, ce am la mine…
Am învățat să mă comport ca un robot: să-mi închid geanta, să o È›in strâns sub braÈ›, să am buzunarele goale, valorile, banii, telefonul cât mai greu accesibile. Să mă uit constant în toate părÈ›ile, să nu atrag atenÈ›ia… Și cu toate că m-am obiÈ™nuit, aici, departe am descoperit că nu asta e normalitatea.
Am reușit să mă eliberez de constrângerile pe care frica mi le impunea. Îmi permit luxul de a avea geanta deschisă și telefonul în buzunar, chiar să alerg cu căștile în urechi fără să mă intereseze ce se întâmplă în jur. Aici autobuzul vine la timp și toată lumea stă la rând fără să se înghesuie. Aici nu sunt maidanezi, ci numai coțofene și niște pisici plimbărețe.
Nu te supăra pe mine că te compar mereu cu altele. Comparația ar trebuie să te motiveze. Apoi, oricât te-aș critica, tu ești a mea și eu tot a ta sunt. Am învățat să te accept cu defectele tale. Și-am mai învățat că sunt lucruri pe care nu le pot schimba, oricât aș vrea. Am învățat că trebuie să mă bazez pe mine, că nu are nici un rost să mă opun sistemului, deoarece sistemul câștigă, am înțeles că nu pot schimba mentalitatea omenilor, că nu pot să le redau cei șapte ani de-acasă, că nu pot să le transform indiferența în grijă.
Dar am mai înțeles că schimbarea pe care mi-o doresc, începe în primul rând cu mine. Și asta pot să îți promit, că de la mine nu o să afli decât vești bune, că o să te fac mândră, că o să fii lăudată oriunde mă duc.
Ai grijă de tine și de toți ai tăi!
Citiţi şi
Aurul dacic pe apa zâmbetului
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
