Critica faptelor lumești ale bisericii ortodoxe nu presupune lipsa de respect față de ea. Mă pot despărți de un om și, în suflet, să îi rămân prieten, de o femeie, și inima să o iubească mai departe. Primii pași întru Dumnezeu mi i-a arătat… biserica ortodoxă. Sfinți adevărați am întâlnit în rândurile preoților ortodocși. Am mers mai departe în întâmpinarea Celui de Sus. Cele pe care Fiul le-a luminat minții mele m-au dus în alte părți și pe alte căi decât pășește azi biserica care mi-a fost locaș de botez în primele zile ale vieții. Tot ce am scris mai jos, am scris cu smerenie și adâncă tristețe în suflet.
Când dai o denumire menită să se mențină peste veacuri ca un blazon al credinței unui popor, trebuie să fii foarte atent la cuvintele pe care le folosești. Cele mai multe, dar mai ales cele venite dintr-un fond lingvistic colateral, pot să-și schimbe sensul prin transpunere sau transgresare.
Nu știu de ce au pus numele ”Catedrala mântuirii neamului” când era mai simplu să-i spună ”Catedrala salvării neamului”.
Venit din maghiarul menteni, cuvântul mântuire are multe înțelesuri dintre care unele negative (a termina, a muri, a isprăvi), deci el poate fi înțeles foarte bine și „Catedrala isprăvirii neamului” nu numai ”Catedrala iertării de păcate a neamului” (dar cine acordă această iertare la un neam și nu la sufletele individuale nu știu… poate știu slujitorii bisericii). Mai mult, în maghiară „a salva” nu înseamnă scoaterea dintr-o primejdie, ci economisirea unor lucruri. Cred că ideea de economie financiară este ascunsă și în dorința bisericii ortodoxe care a denumit prima ei catedrală ”a Economisirii neamului”. Oricum e greu de știut care dintre multele înțelesuri ascunse în acest cuvânt de sorginte ugro-finică va prevala peste câteva decenii.
Mântuirea neamului include, oricât aș vrea să mă uit într-o parte, noțiunea de popor ales, mai exact, autonumit „ales”. Nu este o întâmplare că politicienii sprijină acest proiect financiar. Cred că ei visează în ascuns să și-o „retrocedeze” cândva și să facă din ea Catedrala aleșilor numiți (de alții) peste și pentru mântuirea propriilor buzunare care le țin loc de suflete. Sunt convinși că de mântuire au nevoie numai ei, că au drepturi mai multe decât cei peste care domnesc.
Dacă ne gândim că evreii au fost și sunt „poporul ales” să îndure și să sufere și că însăși trecerea pe pământ a acestui neam e un șir nesfârșit de tragedii, de sacrificii și sfâșieri interioare, de care străinii de istoria lor nu au habar , numai din lipsa de informație sau de înțelegere se poate alege această denumire pentru a simboliza credința unui popor.
Mântuirea „neamului” include ruperea, sfâșierea României în mai multe bucăți religioase care nu se vor mai putea contopi. Mai fac parte din „neam” greco-catolicii, cei care au creat, în fapt, poporul român modern? Mai sunt români, romano-catolicii, reformații? … ca să nu mai vorbim despre numărul mare, chiar dacă difuz și nedeclarat, al ateilor în fapt și faptă? Vor mai putea să se simtă făcând parte din acest popor armenii, evreii, sașii, secuii și ungurii, aromânii, lipovenii ș.a.m.d? Oare prin această alegere, strict ortodox-autohtonă, nu consfințim pulverizarea statului român în părțile lui confesionale? Cei care fug spre sectele nou înființate de imperiul întunericului de la apus (scientologi, martori, baptiști etc.) vor mai putea fi priviți ca români, fie ei și pierduți de la calea cea bună? Dar noul val de credincioase și credincioși întru tot felul de născociri și născoceli, zodii și zodiacuri? Catedrala Mântuirii Neamului e un fel de excomunicare globală a tuturor celor care nu sunt supușii (sclavii) bisericii ortodoxe.
Catedrala Mântuirii Neamului e semnul pierderii drumului… și una din cauzele nenorocirilor care se abat peste români de două decenii încoace. Vom avea o catedrală, dar îl vom pierde pe Cel de Sus. Nu pot să urez celor care vor avea ca nestemată între biserici acestă catedrală decât… Baftă.
MÂNTUÍ, mấntui, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În limbaj bisericesc) A ierta sau a obține iertarea pentru păcatele săvârșite, a scăpa de pedeapsa divină; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu… = a muri. [Prez. ind. și: mântuiesc] – Din magh. menteni.
În cazul de față avem mai multe noțiuni care nu se întâlnesc. Neam = mulțimea persoanelor care compun un popor de la nașterea sa până la disoluția structurii naționale. Mântuirea vine din eshatologie și înseamnă salvarea sufletului individual după moarte. Un popor viu nu are cum să fie mântuit. Un meci de fotbal care încă se joacă nu are un rezultat definitiv decât după fluierul final. La fel și cu destinul uman. Dacă lăcașul se numea „întru Mântuirea Neamului” apărea mijlocirea noțiunii de sacrificiu și lucrurile erau logice. Dar ca afirmație, ea nu poate fi înțelească decât la timpul trecut. Biserica este închinată unui fapt deja petrecut. Mântuirea a avut loc în avans, că îi suntem noi simpatici Celui de Sus. Expresia populară „am mântuit o treabă” poate să explice unora că a spune „Mântuirea neamului” înseamnă și terminarea poporului soldată cu happy-end. Ceea ce este un pic sarcastic din partea unei biserici care se presupune că trebuie să păstorească enoriașii și nu să anihileze.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
