Îţi mulţumesc pentru toată grija şi iubirea faţă de copilul tău. Ţin să te informez că băiatul a crescut – şi el, şi organele lui reproducătoare, în ciuda insistenţei cu care tot încerci să îl castrezi emoţional – şi e un iubit minunat, de care sunt îndrăgostită până la vârful unghiilor de la picioare. Ştiu că deteşti legătura lui cu mine (dacă ar fi fost altfel, probabil nu l-ai fi ameninţat cu felurite şi aiurite scenarii de şantaj), deşi ţi-a cerut o binecuvântare tocmai pentru că mă consideră o potenţială mamă bună pentru copiii săi. Ştii, Bine Cuvântare presupune Cuvinte Bune. Doar verificam definiţiile.
Văd că nu am voie să răspund la sms (înţeleg că aş fi necivilizată dacă aş continua dialogul după ce mi-ai trimis, acuzator, tot scenariul cu distrugerea fiului tău şi a întregii construcţii de zeci de ani pe care, răbdătoare, ai prestat-o fără să îţi ceară nimeni şi fără să îl întrebi dacă asta vrea), la telefon nu mă mai sinchisesc să vorbesc, căci am decis să îmi petrec timpul doar cu oameni şi activităţi care îmi fac bine sau mă dezvoltă. Dar mă gândesc la toate soţiile, iubitele, nurorile care trec prin acelaşi infern, cât şi la următoarea pretendentă la titlul de noră a ta, gata sacrificată înainte de a fi identificată, aşa că am decis s-o dau public, anonimă.
Băiatul tău s-a îndrăgostit de mine acum ceva vreme. I-o fi plăcut că sunt deşteaptă, caldă, bună la pat şi atentă cu el… sau poate l-am înnebunit eu cu dragostea mea. A respectat ordinele de cazarmă şi s-a despărţit de mine, cea care – nu-i aşa?- nu corespundea standardelor. Dar ştii, dragă fostă viitoare mamă soacră, există iubire mai presus de comandamentele sociale. E un fel de magnet pe care tu, probabil, a trebuit să îl ignori, la ordinele similare ale familiei tale, sau nu ai apucat să îl cunoşti, aruncată într-un mariaj de convenienţă cu un bărbat pe care, poate, ai început să îl iubeşti mai târziu, ca în Evul Mediu indian, dar prea târziu ca să eviţi libertăţile extraconjugale. Sunt normale, nu-i aşa? Nu-i aşa. Un bărbat care iubeşte o femeie nu se culcă cu alta. Nicio femeie nu ar trebui să se culce cu un bărbat pe care nu îl iubeşte. Aici nu există zone de gri, ci doar punct şi de la capăt. Iar un bărbat care se căsătoreşte cu o femeie pe care nu o iubeşte practică o formă voalată de prostituţie masculină… asta doar ca să punctez un pic, pentru reflecţie ulterioară.
Îl privesc şi văd doar distrugerea rezultată dintr-o încăpăţânare programată social, până la hipnoză. Să aleagă “ce e bine, mamă”, nu ce urlă inima lui că îi trebuie, să îşi inhibe emoţiile până ajunge roboţelul conformist. Poate nu sunt cea mai potrivită femeie pentru el, dar m-a învăţat multe, am crescut ca om, am lucrat cu mine ca să devin soţia pe care şi-o doreşte şi cred că asta e esenţa unei relaţii adevărate. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă îţi prezenta o posibilă nuntă cu vreo africancă măslinie şi trupeşă, de preferinţă musulmană. Eu îmi voi încuraja copiii să facă ceea ce îi face pe ei fericiţi, nu pe mine, şi îi voi sprijini atât cât pot. Acelaşi lucru îl doreşte şi iubitul meu. Cred că tradiţia aia, de ţineţi cu dinţii de ea, s-a rupt aici şi măcar pentru asta îmi vine să mă îmbrăţişez când mă privesc în oglindă.
Noi ne-am învăţat lecţia. Copiii mei vor creşte într-un fel în care să nu fie puşi să facă ce vor părinţii, să fie purtaţi cu mândrie pe la nunţi şi botezuri, ca prilej de laudă: performanţele lor nu sunt performanţele noastre. Eu cred că un copil trebuie lăsat liber să experimenteze, cu un pic de supraveghere ca să n-o ia razna în alcool, droguri şi amante sau ştiu eu ce jocuri de noroc, dar are nevoie să încerce, să greşească şi să se ridice, cu genunchii juliţi, ca să meargă mai departe. Cred în metodele de educare alternativă, non-formală, care să dezvolte talentele şi să valorifice aspiraţiile pe care un copil le are, de mic.
Am decis să fiu de neatins, în tot torentul de acuzaţii, blesteme (mai intelectual-subtile sau mai directe) şi alte ofuri de gen “mi-ai distrus băiatul”, aşa că le iau, frumuşel, pe toate, şi le ofer, cu drag, Universului, să facă el ce ştie mai bine cu urâciunile astea. Şi pentru tot veninul, îţi întorc toată dragostea mea, fiindcă înţeleg durerea unei femei care a proiectat un viitor al fiului ei, un viitor care să compenseze tot ce ea n-a avut. Înţeleg cam cum arată clipa în care proiecţia asta nu s-a mai lipit deloc cu realitatea. Îţi doresc să îţi găseşti pacea şi resorturile pentru o reconstrucţie personală majoră. Dacă tot a ieşit din toată povestea asta distrugere şi cenuşă ca după suflul balaurului, măcar lecţia de iubire să vină în ceasul al doisprezecelea.
A propos, am uitat să îţi spun că sunt la vârsta de maximă fertilitate şi că nu am nevoie de un certificat de căsătorie ca să aduc pe lume copilul pe care mi-l doresc. Pentru că sunt o femeie straşnică.
Cu drag te îmbrăţişează
A ta, fostă viitoare noră
(sau o să mai vedem ce. Povestea merge mai departe)
Pe Andreea o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Povestea pantofilor portocalii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
