N-am avut norocul să mă nasc într-o familie normală, unită. După ce s-au despărțit ai mei părinți când eu aveam vreo doi ani, fiecare urmându-și drumul lui anevoios, pe mine m-a crescut bunica. Mama s-a recăsătorit și și-a văzut de viața ei, plecând din țară cu bărbatul care, în sfârșit, ar fi putut să o facă fericită. Păcat că nu s-a întâmplat! Tata este și astăzi un munte de frustrări, regrete, resentimente și neputințe. Toate se digera mai bine cu alcool, în singurătate.
Ani în șir am crezut că nu pot rămâne însărcinată, de vreme ce mă sforțasem cu soțul de atunci și nu dăduse rezultate. Știam că e, oarecum, din vina ovarelor mele, pentru că mă dusesem să mă caut.
La polul opus, ea, amica mea, a crescut într-o familie cu ambii părinți lângă, cu o soră mai mică, având o mamă de o răbdare, blândețe și înțelegere dumnezeiești. Avea, la vremea respectivă, 26 de ani și o relație cu un bărbat asiatic, cumva discontinuă, din cauza plecărilor lui cu lunile pe alt continent. Însă inima-i rămăsese la prima iubire adolescentină, blondă cu ochi albaștri și care între timp se-nsurase. Cu alta. Cu care nu putea avea copii, deși el și-ar fi dorit.
Într-un moment de nebunie târzie, s-au decis să facă un copil împreună. Un an de zile s-au “chinuit” să procreeze, bătând autostrada Soarelui în zilele fertile. Căci el locuia în orașul ei natal.
Hazardul a făcut că amândouă să rămânem însărcinate în același timp. Întâi ea și-a făcut testul, la vreo săptămâna mai încolo și eu descopeream același lucru.
Ea, bucuroasă, eu, maxim de confuză. Ea, sigură că Ochi albaștri era tatăl, eu nu știam al cui era. Venisem după o despărțire cu cântec, după o vreme în care mă chinuisem să mă așez în rândul lumii, dar descoperisem cu amărăciune că “n-ai cu cine” și “nu se (mai) merită”. Frustrată. Dezamăgită. Ghinionistă, poate.
Mi-aduc aminte și azi ziua aia caniculară de august, în care amândouă, proaspăt însărcinate, ne-am dus la restaurantul din cartier să ne hrănim poftele.
Ea încerca să mă determine să-l țin.
– Ai 32 de ani, cine știe când și dacă o să mai poți pe urmă?
– Da, dar n-are tată, nu știu care e dintre cei doi și, oricum, și dacă aș ști, nu m-aș duce vreodată cu un astfel de plocon la el la ușă. Pe urmă, gândește-te că trebuie să muncim să ne întreținem, n-avem soți cu salarii mari, n-avem nici măcar posibilitatea să ne luăm concediu pre- și postnatal plătit sau indemnizația aia pe doi ani, căci nu muncim cu forme legale. Din ce o să trăim în ultimele luni, până se naște copilul și pe urmă, până ne înzdrăvenim să putem lucra? În plus, eu în grija cui las copilul când mă voi întoarce la muncă? Mama e în țările calde, puțin îi păsa de mine, iar dacă l-aș lasă cu tata…. tata i-ar da o țuică să nu-i mai urle în creieri și să adoarmă. Nemaivorbind de faptul că nu m-ar primi acasă nemăritată, dar cu copil din flori!
Complicate sunt căile vieții, prea puțină lume le pricepe cu adevărat dedesubturile. N-am dorit să țin pruncul nu pentru că n-aș fi avut cu ce să-l cresc sau cum să mă descurc în fazele incipiente ale maternității, ci pentru că, intuitiv probabil, mi-am dat seama că, în condițiile date, nu i-aș fi putut oferi exact ce mi-a lipsit și mie: afecțiunea și căldura unui cămin, siguranța zilei de mâine, dar mai ales …UN NUME în dreptul tatălui pe certificatul de naștere!
Amica mea avea să afle amarul ăsta când i-a venit sorocul. Copilul avea trăsături mongoloide, i se spusese chiar în prima lui zi de viață. Nu era al lui “Ochi albaștri”, ci era jumătate chinez. Nu se întâmplase cum planificase, lună de lună, în timpul perioadei de feritilitate maximă a amicei. Iar Ochi albaștri, confuz și el, n-a vrut să se declare tată. Deși îl dorise cu ceva vreme în urmă, își dăduse seama între timp că i-ar putea periclita căsătoria cu cealaltă. Că asemenea chestii se află, nu le poți ascunde la infinit.
Azi, copilul ei are aproape trei ani. Deja a început să întrebe de TATI.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
