De trei zile, o știre plutește peste America, dîndu-i frămîntări în plus, iar restul lumii trebuie să știe: Susan Sarandon (69) s-a etalat cu decolteu enervant la ceremonia de acordare a premiilor SAG-AFTRA – o fuziune de organizații de tip sindical, pentru artiștii de film, televiziuni, radio și, mai nou, on-line, perfectată în 2012. Istoricul organizației merge pînă la 1933 (anul înființării SAG – Screen Actors Guild). Misiunea de bază este aceea de protecție față de feluritele forme de exploatare și oprimare pe care contractele cu studiourile de la Hollywood le-ar putea impune asupra programului, oportunităților de carieră ori vieții private ale artiștilor. În fine, premiile SAG-AFTRA constituie un indicator de succes, iar evenimentul este unul în care poți lansa mesaje despre drepturile omului, minorităților etc.
Revin la decolteul doamnei: adînc și atît. Un taior alb, banal, încheiat în talie peste un sutien negru. Nechemător, dar și neechivoc. Au sărit comentatorii – mulți bărbați, cîteva femei, să spună: nu e apetisant, nu e tînăr, nu e oportun, nu e șic, nu e demn. Unul chiar a mustrat-o destul de vulgar : “nu ai respect pentru cei trecuți în neființă” (despre sîni este vorba, firește). Susan Sarandon a produs o replică imediat, postînd o poză cu ea tînără și golașă, doar într-un un sutien alb, cochet : “dînd timpul înapoi…”. Sigur, ne aflăm în fața acelorași sîni. Fotografiile, timpii și mesajele diferă. În valul de comentarii, apare și acest articol, care transmite bărbaților o interpretare a gestului: “uitați mereu că nu sînt ai voștri”. S-a creat dezbatere. America cea conservatoare s-a indignat, America progresistă s-a exaltat. Din prima categorie, s-a validat subiectul ca fiind invariabil de larg interes. Din ultima categorie, a rezultat un val de poze pe twitter&asemenea cu femei decoltate de toate vîrstele, îndrăznelile și imperfecțiunile.
©Getty Images
Dar dincolo de toate astea, eu rămîn să mă întreb asupra rolului imaginii publice, atunci cînd te amesteci să stîrnești o dezbatere pînă în străfundurile maselor și pînă la marginile lumii. Caut să-mi răspund la întrebări de felul: ce este de făcut cu celebritatea – de conservat cam în limitele meseriei sau de împrumutat pentru multiple campanii? Celebritatea mă îndreptățește să emit opinii, în principal, despre ceea ce știu să fac sau să am păreri despre tot mai multe și fac orice să le etalez? Îmi construiesc o imagine clară de artist sensibil la tot ce mă înconjoară, prin diversitatea rolurilor pe care le accept și le fac memorabile, sau îmi folosesc notorietatea ca să evoluez în cît mai multe parade trendy, după metoda “băii de mulțime” instant? În orice caz, această învolburare din jurul sînilor militanți, unde probabil se înscrie și cazul Sarandon, mă împinge spre definirea celebrității ca fiind starea în care cineva poate alege la ce îndemnuri mai răspunde, pentru a-și menține cota. E și o probă de luciditate, în mijlocul privilegiilor. Poate fi semn de curtoazie și chiar grijă sinceră pentru masele de adoratori loviți din toate părțile cu educație largă – studii, mesaje urgente, seducții, fantezii, campanii și chemări la lupte pe toate fronturile contradictorii. Ei, uneori, ar trebui să primească și cîte-un semnal de coerență, de sinteză asumată din partea idolilor.
Una peste alta, la întrebarea pentru celebri: pot să ies în sutien pe stradă, la orice vîrstă, în America sau România? Aș răspunde: da, poți să ieși și fără sutien. La întrebarea: mesajul meu va atîrna greu, dacă îmi împing tot mai la vale limitele decolteului, ori de cîte ori ies să pledez pentru ceva în piața publică? Aș spune: nu-i sigur că va mai conta.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
